1Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavolul[1].2Isus a postit timp de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi[2] şi apoi a flămânzit.3Atunci ispititorul s-a apropiat de El şi I-a zis: – Dacă[3] eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte ca aceste pietre să devină pâini! 4Însă Isus i-a răspuns: – Este scris: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.“[4]5Atunci diavolul L-a dus în sfânta cetate, L-a pus să stea pe streaşina Templului6şi I-a zis: – Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, căci este scris: „El va da porunci îngerilor Săi cu privire la Tine“ şi „Ei Te vor purta pe braţele lor, ca nu cumva să-Ţi loveşti piciorul de vreo piatră!“[5]7Isus i-a răspuns: – De asemenea este scris: „Să nu-L ispiteşti pe Domnul, Dumnezeul tău!“[6]8Diavolul L-a mai dus pe un munte foarte înalt şi I-a arătat toate regatele lumii şi splendoarea lor.9Apoi I-a zis: – Toate acestea Ţi le voi da Ţie, dacă te vei prosterna şi mi te vei închina. 10Atunci Isus i-a răspuns: – Pleacă, Satan, căci este scris: „Domnului, Dumnezeul tău, să te închini şi numai Lui să-I slujeşti!“[7]11Atunci diavolul a plecat de la El. Şi iată că nişte îngeri au venit să-I slujească.
Începutul lucrării lui Isus în Galileea
12Când a auzit Isus că Ioan fusese închis, a plecat în Galileea.13A părăsit Nazaretul şi S-a dus să locuiască în Capernaum, lângă mare[8], în ţinutul lui Zabulon şi al lui Neftali,14ca să se împlinească ce a fost spus prin profetul Isaia, care zice:15„Ţinut al lui Zabulon şi ţinut al lui Neftali, Galileea neamurilor, înspre mare, dincolo de Iordan!16Poporul care locuia în întuneric a văzut o mare lumină! Peste cei ce locuiau în ţara umbrei morţii a răsărit o lumină!“[9]17De atunci încolo, Isus a început să predice şi să zică: „Pocăiţi-vă, pentru că Împărăţia Cerurilor este aproape!“
Chemarea primilor apostoli
18În timp ce mergea pe malul Mării Galileii, Isus a văzut doi fraţi, pe Simon, zis Petru, şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau un năvod în mare, căci erau pescari.19El le-a zis: „Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni!“20Ei şi-au lăsat imediat năvoadele şi L-au urmat. 21Mergând mai departe de acolo, El a văzut alţi doi fraţi: pe Iacov, fiul lui Zebedei, şi pe Ioan, fratele lui, care erau într-o barcă împreună cu Zebedei, tatăl lor, şi îşi cârpeau năvoadele. Isus i-a chemat,22iar ei au lăsat imediat barca şi pe tatăl lor şi L-au urmat.
Isus vindecă bolnavii
23Isus călătorea prin toată Galileea, dând învăţătură în sinagogile[10] lor, predicând Evanghelia[11] Împărăţiei şi vindecând orice boală şi orice neputinţă care erau în popor.24Vestea despre El s-a răspândit în toată Siria[12]. Oamenii aduceau la El pe toţi cei ce sufereau de diferite boli sau dureri, pe cei demoniaci, pe cei epileptici[13] şi pe cei paralizaţi, iar El îi vindeca.25Îl urmau mulţimi mari de oameni din Galileea, din Decapolis[14], din Ierusalim, din Iudeea şi de dincolo de Iordan.