Browserul nu este actualizat. Dacă ERF Bibleserver este foarte încet, te rugăm să-ți actualizezi browserul.

Autentificare
... și folosiți toate facilitățile!

  • Citiți1. Mose 3
  • Note
  • Etichete
  • Aprecieri
  • Istoric
  • Dicționare
  • Plan de citire
  • Grafice
  • Video
  • Ocazii speciale
  • Donații
  • Blog
  • Buletin informativ
  • Partener
  • Ajutor
  • Contatct
  • Aptitudine Alexa
  • Pentru webmasteri
  • Politica de confidențialitate
  • Reguli generale de protecție a datelor (GDPR)
  • Semn de carte
  • Language: român
© 2025 ERF
Înregistrați-vă gratuit

Matei 3

Noua Traducere Românească

de la Biblica

Lucrarea lui Ioan Botezătorul

1 În zilele acelea, a venit Ioan Botezătorul, predicând în pustia Iudeei (Mar 1:2; Lu 3:1; Ioan 1:19) 2 și zicând: „Pocăiți‑vă, căci s‑a apropiat Împărăția Cerurilor[1]!“ 3 Căci acesta este cel despre care s‑a vorbit prin profetul Isaia, care zice: „Un glas al celui ce strigă în pustie: «Pregătiți calea Domnului, neteziți‑I cărările!»“[2] (Is 40:3) 4 Ioan purta o haină din păr de cămilă, iar în jurul mijlocului avea un brâu de piele. Lăcustele[3] și mierea sălbatică erau hrana lui. 5 Atunci Ierusalimul, toată Iudeea și toți din vecinătatea Iordanului au început să iasă la el 6 și, mărturisindu‑și păcatele, erau botezați de el în râul Iordan. 7 Dar, când a văzut că mulți farisei[4] și saduchei[5] vin la botezul lui, Ioan le‑a zis: „Pui de vipere, cine v‑a avertizat să fugiți de mânia care vine?! (Fapte 23:8) 8 Faceți deci rod vrednic de pocăință! 9 Și să nu vă gândiți să spuneți în voi înșivă: «Îl avem ca tată pe Avraam!», căci vă spun că Dumnezeu poate să‑i ridice copii lui Avraam chiar din pietrele acestea! 10 Securea este pusă deja la rădăcina pomilor! Prin urmare, orice pom care nu face rod bun este tăiat și aruncat în foc. 11 Eu, într-adevăr, vă botez cu[6] apă spre pocăință, dar vine după mine Cel Care este mai puternic decât mine, Căruia eu nu sunt vrednic să‑I dau jos[7] sandalele! El vă va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc. 12 El Își are în mână furca de treierat; Își va curăța aria și Își va aduna grâul în hambar. Pleava însă o va arde într‑un foc care nu se stinge.“ 

Botezul lui Isus

13 Atunci Isus a venit din Galileea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el. (Mar 1:9; Lu 3:21; Ioan 1:32) 14 Însă Ioan încerca să‑L oprească, zicând: – Eu am nevoie să fiu botezat de Tine, și Tu vii la mine? 15 Dar Isus, răspunzând, i‑a zis: – Lasă să fie așa acum, căci se cuvine să împlinim toată dreptatea. Atunci Ioan L‑a lăsat. 16 După ce a fost botezat, Isus a ieșit imediat din apă. Și iată că cerurile I‑au fost[8] deschise și a văzut Duhul lui Dumnezeu coborând asemenea unui porumbel și venind peste El[9]. (Is 42:1) 17 Și iată că un glas din ceruri spunea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în Care‑Mi găsesc plăcerea!“[10] (Ps 2:7; Is 42:1) 

Holy Bible, New Romanian Translation TM
(Noua Traducere În Limba Română TM)
Copyright © 2007, 2010, 2016 by Biblica, Inc.
Used with permission. All rights reserved worldwide.

“Biblica”, “International Bible Society” and the Biblica Logo are trademarks registered in the United States Patent and Trademark Office by Biblica, Inc. Used with permission.