Browserul nu este actualizat. Dacă ERF Bibleserver este foarte încet, te rugăm să-ți actualizezi browserul.

Autentificare
... și folosiți toate facilitățile!

  • Citiți1. Mose 3
  • Note
  • Etichete
  • Aprecieri
  • Istoric
  • Dicționare
  • Plan de citire
  • Grafice
  • Video
  • Ocazii speciale
  • Donații
  • Blog
  • Buletin informativ
  • Partener
  • Ajutor
  • Contatct
  • Aptitudine Alexa
  • Pentru webmasteri
  • Politica de confidențialitate
  • Accessibility Statement
  • Reguli generale de protecție a datelor (GDPR)
  • Semn de carte
  • Language: român
© 2025 ERF
Înregistrați-vă gratuit

Matei 28

Noua Traducere Românească

de la Biblica

Învierea lui Isus

1 După ziua de Sabat, în zorii primei zile din săptămână, Maria Magdalena și cealaltă Maria au venit să se uite la mormânt. (Mar 16:1; Lu 24:1; Ioan 20:1) 2 Și iată că a avut loc un mare cutremur, căci un înger al Domnului a coborât din cer, s‑a dus și a rostogolit piatra de la intrarea mormântului și s‑a așezat pe ea. 3 Înfățișarea lui era ca fulgerul, iar îmbrăcămintea lui era albă ca zăpada. 4 De frica lui, gardienii s‑au cutremurat și au rămas ca morți. 5 Îngerul le‑a zis[1] femeilor: „Nu vă temeți! Știu că Îl căutați pe Isus Care a fost răstignit. 6 Nu este aici, pentru că a fost înviat, așa cum a spus! Veniți și vedeți locul unde fusese pus! 7 Apoi duceți‑vă repede și spuneți‑le ucenicilor Lui: «A fost înviat dintre cei morți! Iată că El merge înaintea voastră în Galileea. Acolo Îl veți vedea.» Iată, v‑am spus aceasta!“ 8 Ele au plecat repede de la mormânt, cu frică și cu mare bucurie, și au alergat să‑i anunțe pe ucenicii Lui. 9 Dar iată că le‑a ieșit înainte Isus, zicând: „Salutare![2]“ Ele s‑au apropiat, I‑au cuprins picioarele și I s‑au închinat. 10 Atunci Isus le‑a zis: „Nu vă temeți! Duceți‑vă și anunțați‑i pe frații Mei să meargă în Galileea! Acolo Mă vor vedea.“ 

Darea de seamă a gărzii și înșelătoria conducătorilor

11 În timp ce plecau ele, iată că unii dintre gardieni s‑au dus în cetate și i‑au anunțat pe conducătorii preoților cu privire la tot ce se întâmplase. 12 Aceștia s‑au adunat împreună cu bătrânii, au ținut sfat și le‑au dat soldaților mulți arginți, 13 zicându‑le: „Să spuneți așa: «Ucenicii Lui au venit noaptea, în timp ce noi dormeam, și L‑au furat.» 14 Iar dacă va ajunge lucrul acesta la auzul guvernatorului, îl vom convinge noi și vă vom scăpa de grijă.“ 15 Ei au luat arginții și au făcut așa cum fuseseră învățați. Și vorba aceasta a fost răspândită printre iudei până în ziua de azi. 

Marea Trimitere

16 Cei unsprezece ucenici s‑au dus în Galileea, la muntele unde le indicase Isus să meargă. (Mar 16:14; Lu 24:36; Ioan 20:19) 17 Când L‑au văzut, I s‑au închinat, dar unii s‑au îndoit. 18 Isus S‑a apropiat de ei și le‑a vorbit, zicând: „Toată autoritatea Mi‑a fost dată în cer și pe pământ. 19 Prin urmare, duceți‑vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându‑i în Numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt 20 și învățându‑i să păzească tot ce v‑am poruncit! Și iată că Eu sunt cu voi[3] în toate zilele, până la sfârșitul veacului!“ (Mat 1:23) 

Holy Bible, New Romanian Translation TM
(Noua Traducere În Limba Română TM)
Copyright © 2007, 2010, 2016 by Biblica, Inc.
Used with permission. All rights reserved worldwide.

“Biblica”, “International Bible Society” and the Biblica Logo are trademarks registered in the United States Patent and Trademark Office by Biblica, Inc. Used with permission.