Marcu 4

Noua Traducere Românească

1 Isus a început din nou să dea învățătură lângă mare. În jurul Lui se adunase o mare mulțime de oameni, astfel că El S‑a urcat într‑o barcă și S‑a așezat acolo, pe mare; întreaga mulțime se afla lângă mare, pe țărm. (Mat 13:1; Lu 8:4)2 El îi învăța multe lucruri în pilde și, în învățătura Lui, le spunea:3 „Ascultați! Iată, semănătorul a ieșit să semene.4 În timp ce semăna el, o parte din sămânță a căzut lângă drum, unde au venit păsările și au mâncat‑o.5 Alta a căzut pe loc stâncos, unde nu avea pământ mult. A încolțit repede, din cauză că nu avea pământ adânc[1],6 dar, când a răsărit soarele, a fost arsă și, fiindcă nu avea rădăcină, s‑a uscat.7 Alta a căzut între spini, iar spinii au crescut și au sufocat‑o[2], așa că nu a dat rod.8 Dar altele au căzut într‑un pământ bun și au dat rod, înălțându‑se și crescând: una a adus treizeci, una șaizeci și una o sută.“9 Și zicea: „Cine are urechi de auzit, să audă!“10 Când a fost singur, cei din jurul Lui împreună cu cei doisprezece L‑au întrebat despre pilde. (Mat 13:10; Lu 8:9)11 Isus le‑a zis: „Vouă v‑a fost dată taina[3] Împărăției lui Dumnezeu, dar pentru cei de afară toate sunt în pilde,12 pentru ca, «Să privească cu privirea,[4] dar să nu vadă, și să audă cu auzul,[5] dar să nu înțeleagă, ca nu cumva să se întoarcă și să fie iertați!»“[6] (Is 6:9)13 Apoi le‑a zis: „Nu înțelegeți această pildă? Atunci cum veți înțelege toate celelalte pilde?14 Semănătorul seamănă Cuvântul.15 Cei de lângă drum, unde este semănat Cuvântul, sunt aceștia: când aud, vine imediat Satan[7] și ia Cuvântul semănat în ei. (Mar 1:13)16 Cei semănați pe locuri stâncoase sunt aceștia: când aud Cuvântul, îl primesc imediat cu bucurie,17 dar nu au rădăcină în ei înșiși, ci sunt vremelnici. Atunci când are loc un necaz sau o persecuție din cauza Cuvântului, ei se poticnesc imediat.18 Cei semănați între spini sunt alții: aceștia sunt cei care aud Cuvântul,19 dar îngrijorările veacului, înșelăciunea bogățiilor și poftele pentru alte lucruri intră și sufocă Cuvântul, iar el devine neroditor.20 Iar cei semănați în pământul cel bun sunt aceia care aud Cuvântul, îl primesc și aduc rod: unul treizeci, unul șaizeci și unul o sută.“21 El le‑a mai zis: „Oare se aduce candela ca să fie pusă sub un obroc sau sub un pat?! Nu este adusă ea ca să fie pusă pe un sfeșnicar? (Lu 8:16)22 Căci nu este nimic ascuns care nu va fi dezvăluit și nu este nimic tăinuit care nu va ieși la iveală.23 Dacă are cineva urechi de auzit, să audă!24 Fiți atenți la ceea ce auziți! Cu ce măsură măsurați, vi se va măsura și vi se va adăuga!25 Căci celui ce are, i se va da, însă de la cel ce n‑are, se va lua chiar și ce are.“26 El a mai zis: „Împărăția lui Dumnezeu este ca un om care aruncă sămânță în pământ.27 Fie că el doarme, fie că se scoală, zi și noapte, sămânța încolțește și crește fără să știe el cum.28 Pământul rodește de la sine – mai întâi firul verde, apoi spicul, iar apoi grâu deplin în spic.29 Când rodul este copt, trece imediat secera prin el, pentru că a sosit secerișul.“30 El a mai zis: „Cu ce să asemănăm Împărăția lui Dumnezeu sau prin ce pildă s‑o descriem? (Mat 13:31; Lu 13:18)31 Ea este ca un bob de muștar, care, atunci când este semănat în pământ, este mai mic decât toate semințele[8] de pe pământ,32 dar după ce este semănat, el crește, ajunge mai mare[9] decât toate legumele și face ramuri mari, așa încât păsările își pot face cuibul la umbra lor.“33 Și prin multe astfel de pilde, El le vestea Cuvântul, după cum erau ei în stare să‑l înțeleagă.34 Nu le vorbea fără să folosească pilda. Dar când era doar El cu ucenicii Lui deoparte, le explica toate lucrurile.35 În aceeași zi, când s‑a lăsat seara, le‑a zis: – Să traversăm în partea cealaltă! (Mat 8:18; Mat 8:23; Lu 8:22)36 Și lăsând mulțimea, L‑au luat în barcă așa cum era. Împreună cu El mai erau și alte bărci.37 Atunci s‑a stârnit un vârtej de vânt puternic[10], care arunca valurile în barcă, astfel încât barca era deja aproape plină cu apă.38 Isus era în partea din spate a bărcii, dormind pe o pernă. Ei L‑au trezit și I‑au spus: – Învățătorule, nu‑Ți pasă că pierim?!39 Atunci El, ridicându‑Se, a mustrat vântul și a zis mării: – Taci! Liniștește‑te! Vântul s‑a oprit și s‑a făcut o liniște mare.40 Apoi le‑a zis: – De ce sunteți fricoși? Tot n‑aveți credință?41 Ei s‑au temut foarte tare și‑și ziceau unii altora: – Cine deci este Acesta, de‑L ascultă până și vântul, și marea?!