Leviticul 17

Noua Traducere Românească

1 DOMNUL i‑a vorbit lui Moise, zicând:2 „Vorbește‑le lui Aaron, fiilor săi și tuturor fiilor lui Israel și să le spui: «Acesta este cuvântul pe care l‑a poruncit DOMNUL:3 ‘Dacă vreun bărbat din Casa lui Israel înjunghie în tabără sau în afara taberei un bou[1], un miel sau un țap,4 în loc să vină cu el la intrarea în Cortul Întâlnirii și să‑l aducă drept ofrandă pentru DOMNUL, înaintea Tabernaculului DOMNULUI, omul acela va fi considerat vinovat de vărsare de sânge. El a vărsat sânge și, prin urmare, va fi nimicit din mijlocul poporului său.5 De aceea, în loc să‑și înjunghie jertfele pe câmp, fiii lui Israel să le aducă DOMNULUI la intrarea în Cortul Întâlnirii, la preot, și să le ofere ca jertfe de pace[2] pentru DOMNUL. (Lev 3:1)6 Preotul să stropească sângele pe altarul DOMNULUI, la intrarea în Cortul Întâlnirii, și să ardă grăsimea care va fi de o aromă plăcută DOMNULUI.7 Să nu‑și mai înjunghie astfel jertfele în cinstea țapilor, înaintea cărora se prostituează[3]. Aceasta să fie o hotărâre veșnică pentru ei de‑a lungul generațiilor lor.’»8 Să le mai spui: «Dacă vreun bărbat din Casa lui Israel sau vreun străin care locuiește în mijlocul vostru aduce o ardere‑de‑tot sau o altă jertfă,9 fără să o înfățișeze la intrarea în Cortul Întâlnirii pentru a o jertfi DOMNULUI, omul acela să fie nimicit din poporul său.10 Dacă vreunul din Casa lui Israel sau vreun străin care locuiește în mijlocul vostru va consuma vreun fel de sânge, Îmi voi întoarce fața împotriva acelui om care consumă sânge și‑l voi nimici din poporul său.11 Căci viața trupului este în sânge. Eu vi l‑am dat ca să puteți face ispășire pentru viețile voastre pe altar, căci sângele face ispășire pentru viața cuiva.12 De aceea le‑am zis fiilor lui Israel: ‘Nimeni dintre voi să nu consume sânge, și nici străinul care locuiește în mijlocul vostru să nu consume sânge.’13 Când vreunul dintre fiii lui Israel sau dintre străinii care locuiesc în mijlocul lor vânează sau prinde vreo vietate sau vreo pasăre care poate fi mâncată, să‑i verse sângele și să‑l acopere cu țărână.14 Căci viața oricărui trup este sângele lui. De aceea le‑am zis fiilor lui Israel: ‘Să nu consumați sângele niciunui trup, pentru că viața oricărui trup este sângele lui. Oricine îl va consuma va fi nimicit.’15 Orice persoană care mănâncă din cadavrul unui animal sau dintr‑un animal sfâșiat de fiare – fie băștinaș, fie străin – să‑și spele hainele și să se scalde în apă. El va fi necurat până seara, după care va fi curat.16 Dar dacă nu și le spală și nu‑și scaldă trupul, va purta pedeapsa pentru nelegiuirea lui.»“