1Bărbații lui Israel juraseră la Mițpa, zicând: „Niciunul din noi să nu‑și dea fata de soție celor din Beniamin!“2Poporul s‑a dus la Betel și a rămas acolo, în prezența lui Dumnezeu, până seara. Și‑au ridicat glasul, s‑au jelit3și au zis: „DOAMNE, Dumnezeul lui Israel, de ce s‑a întâmplat așa ceva în Israel? Să lipsească astăzi o seminție întreagă din Israel?“4A doua zi poporul s‑a sculat dis‑de‑dimineață, a zidit acolo un altar și a adus arderi‑de‑tot și jertfe de pace[1]. (Jud 20:26)5Apoi fiii lui Israel au zis: „Care dintre semințiile lui Israel nu s‑a suit la adunare, înaintea DOMNULUI?“ Făcuseră un jurământ ferm ca oricine nu se va sui înaintea DOMNULUI, la Mițpa, să fie pedepsit cu moartea.6Fiilor lui Israel le părea rău de fratele lor Beniamin și ziceau: „Astăzi a fost nimicită o seminție din Israel!7Ce să facem pentru aceia care au rămas fără soții, fiindcă am jurat pe DOMNUL că nu le vom da de soții pe fetele noastre?“8Apoi au zis: „Este vreuna dintre semințiile lui Israel care nu s‑a suit înaintea DOMNULUI, la Mițpa?“ Și iată că niciun bărbat din Iabeșul Ghiladului nu venise la adunare.9Au numărat poporul și iată că acolo nu era niciun bărbat dintre locuitorii Iabeșului Ghiladului.10Atunci comunitatea a trimis împotriva lor douăsprezece mii de războinici și le‑a poruncit, zicând: „Duceți‑vă și treceți prin ascuțișul sabiei pe locuitorii din Iabeșul Ghiladului, cu tot cu femei și copii!11Iată ce să faceți: să dați spre nimicire[2] orice bărbat și orice femeie care a cunoscut împreunarea cu un bărbat!“ (Jud 1:17)12Au găsit printre locuitorii din Iabeșul Ghiladului patru sute de fete fecioare și le‑au adus în tabără la Șilo, în țara Canaan.13Toată comunitatea a trimis mesageri ca să le vorbească fiilor lui Beniamin care se aflau la Stânca lui Rimon și să le vestească pacea.14În acea vreme, cei din Beniamin s‑au întors și li s‑au dat de soții dintre acelea care au fost lăsate în viață – dintre femeile din Iabeșul Ghiladului. Totuși, nu erau destule pentru ei.15Poporului îi părea rău de Beniamin, căci DOMNUL făcuse o ruptură în semințiile lui Israel.16Atunci bătrânii comunității au zis: „Cum să facem rost de soții pentru cei rămași, căci femeile au fost nimicite din Beniamin?“17Apoi au zis: „Să fie o moștenire pentru supraviețuitorii lui Beniamin, ca să nu fie ștearsă o seminție din Israel!18Dar noi nu putem să le dăm de soții pe fiicele noastre, căci toți fiii lui Israel au jurat, zicând: «Blestemat este cel ce va da vreo femeie lui Beniamin!»“19După aceea au zis: „Iată că în fiecare an este o sărbătoare a DOMNULUI la Șilo, la nord de Betel, în partea de răsărit a drumului care duce de la Betel la Șehem și la sud de Lebona!“20Apoi le‑au poruncit fiilor lui Beniamin, zicând: „Duceți‑vă și stați la pândă în vii!21Urmăriți ce se întâmplă și când le veți vedea pe fetele din Șilo că vor ieși să danseze, să ieșiți din vii și să vă răpiți fiecare câte o soție dintre fetele din Șilo. Apoi să vă duceți în teritoriul lui Beniamin.22Dacă părinții sau frații lor vor veni să se plângă la noi, le vom spune: «Arătați bunăvoință față de noi și dați‑ni‑le nouă, căci în luptă n‑am reușit să luăm pradă câte o femeie pentru fiecare om. Dacă ni le dați acum, nu veți fi vinovați de încălcarea jurământului!»“23Fiii lui Beniamin au făcut întocmai: și‑au luat soții după numărul lor dintre dansatoarele pe care le‑au răpit. Apoi au plecat și s‑au întors la moștenirea lor; au zidit din nou cetăți și au locuit în ele.24Tot atunci, fiii lui Israel au plecat de acolo, fiecare la seminția și la clanul lui. Și astfel, fiecare om s‑a dus la proprietatea lui.25În zilele acelea nu era rege în Israel și fiecare făcea ce era drept în ochii săi.