1O rostire cu privire la Moab. „Da! Pustiit într‑o singură noapte, distrus este Ar‑Moab. Da! Pustiit într‑o singură noapte, distrus este Chir-Moab.2Chiar și Dibon s‑a suit la templu[1], pe înălțimi, ca să plângă. Pentru Nebo și pentru Medeba, geme Moabul. Toate capetele sunt rase și toate bărbile sunt tăiate.3Pe străzi umblă încinși cu saci. Pe acoperișuri și în piețe, toți gem, fiind doborâți de plâns.4Heșbon și Eleale țipă, iar glasul lor se aude până în Iahaț. Iată de ce luptătorii Moabului țipă având sufletul plin de groază.5Îmi plânge inima pentru Moab! Fugarii lui ajung până la Țoar și până la Eglat-Șelișia. Căci ei urcă culmea Luhitului plângând; într-adevăr, ei scot un strigăt sfâșietor pe drumul Horonaimului.6Apele din Nimrim sunt secate, iarba este uscată, vegetația a pierit și nu mai există nimic verde.7De aceea își duc bogăția câștigată și agoniseala lor[2] dincolo de Pârâul Sălciilor.8Într-adevăr, un strigăt înconjoară teritoriul Moabului. Geamătul lui ajunge până la Eglaim; Geamătul lui ajunge până la Beer-Elim.9Într-adevăr, apele Dimonului sunt pline de sânge. Dar voi aduce și mai multe asupra Dimonului – voi aduce un leu împotriva fugarilor Moabului și împotriva rămășiței din țară.“