1Iov și‑a continuat discursul și a zis:2„Ce n‑aș da să fiu ca în lunile din trecut, ca în zilele când mă păzea Dumnezeu,3când candela Lui strălucea peste capul meu, și, prin lumina Lui, umblam în întuneric,4ca atunci când eram în zilele rodniciei mele, când sfatul lui Dumnezeu era peste cortul meu,5când Cel Atotputernic era încă cu mine, când copiii mei erau în jurul meu,6când mi se scăldau pașii în smântână, iar stânca turna lângă mine pâraie de ulei.7Când ieșeam la poarta cetății, când îmi pregăteam scaunul în piață,8cei tineri mă vedeau și se trăgeau înapoi, iar cei în vârstă se ridicau și rămâneau în picioare,9conducătorii se opreau din vorbit și‑și puneau mâna la gură,10glasul conducătorilor amuțea și li se lipea limba de cerul gurii.11Oricine mă auzea mă numea fericit, și oricine mă vedea era de partea mea,12pentru că scăpam pe săracul care striga după ajutor și pe orfanul care nu avea sprijin.13Omul care murea mă binecuvânta; făceam inima văduvei să cânte de bucurie.14Îmbrăcam dreptatea ca pe o haină, judecata dreaptă îmi era robă și turban;15eram ochi pentru cel orb și picior pentru cel olog;16eram tată pentru cel nevoiaș și cercetam cauza celui străin.17Zdrobeam colții celui nedrept și smulgeam prada din dinții lui.18Îmi ziceam: «Voi muri în cuibul meu, și zilele mele vor fi multe ca nisipul.19Rădăcina mea va ajunge la apă, și roua va înnopta pe ramurile mele.20Gloria[1] mea va fi mereu proaspătă alături de mine și arcul meu va fi mereu nou în mâna mea.»21Toți mă ascultau și așteptau, tăceau așteptând sfatul meu.22După ce vorbeam eu, nu mai vorbea nimeni, și cuvântul meu cădea peste ei ca picăturile de ploaie.23Ei mă așteptau ca pe ploaie, își deschideau gura ca după o ploaie târzie[2].24Când le zâmbeam, nu le venea să creadă, și nu făceau să pălească seninătatea feței mele.[3]25Le alegeam calea și locuiam ca un conducător, sălășluiam ca un rege în mijlocul cetelor sale, eram ca unul care îi mângâie pe cei ce bocesc.