Iov 16

Noua Traducere Românească

1 Iov a răspuns și a zis:2 „Am auzit multe lucruri ca acestea! Sunteți cu toții niște mângâietori jalnici!3 Oare vor avea sfârșit aceste vorbe în vânt? Sau ce îți dă imbold când răspunzi?4 Și eu aș putea vorbi ca voi, dacă ați fi în locul meu. Aș ține cuvântări alese împotriva voastră și aș da din cap înaintea voastră.5 Dar gura mea v‑ar încuraja, iar mângâierea buzelor mele v‑ar alina.6 Totuși, dacă vorbesc, nu mi se micșorează durerea, iar dacă tac, cât din ea pleacă de la mine?7 Dar acum El[1] m‑a lăsat fără puteri. Tu mi‑ai distrus pe toți ai mei,8 m‑ai apucat și toate acestea stau ca mărturie. Slăbiciunea mea se ridică împotriva mea și mă învinuiește.9 El mă sfâșie și mă asuprește în mânia Lui, scrâșnește din dinți împotriva mea; vrăjmașul meu mă străpunge cu privirea lui.10 Oamenii deschid gura să mă batjocorească, mă bat peste obraji cu dispreț și se unesc împotriva mea.11 Dumnezeu mă lasă la bunul plac al celui nelegiuit și mă aruncă în brațele celor răi.12 Eram în pace, dar El m‑a scuturat, m‑a apucat de ceafă și m‑a zdrobit; m‑a luat drept țintă.13 Arcașii Lui m‑au înconjurat. El îmi străpunge rărunchii fără milă și‑mi varsă fierea pe pământ.14 Mă frânge bucată cu bucată, Se năpustește asupra mea ca un viteaz.15 Mi‑am cusut un sac pe piele și mi‑am îngropat cornul[2] în țărână. (2 Sam 2:1; 1 Cro 25:5; Ps 132:17)16 Fața îmi este roșie de plâns, iar pe pleoapele mele este umbra morții,[3]17 deși în mâinile mele nu este violență și rugăciunea mea este curată.18 Pământule, nu‑mi acoperi sângele! Strigătul meu să nu găsească loc de odihnă!19 Chiar acum, iată că martorul meu este în ceruri; apărătorul meu este în înălțimi.20 Mijlocitorul meu este prietenul meu,[4] în timp ce ochii mei varsă lacrimi către Dumnezeu,21 ca el să decidă pentru om înaintea lui Dumnezeu și pentru fiul omului înaintea prietenilor săi.22 Căci în anii care vin mă voi duce pe o cărare de unde nu mă voi întoarce.