1Sunt dezgustat de viața mea. De aceea voi da frâu liber plângerii mele, voi vorbi din amărăciunea sufletului meu.2Îi voi spune lui Dumnezeu: «Nu mă condamna! Fă‑mă să știu de ce te cerți cu mine!3Îți place să asuprești, să disprețuiești lucrarea mâinilor Tale, în timp ce faci să strălucească sfaturile celor răi?4Ai Tu ochi de carne? Vezi Tu așa cum vede un om?5Sunt zilele Tale ca zilele omului sau anii Tăi ca anii lui,6ca să‑mi cauți nelegiuirea și să‑mi cercetezi păcatul,7deși Tu știi că sunt nevinovat și că nimeni nu poate scăpa din mâna Ta?8Mâinile Tale m‑au modelat și m‑au făcut, iar acum te întorci să mă distrugi?9Adu‑Ți aminte, Te rog, că m‑ai făcut ca pe lut! Vrei acum să mă faci din nou țărână?10N‑ai făcut Tu să fiu vărsat ca laptele și închegat ca brânza?11M‑ai îmbrăcat cu piele și cu carne și m‑ai împletit cu oase și cu tendoane.12Mi‑ai dat viață și mi‑ai arătat îndurare[1], iar purtarea Ta de grijă mi‑a păzit duhul.13Iată totuși ce ai ascuns în inima Ta și ce știu că aveai de gând:14ca, dacă păcătuiesc, să mă urmărești și să nu‑mi ierți nelegiuirea.15Dacă sunt rău, vai de mine! Dacă sunt drept, nu‑mi pot înălța capul, pentru că sunt plin de rușine și înecat în[2] necaz.16Dacă mă ridic, mă vânezi ca pe un leu și iarăși Îți arăți marea Ta putere împotriva mea.17Aduci mai mulți martori împotriva mea, mânia Ta crește față de mine și mă lovești cu o mulțime de necazuri.18De ce m‑ai scos din pântec? O, de‑aș fi murit înainte să mă vadă cineva!19Aș fi ca și cum n‑aș fi fost, purtat din pântec drept în mormânt.20Oare nu‑mi sunt puține zilele? Oprește‑te și lasă‑mă singur, să pot afla puțină mângâiere21înainte de a merge în locul de unde nu mai este întoarcere, în țara întunericului și a umbrei morții[3],22în țara nopții întunecate, a umbrei morții și a dezordinii, unde chiar și lumina este precum întunericul!»“