1Iona s‑a supărat însă foarte tare din cauza aceasta și s‑a aprins de mânie.2El s‑a rugat DOMNULUI și a zis: – Oh, DOAMNE, nu este aceasta tocmai ce spuneam eu pe când eram în țara mea? De aceea am încercat să fug la Tarșiș[1], pentru că știam că ești un Dumnezeu plin de har și milostiv, încet la mânie și plin de dragoste[2], un Dumnezeu gata să renunțe la a mai trimite nenorocirea. (Iona 1:3)3Iar acum, DOAMNE, Te rog, ia‑mi viața, căci este mai bine să mor, decât să trăiesc!4DOMNUL a răspuns: – Oare faci bine că te mânii?5Atunci Iona a ieșit din cetate și s‑a așezat la răsărit de aceasta. Acolo și‑a făcut un adăpost și a șezut la umbra lui, așteptând să vadă ce se va întâmpla cu cetatea.6DOMNUL Dumnezeu a trimis un ricin[3], pe care l‑a făcut să crească deasupra lui Iona, pentru a face umbră capului său și pentru a‑i înlătura necazul. Iona s‑a bucurat foarte mult de ricinul acesta.7Însă, o dată cu ivirea zorilor, Dumnezeu a trimis un vierme care a vătămat ricinul și acesta s‑a uscat.8Când a răsărit soarele, Dumnezeu a trimis un vânt uscat dinspre răsărit. Soarele l‑a bătut pe Iona în creștet, sleindu‑l de puteri. El și‑a dorit să moară și a zis: „Mai bine să mor, decât să trăiesc!“9Dumnezeu l‑a întrebat pe Iona: – Oare faci bine că te mânii din cauza ricinului? El a răspuns: – Fac bine că mă mânii, chiar până la moarte[4]!10Atunci DOMNUL a zis: – Ție ți s‑a făcut milă de acest ricin pentru care nu tu ai trudit și pe care nu tu l‑ai făcut să crească, ci într‑o noapte a răsărit și într‑o noapte a pierit.11Și Mie să nu‑Mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care sunt mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni care nu știu să deosebească dreapta de stânga lor și în care se află și o mulțime de animale?!