Ieremia 8

Noua Traducere Românească

1 În vremea aceea, zice DOMNUL, osemintele regilor și ale conducătorilor lui Iuda, osemintele preoților și ale profeților și osemintele locuitorilor Ierusalimului vor fi scoase din mormintele lor,2 vor fi întinse în fața soarelui, a lunii și a întregii oștiri a cerurilor, a acelora pe care ei i‑au iubit, i‑au slujit, i‑au urmat, i‑au căutat și s‑au închinat înaintea lor. Nu vor mai fi adunate, nici îngropate, ci vor deveni un gunoi pe fața pământului.3 În toate locurile unde îi voi izgoni, toți cei ce vor supraviețui din acest neam rău vor prefera mai degrabă moartea decât viața, zice DOMNUL Oștirilor.4 Spune‑le că așa vorbește DOMNUL: «Cine cade și nu se mai ridică? Cine se abate fără să se întoarcă iarăși?5 De ce atunci poporul acesta, Ierusalimul, se abate, stăruind în necredincioșie? Ei se întăresc tot mai mult în înșelătorie și refuză să se întoarcă.6 Am ascultat cu atenție, dar ei nu rostesc ceea ce este drept. Niciunul nu regretă răutatea lui și nu zice: ‘Ce am făcut?’. Toți își încep din nou alergarea, ca un cal care se aruncă în luptă.7 Până și barza își cunoaște timpul ei pe ceruri; turtureaua, lăstunul și cocorul[1] își păstrează timpul venirii lor. Dar poporul Meu nu cunoaște porunca DOMNULUI.8 Cum puteți spune: ‘Suntem înțelepți, căci avem Legea DOMNULUI!’, când, de fapt, pana mincinoasă a scribilor a transformat‑o într‑o minciună?9 Înțelepții sunt dați de rușine, sunt înspăimântați și capturați. Iată, ei au respins Cuvântul DOMNULUI; ce fel de înțelepciune au ei?10 De aceea, pe soțiile lor le voi da altor bărbați și terenurile lor altor stăpâni. Căci, de la cel mai mic până la cel mai mare, toți sunt lacomi de câștig nedrept; de la profet până la preot, toți înșală.11 Ei leagă în mod ușuratic rana fiicei poporului Meu, zicând: ‘Pace, pace!’, când nu este pace.12 Le este lor rușine de urâciunile pe care le săvârșesc? Nu, nu le este rușine deloc; nici măcar nu știu să roșească. De aceea, vor cădea împreună cu cei ce cad și vor fi răsturnați la vremea pedepsei lor, zice DOMNUL.13 Voi face să le înceteze recolta, zice DOMNUL. Nu vor mai fi struguri în vie, nu vor mai fi smochine în smochin, iar frunzele se vor veșteji. Le voi da celor ce vor trece peste ele.[2]»“14 „De ce mai stăm în așteptare? Adunați‑vă! Să intrăm în cetățile fortificate și să pierim acolo! Căci DOMNUL, Dumnezeul nostru, ne‑a condamnat la moarte și ne dă să bem ape otrăvite, pentru că am păcătuit împotriva Lui.15 Așteptam pacea, dar n‑a venit nimic bun; așteptam un timp de vindecare, dar iată că vine numai teroare.16 Gâfâitul cailor se aude din Dan; la nechezatul armăsarilor lor se cutremură toată țara. Au venit să devoreze țara și tot ce cuprinde ea, cetatea și pe cei ce locuiesc în ea.“17 „Iată, voi trimite printre voi niște șerpi veninoși, niște vipere care nu pot fi descântate și care vă vor mușca, zice DOMNUL.“18 „Grimasa[3] mea este din cauza durerii mele! Inima îmi este sleită în mine!19 Iată, strigătul după ajutor al fiicei poporului meu răsună dintr‑o țară îndepărtată: «Nu mai este DOMNUL în Sion? Nu mai este Împăratul lui acolo?»“ „De ce M‑au provocat la mânie prin chipurile lor cioplite, prin idolii lor străini?“20 „Secerișul a trecut, vara s‑a terminat, iar noi tot nu suntem izbăviți.“21 Sunt zdrobit de durerea fiicei poporului meu; jelesc, iar spaima mă cuprinde.22 Nu este niciun balsam vindecător în Ghilad? Nu este niciun doctor acolo? De ce nu este vindecare pentru rana fiicei poporului meu?