Ieremia 39

Noua Traducere Românească

1 În al nouălea an al lui Zedechia, regele lui Iuda, în luna a zecea, Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a venit împotriva Ierusalimului cu toată armata sa și l‑a asediat, (2 Re 25:1; Ier 52:4)2 iar în al unsprezecelea an al lui Zedechia, în ziua a noua a lunii a patra, a pătruns în cetate.3 Atunci, toți conducătorii împăratului Babilonului au venit și s‑au așezat lângă Poarta din Mijloc. Erau: Nergal-Șarețer, Samgar-Nebo, Sarsechim, care era Rab‑Saris[1], Nergal-Sarețer, care era Rab‑Mag[2], și toți ceilalți conducători ai împăratului Babilonului.4 Când Zedechia, regele lui Iuda, și toți războinicii lui i‑au văzut, au fugit. Ei au ieșit din cetate în timpul nopții pe drumul grădinii regelui, prin poarta dintre cele două ziduri, și au luat‑o pe drumul spre Araba[3].5 Armata caldeenilor i‑a urmărit însă și l‑a ajuns pe Zedechia în câmpiile Ierihonului. L‑au capturat și l‑au dus la Nebucadnețar, împăratul Babilonului, la Ribla, în țara Hamatului. Acesta a rostit o sentință împotriva lui.6 Acolo, la Ribla, împăratul Babilonului i‑a înjunghiat pe fiii lui Zedechia înaintea ochilor lui. De asemenea, i‑a înjunghiat și pe toți nobilii lui Iuda,7 după care i‑a scos ochii lui Zedechia și l‑a legat cu lanțuri de bronz ca să‑l ducă în Babilon.8 Caldeenii au dat foc atât palatului regelui cât și caselor poporului și au dărâmat zidurile Ierusalimului.9 Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, a dus în captivitate în Babilon poporul care mai rămăsese în cetate, împreună cu toți cei care i se predaseră și cu toată rămășița poporului.10 Însă Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, i‑a lăsat în țara lui Iuda pe unii dintre cei mai săraci din popor, care nu aveau nimic. Tot atunci el le‑a dat vii și ogoare.11 Nebucadnețar, împăratul Babilonului, i‑a dat următoarea poruncă lui Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, cu privire la Ieremia, zicând:12 „Ia‑l și poartă‑i de grijă! Să nu‑i faci niciun rău, ci fă‑i tot ceea ce‑ți va cere!“13 Astfel Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, Nebușazban, care era Rab‑Saris, Nergal-Șarețer, care era Rab‑Mag, și toți ceilalți conducători ai împăratului Babilonului,14 au trimis să‑l aducă pe Ieremia din curtea temniței și l‑au încredințat lui Ghedalia, fiul lui Ahikam, fiul lui Șafan, ca să‑l ducă înapoi acasă. Și Ieremia a rămas în mijlocul poporului.15 Cuvântul DOMNULUI îi vorbise astfel lui Ieremia atunci când era închis în curtea temniței:16 „Du‑te și spune‑i cușitului[4] Ebed-Melek astfel: «Așa vorbește DOMNUL Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: ‘Iată, voi împlini cuvintele pe care le‑am rostit împotriva cetății acesteia și voi aduce asupra ei nenorocirea și nu bunăstarea. În ziua aceea, ele se vor împlini înaintea ochilor tăi. (Ier 13:23)17 Pe tine însă te voi scăpa în ziua aceea, zice DOMNUL, și nu te voi da în mâinile celor de care ți‑e frică.18 Eu te voi scăpa și nu vei cădea lovit de sabie. Prada ta va fi însăși viața ta, pentru că te‑ai încrezut în Mine, zice DOMNUL.’»“