1Dumnezeu Și‑a adus aminte[1] de Noe și de toate vietățile sălbatice și toate vitele care erau cu el în arcă. Dumnezeu a făcut să sufle un vânt peste pământ, iar apele s‑au potolit.2Izvoarele adâncului și stăvilarele cerului au fost închise, iar ploaia din cer a fost oprită.3Apele au început să se retragă de pe pământ. La sfârșitul celor o sută cincizeci de zile, ele au scăzut,4iar în luna a șaptea, în a șaptesprezecea zi a lunii, arca s‑a oprit pe munții Ararat.5Apele au continuat să scadă până în luna a zecea, iar în ziua întâi a lunii a zecea, s‑au văzut vârfurile munților.6După patruzeci de zile,[2] Noe a deschis fereastra arcei pe care a făcut‑o7și a trimis afară un corb, care a ieșit, ducându‑se și întorcându‑se, până când apele de pe pământ au secat.8Apoi a trimis un porumbel ca să vadă dacă apele de pe suprafața pământului au scăzut.9Dar porumbelul n‑a găsit niciun loc de odihnă pentru talpa piciorului său și s‑a întors la Noe în corabie, căci încă mai era apă pe suprafața întregului pământ. Noe și‑a întins mâna, l‑a luat și l‑a adus la el în arcă.10A mai așteptat alte șapte zile și a trimis iarăși porumbelul afară din arcă.11Porumbelul s‑a întors la el seara și iată că în ciocul lui avea o frunză de măslin ruptă de curând. Noe a înțeles că apele de pe pământ scăzuseră.12A mai așteptat alte șapte zile și a trimis iarăși porumbelul, dar acesta nu s‑a mai întors la el.13În anul șase sute unu[3], în prima lună, în ziua întâi a lunii, apele secaseră de pe pământ. Noe a dat la o parte învelitoarea arcei, s‑a uitat și iată că suprafața pământului era uscată.14În a douăzeci și șaptea zi a lunii a doua, pământul era uscat.15Atunci Dumnezeu i‑a vorbit lui Noe, zicând:16„Ieși din arcă, tu, împreună cu soția ta, cu fiii tăi și cu soțiile acestora.17Scoate afară toate vietățile, de orice fel, care sunt cu tine – păsări, animale[4] și orice animal care se târăște pe pământ[5] – pentru ca ele să se răspândească pe pământ, să fie roditoare și să se înmulțească.“ (Gen 1:24)18Astfel, Noe a ieșit din arcă împreună cu fiii săi, cu soția sa și cu soțiile fiilor săi.19De asemenea, orice vietate, orice târâtoare și orice pasăre, tot ce mișună pe pământ, potrivit familiilor lor, au ieșit și ele din arcă.20Atunci Noe a zidit un altar DOMNULUI, a luat din toate animalele curate și din toate păsările curate și le‑a adus ca ardere‑de‑tot pe altar.21DOMNUL a simțit aroma plăcută și a zis în inima Lui: „Nu voi mai blestema niciodată pământul din cauza omului, căci[6] înclinația inimii lui este rea din tinerețe, și nici nu voi mai distruge toate viețuitoarele, așa cum am făcut‑o.22Atât timp cât va fi pământul, nu vor înceta semănatul și seceratul, frigul și căldura, vara și iarna, ziua și noaptea.“