1Iacov s‑a așezat în țara în care a locuit ca străin tatăl său, în țara Canaan.2Aceasta este istoria[1] lui Iacov. La vârsta de șaptesprezece ani, Iosif păștea turma împreună cu frații săi, fiii Bilhei și ai Zilpei, soțiile tatălui său. Iosif a adus tatălui lor un raport rău despre ei. (Gen 2:4)3Israel îl iubea pe Iosif mai mult decât pe toți ceilalți fii ai săi, pentru că era un fiu născut la bătrânețe, și i‑a făcut o tunică decorată[2].4Când frații săi au văzut că tatăl lor îl iubea mai mult decât pe ei, l‑au urât pe Iosif și n‑au putut să‑i vorbească prietenește.5Iosif a avut un vis pe care l‑a istorisit fraților săi, dar aceștia l‑au urât și mai mult.6El le‑a zis: – Ascultați, vă rog, visul pe care l‑am avut!7Se făcea că noi legam snopii în mijlocul câmpului. Dar iată că snopul meu s‑a ridicat și a stat drept, iar snopii voștri s‑au adunat în jurul lui și s‑au plecat înaintea snopului meu.8Frații săi i‑au răspuns: – Doar nu vei domni tu peste noi?! Doar nu ne vei stăpâni tu?! Și l‑au urât și mai mult din cauza viselor și a cuvintelor sale.9Iosif a mai avut un vis și l‑a istorisit și pe acesta fraților săi. El a zis: – Iată, am mai avut un vis. Se făcea că soarele, luna și unsprezece stele se plecau înaintea mea.10Dar când le‑a istorisit acest vis tatălui și fraților săi, tatăl său l‑a mustrat, zicându‑i: – Ce fel de vis este acesta pe care l‑ai avut? Oare vom veni eu, mama ta și frații tăi ca să ne plecăm până la pământ înaintea ta?11Frații săi l‑au invidiat, dar tatăl său a ținut minte acest vis.
Iosif este vândut de frații săi
12Frații săi s‑au dus să pască turma tatălui lor lângă Șehem[3].13Israel i‑a zis lui Iosif: – Știi că frații tăi pasc oile lângă Șehem. Vino, căci vreau să te trimit la ei. El a răspuns: – Iată‑mă, sunt gata.14Israel i‑a zis: – Du‑te, vezi dacă frații tăi și turma sunt bine și adu‑mi vești. Apoi l‑a trimis din valea Hebron. Când a ajuns la Șehem,15un om l‑a găsit rătăcind pe câmp și l‑a întrebat: – Ce cauți?16El a zis: – Îi caut pe frații mei. Spune‑mi, te rog, unde pasc ei turma?17Omul acela i‑a răspuns: – Au plecat de aici. Căci i‑am auzit: „Să mergem la Dotan.“ Iosif s‑a dus pe urma fraților săi și i‑a găsit la Dotan.18Aceștia l‑au văzut de departe și, înainte ca el să ajungă la ei, au pus la cale să‑l omoare.19Ei și‑au zis unul altuia: – Iată că vine „stăpânul viselor“![4]20Haideți acum să‑l omorâm și să‑l aruncăm într-unul din aceste puțuri. Vom spune că l‑a devorat o fiară sălbatică și vom vedea ce se va alege de visele lui.21Dar când Ruben a auzit lucrul acesta, a încercat să‑l scape din mâinile lor, zicând: – Să nu‑i luăm viața!22Apoi Ruben le‑a zis: – Să nu vărsați sânge! Aruncați‑l în acest puț din pustie, fără să vă întindeți mâna asupra lui. Spunea aceasta pentru ca să‑l scape din mâinile lor și să‑l aducă înapoi la tatăl său.23Când Iosif a ajuns la frații săi, aceștia l‑au dezbrăcat de tunica sa, de tunica decorată pe care o purta,24l‑au luat și l‑au aruncat într‑un puț. Puțul era gol, fără pic de apă în el.25Apoi s‑au așezat să mănânce pâine. Ridicându‑și ochii, s‑au uitat și iată că o caravană de‑a ismaeliților venea din Ghilad. Cămilele lor erau încărcate cu condimente, balsam și smirnă, și mergeau să le ducă în Egipt.26Iuda le‑a zis fraților săi: „Ce câștigăm dacă ne vom ucide fratele și‑i ascundem sângele?27Haideți să‑l vindem ismaeliților și să nu ne întindem mâna asupra lui, pentru că este fratele nostru, carne din carnea noastră.“ Frații săi au fost de acord.28Când s‑au apropiat negustorii midianiți[5], frații săi l‑au scos pe Iosif din puț și l‑au vândut ismaeliților cu douăzeci de șecheli[6] de argint. Aceștia l‑au dus pe Iosif în Egipt.29Ruben s‑a întors la puț și iată că Iosif nu mai era acolo. El și‑a sfâșiat hainele,30s‑a întors la frații săi și a zis: „Băiatul a dispărut. Ce mă fac?“31Dar ei au luat tunica lui Iosif, au înjunghiat un țap și au înmuiat tunica în sânge.32I‑au trimis tunica decorată tatălui lor, zicând: „Am găsit asta. Vezi dacă nu cumva este tunica fiului tău.“33El a recunoscut‑o și a zis: „Este tunica fiului meu. L‑a devorat o fiară sălbatică. Fără îndoială, Iosif a fost sfâșiat în bucăți.“34Atunci Iacov și‑a sfâșiat hainele, și‑a pus un sac pe coapse și l‑a bocit pe fiul său multe zile.35Toți fiii săi și toate fiicele sale au venit să‑l mângâie, dar el n‑a vrut să fie mângâiat, și a zis: „Bocind voi coborî la fiul meu în Locuința Morților[7].“ Așa l‑a plâns tatăl său.36Midianiții l‑au vândut pe Iosif în Egipt lui Potifar, un demnitar al lui Faraon și comandant al gărzii[8]. (Gen 40:4)