1Dar un om pe nume Ananias, a vândut o proprietate împreună cu soția lui, Safira,2și a păstrat pentru sine o parte din preț, cu știrea soției lui. Apoi a adus cealaltă parte și a pus‑o la picioarele apostolilor.3Petru i‑a zis: „Ananias, de ce ți‑a umplut Satan[1] inima ca să‑L minți pe Duhul Sfânt, păstrând pentru tine o parte din prețul ogorului?4Dacă rămânea nevândut, nu rămânea el al tău? Și, după ce a fost vândut, nu erau banii la dispoziția ta? De ce ai pus la cale acest lucru în inima ta? Nu pe oameni i‑ai mințit, ci pe Dumnezeu!“5Când a auzit Ananias aceste cuvinte, a căzut și și‑a dat suflarea. O mare frică i‑a cuprins pe toți cei ce auziseră aceste lucruri.6Cei tineri s‑au ridicat, l‑au învelit, l‑au scos afară și l‑au înmormântat.7Cam după trei ore, a intrat și soția lui, fără să știe ce se întâmplase.8Petru a întrebat‑o: – Spune‑mi, cu atât ați vândut ogorul? Ea i‑a răspuns: – Da, cu atât.9Atunci Petru i‑a zis: – De ce v‑ați înțeles între voi să‑L puneți la încercare pe Duhul Domnului? Iată, picioarele celor ce l‑au înmormântat pe soțul tău sunt la ușă și te vor duce și pe tine!10Atunci ea a căzut deodată la picioarele lui și și‑a dat suflarea. Când au intrat tinerii, au găsit‑o moartă; ei au dus‑o afară și au înmormântat‑o lângă soțul ei.11O mare frică a cuprins toată biserica[2] și pe toți cei ce auziseră aceste lucruri.
Prin apostoli se fac semne și minuni
12Prin mâinile apostolilor se făceau multe semne și minuni în popor. Toți se adunau în același gând în Porticul lui Solomon13și niciunul din ceilalți nu îndrăznea să li se alăture, deși poporul îi lăuda foarte mult.14Totuși, tot mai mulți din cei ce credeau, – o mulțime de bărbați și femei –, erau adăugați la Domnul.15Oamenii îi scoteau chiar și pe străzi pe cei neputincioși și‑i puneau pe tărgi și pe așternuturi, pentru ca, atunci când trecea Petru, măcar umbra lui să cadă peste vreunul dintre ei.16Mulțimea se aduna și din cetățile din jurul Ierusalimului, aducându‑i pe cei bolnavi și pe cei chinuiți de duhuri necurate. Și toți erau vindecați.
Apostolii persecutați
17Însă marele preot și toți cei ce erau împreună cu el, adică partida saducheilor, s‑au ridicat plini de invidie,18au pus mâna pe apostoli și i‑au aruncat în închisoarea publică.19Dar un înger al Domnului a deschis ușile închisorii în timpul nopții, i‑a condus afară și le‑a zis:20„Duceți‑vă, stați în Templu și spuneți poporului toate cuvintele Vieții acesteia!“21Auzind ei aceasta, au intrat în Templu dis‑de‑dimineață și au început să dea învățătură. Când a sosit marele preot și cei ce erau împreună cu el, au convocat Sinedriul, adică tot Sfatul Bătrânilor[3] fiilor lui Israel, și au trimis după apostoli la închisoare, ca să fie aduși.22Gărzile însă, când au sosit acolo, nu i‑au găsit în închisoare, așa că s‑au întors și au anunțat,23zicând: „Închisoarea am găsit‑o încuiată cu toată grija, iar pe gardieni i‑am găsit stând la uși, dar când am deschis, n‑am găsit pe nimeni înăuntru!“24Când au auzit cuvintele acestea, atât comandantul gărzii Templului, cât și conducătorii preoților au rămas înmărmuriți din cauza lor și se întrebau ce se întâmplă.25Cineva însă a venit și i‑a anunțat: „Iată că bărbații pe care i‑ați aruncat în închisoare stau în Templu și dau învățătură poporului!“26Atunci comandantul s‑a dus împreună cu gărzile și i‑a adus, însă nu cu forța, pentru că se temeau să nu fie loviți cu pietre de popor.27I‑au adus și i‑au pus să stea înaintea Sinedriului. Marele preot i‑a întrebat,28zicând: – Nu[4] v‑am poruncit răspicat să nu mai dați învățătură în Numele acesta? Dar iată că voi ați umplut Ierusalimul cu învățătura voastră și vreți să aruncați peste noi vina pentru sângele Acestui Om!29Dar Petru și ceilalți apostoli, răspunzând, au zis: – Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!30Dumnezeul strămoșilor[5] noștri L‑a înviat pe Isus, pe Care voi L‑ați ucis, pironindu‑L pe lemn.31Pe El, Dumnezeu L‑a înălțat la dreapta Sa, ca Prinț[6] și Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăință și iertare de păcate. (Fapte 3:15)32Iar noi suntem martori ai acestor lucruri și, de asemenea, și Duhul Sfânt pe Care L‑a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.33Când au auzit ei acestea, s‑au înfuriat și au vrut să‑i omoare.34Dar un fariseu[7] pe nume Gamaliel[8], un învățător al Legii respectat de tot poporul, s‑a ridicat în Sinedriu și a poruncit ca oamenii să fie scoși afară puțin.35Apoi le‑a zis: „Bărbați israeliți, aveți grijă ce urmează să le faceți acestor oameni!36Căci, nu demult, s‑a ridicat Teudas, care spunea despre sine că este cineva și căruia i s‑au alăturat aproape patru sute de bărbați. El a fost omorât, iar toți aceia care se încrezuseră în el au fost împrăștiați și nu s‑a ales nimic de ei.37După el, pe vremea recensământului[9], s‑a ridicat Iuda, galileeanul, și a atras poporul după el. Dar și el a pierit, iar toți aceia care se încrezuseră în el au fost împrăștiați. (Lu 2:2)38Iar acum, eu vă spun: depărtați‑vă de oamenii aceștia și lăsați‑i! Dacă planul sau lucrarea aceasta este de la oameni, va fi distrusă,39dar, dacă este de la Dumnezeu, nu‑i veți putea distruge pe acești oameni! Să nu vă treziți că luptați împotriva lui Dumnezeu!“ Astfel, ei au fost convinși de el.40Apoi i‑au chemat pe apostoli, i‑au biciuit, le‑au poruncit să nu mai vorbească în Numele lui Isus și le‑au dat drumul.41Prin urmare, apostolii au plecat dinaintea Sinedriului, bucurându‑se că au fost considerați vrednici să fie umiliți pentru Numele Lui.42Și, în fiecare zi, în Templu și prin case, nu încetau să dea învățătură și să ducă vestea bună[10] că Isus este Cristosul.