Exodul 14

Noua Traducere Românească

1 Apoi DOMNUL i‑a vorbit lui Moise, zicând:2 „Spune‑le fiilor lui Israel să se întoarcă și să‑și așeze tabăra lângă Pi‑Hahirot, între Migdol și mare, față în față cu Baal-Țefon. Să vă așezați tabăra lângă mare, față în față cu Baal-Țefon.3 Faraon va zice despre fiii lui Israel: «Rătăcesc fără țintă prin țară, îi înghite pustia.»4 Eu îi voi împietri inima lui Faraon și el îi va urmări. Însă Îmi voi aduce slavă prin Faraon și prin toată oștirea lui. Egiptenii vor ști astfel că Eu sunt DOMNUL.“ Și ei au făcut întocmai.5 Când i s‑a spus regelui Egiptului că poporul a fugit, inima lui Faraon și a slujitorilor săi s‑a întors[1] împotriva poporului și au zis: „Ce‑am făcut? Cum de l‑am lăsat pe Israel să plece și să nu ne mai slujească?“ (Ex 4:21)6 Faraon și‑a pregătit carul și și‑a luat cu el poporul.7 A luat șase sute de care alese și toate celelalte care ale Egiptului, fiecare cu propria lui căpetenie.8 DOMNUL a împietrit[2] inima lui Faraon, regele Egiptului, astfel că acesta i‑a urmărit pe fiii lui Israel. În acest timp, fiii lui Israel ieșeau cu îndrăzneală. (Ex 4:21)9 Egiptenii i‑au urmărit cu toți caii și carele lui Faraon, cu călăreții[3] și armata acestuia. I‑au ajuns tocmai când aveau tabăra așezată lângă mare, lângă Pi‑Hahirot, față în față cu Baal-Țefon.10 În timp ce Faraon se apropia, fiii lui Israel și‑au ridicat ochii și iată că egiptenii mărșăluiau după ei. Atunci fiii lui Israel s‑au temut foarte tare și au strigat către DOMNUL.11 Apoi i‑au zis lui Moise: – Pentru că nu mai erau morminte în Egipt ne‑ai adus să murim în pustie? Ce ne‑ai făcut scoțându‑ne din Egipt?12 Nu tocmai aceasta îți spuneam noi în Egipt, când ziceam: „Lasă‑ne să slujim egiptenilor, căci este mai bine pentru noi să slujim egiptenilor decât să murim în pustie“?13 Dar Moise a zis poporului: – Nu vă temeți, stați fermi și veți vedea izbăvirea pe care DOMNUL v‑o va da azi, pentru că pe egiptenii pe care îi vedeți azi nu‑i veți mai vedea niciodată.14 DOMNUL Se va lupta pentru voi; voi însă, să stați liniștiți.15 Apoi DOMNUL i‑a zis lui Moise: „De ce strigi către Mine? Vorbește‑le fiilor lui Israel să meargă înainte.16 Tu să‑ți ridici toiagul și să‑ți întinzi mâna spre mare, iar ea se va despărți, și fiii lui Israel vor trece prin mijlocul mării ca pe uscat.17 Iar Eu, iată, voi împietri inimile egiptenilor și aceștia vor merge după ei. Astfel Îmi voi aduce slavă prin Faraon și prin toată oștirea lui, prin carele și călăreții lui.18 Egiptenii vor ști că Eu sunt DOMNUL, atunci când Îmi voi aduce slavă prin Faraon, prin carele și prin călăreții lui.“19 Îngerul lui Dumnezeu, Care mergea înaintea taberei lui Israel, Și‑a schimbat locul și a mers în urma lor. Stâlpul de nor s‑a ridicat dinaintea lor și a stat în urma lor.20 El a venit între tabăra egiptenilor și tabăra lui Israel. Astfel, acolo erau atât norul, cât și întunericul. Norul lumina noaptea. Cele două tabere nu s‑au apropiat una de cealaltă toată noaptea.21 Apoi Moise și‑a întins mâna spre mare. DOMNUL a pus marea în mișcare printr‑un vânt puternic dinspre răsărit, care a despărțit apele și a făcut din mare pământ uscat.22 Fiii lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe pământ uscat, apele făcându‑se zid la dreapta și la stânga lor.23 Egiptenii i‑au urmărit, și toți caii lui Faraon, carele și călăreții lui au intrat după ei în mijlocul mării.24 Spre dimineață, DOMNUL S‑a uitat la tabăra egiptenilor din stâlpul de foc și de nor și a adus panică în tabăra egiptenilor.25 Le‑a scos roțile de la care și i‑a făcut astfel să le mânuiască cu greutate. Atunci egiptenii au zis: „Să fugim dinaintea lui Israel căci DOMNUL luptă pentru ei împotriva Egiptului!“26 Apoi DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Întinde‑ți mâna spre mare și apele vor veni înapoi peste egipteni, peste carele și peste călăreții lor.“27 Moise și‑a întins mâna spre mare și, înspre dimineață, marea a revenit la adâncimea ei. În timp ce egiptenii fugeau din calea ei, DOMNUL i‑a năpustit pe aceștia în mijlocul mării.28 Apele s‑au întors și au acoperit carele, călăreții și toată armata lui Faraon, care intrase după ei în mijlocul mării. N‑a mai rămas între ei nici măcar unul.29 Însă fiii lui Israel au mers prin mijlocul mării ca pe uscat, apele făcându‑se zid la dreapta și la stânga lor.30 În ziua aceea, DOMNUL l‑a izbăvit pe Israel din mâna egiptenilor, și Israel i‑a văzut pe egipteni morți pe malul mării.31 Israel a văzut lucrarea[4] măreață pe care DOMNUL a înfăptuit‑o împotriva egiptenilor. Astfel, poporul s‑a temut de DOMNUL și a crezut în DOMNUL și în robul Său Moise.