de la Biblica1De aceea, lăsând învățătura începătoare despre Cristos, să ne îndreptăm spre maturitate[1], fără să mai punem din nou temelia pocăinței de faptele moarte și a credinței în Dumnezeu,2a învățăturii despre ritualurile de spălare[2], a punerii mâinilor, a învierii celor morți și a judecății veșnice. (Mat 3:11; Ioan 4:1; Fapte 1:1; Fapte 8:12; Fapte 9:17; Fapte 10:44; Fapte 19:1; Fapte 19:4; Ro 6:4)3Și vom face aceasta dacă va îngădui Dumnezeu.4Căci este imposibil pentru cei ce odinioară au fost luminați, au gustat darul ceresc, au fost făcuți părtași ai Duhului Sfânt5și au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și puterile[3] veacului care vine,6dar care apoi au căzut, este imposibil să fie înnoiți iarăși spre pocăință, întrucât ei Îl răstignesc din nou pentru ei pe Fiul lui Dumnezeu și‑L dau la batjocură.7Când pământul absoarbe ploaia care deseori cade pe el și dă iarbă folositoare celor prin care este cultivat, el primește binecuvântarea de la Dumnezeu.8Dacă însă dă spini și ciulini, atunci este nefolositor și este aproape să fie blestemat; sfârșitul lui este în ardere.9Chiar dacă vorbim astfel, preaiubiților, totuși, în ce vă privește, suntem convinși că sunteți în stare de lucruri mai bune și care însoțesc mântuirea.10Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrarea voastră și dragostea pe care ați arătat‑o pentru Numele Lui, prin faptul că i‑ați slujit și‑i slujiți pe sfinți.11Însă ne dorim mult ca fiecare dintre voi să arate aceeași râvnă, ca să aibă siguranța deplină a speranței până la sfârșit,12astfel încât să nu deveniți leneși, ci urmași[4] ai celor ce, prin credință și îndelungă răbdare, moștenesc promisiunile.
Garanția promisiunii lui Dumnezeu
13Când Dumnezeu i‑a făcut o promisiune lui Avraam, pentru că nu avea pe nimeni mai mare pe care să jure, a jurat pe Sine Însuși,14zicând: „Te voi binecuvânta cu adevărat și‑ți voi înmulți foarte mult sămânța[5].“ (Gen 22:17)15Și astfel, fiindcă a așteptat cu răbdare, Avraam a obținut promisiunea.16Într-adevăr, oamenii jură pe cineva mai mare decât ei, iar jurământul pentru confirmare este sfârșitul oricărei dispute între ei.17În același fel, când Dumnezeu a vrut să le arate mai limpede moștenitorilor promisiunii caracterul neschimbător al planului Său, El a garantat acest lucru printr‑un jurământ,18pentru ca, prin două lucruri neschimbătoare, cu privire la care este imposibil ca Dumnezeu să mintă, să avem o puternică încurajare noi, cei care am fugit să ne ținem strâns de speranța pusă înainte.19Avem această speranță ca pe o ancoră a sufletului, sigură și fermă, și care pătrunde dincolo de draperie[6],20acolo unde predecesorul nostru, Isus, a intrat pentru noi. El a devenit Mare Preot în veci, după felul lui Melchisedek.