2 Samuel 22

Noua Traducere Românească

1 David I‑a dedicat DOMNULUI cuvintele acestei cântări în ziua în care DOMNUL l‑a scăpat din mâna tuturor dușmanilor lui și din mâna lui Saul. (Ps 18:1)2 El a zis: „DOMNUL este stânca mea, fortăreața mea și izbăvitorul meu!3 Dumnezeu este stânca mea în Care mă adăpostesc, scutul meu, cornul[1] mântuirii mele, întăritura mea, scăparea mea și salvatorul meu! Tu mă izbăvești din asuprire! (2 Sam 2:1; 1 Cro 25:5; Ps 132:17)4 Eu Îl chem pe DOMNUL, Care este vrednic de laudă, și sunt izbăvit de dușmanii mei!5 Căci mă înfășuraseră talazurile morții, mă copleșiseră șuvoaiele distrugerii!6 Legăturile Locuinței Morților[2] mă înconjuraseră, mă prinseseră lațurile morții.7 Dar în necazul meu L‑am chemat pe DOMNUL, L‑am chemat pe Dumnezeul meu. El mi‑a ascultat glasul, din Templul Său, și strigătul meu după ajutor a ajuns la urechile Sale.8 Atunci s‑a zguduit și s‑a cutremurat pământul, temeliile cerurilor s‑au zdruncinat, s‑au clătinat, pentru că El Se mâniase.9 Se înălța fum din nările Lui și foc mistuitor din gura Lui, cărbuni aprinși ieșeau din ea.10 A aplecat cerurile și a coborât; negură deasă era sub picioarele Lui.11 Călărea pe un heruvim și zbura; plutea[3] pe aripile vântului. (Ps 18:10)12 Întunericul Și‑l așternuse drept acoperământ, iar împrejurul Lui erau grămezi de ape și nori deși.13 Din strălucirea care se oglindea înaintea Sa ieșeau cărbuni aprinși.14 DOMNUL a tunat din ceruri, Cel Preaînalt Și‑a făcut auzit glasul.15 A aruncat săgeți și i‑a împrăștiat pe dușmani, a trimis fulgerul și i‑a pus pe fugă.16 La mustrarea DOMNULUI, la suflarea nărilor Lui, s‑au văzut albiile mării și s‑au descoperit temeliile lumii.17 El S‑a întins din înălțime și m‑a apucat, m‑a scos din apele cele mari,18 m‑a scăpat de dușmanul meu cel puternic și de vrăjmașii mei, căci erau mai tari decât mine.19 Ei m‑au înfruntat în ziua necazului meu, dar DOMNUL mi‑a fost sprijin.20 El m‑a scos la loc larg, m‑a salvat pentru că El Își găsește plăcerea în mine.21 DOMNUL mi‑a răsplătit după dreptatea mea, mi‑a făcut după curăția mâinilor mele,22 fiindcă am păzit căile DOMNULUI și nu m‑am făcut vinovat față de Dumnezeul meu.23 Căci toate judecățile Lui sunt înaintea mea și nu am îndepărtat hotărârile Lui de la mine.24 Am fost fără pată înaintea Lui și m‑am păzit de nelegiuirea mea.25 DOMNUL mi‑a răsplătit după dreptatea mea, după curăția mea înaintea ochilor Săi.26 Cu cel credincios Tu Te arăți credincios[4]; cu omul fără pată Tu Te dovedești a fi fără pată. (2 Sam 7:15)27 Cu cel curat Tu Te arăți curat, dar pe cel pervertit Tu îl amăgești.28 Tu izbăvești poporul smerit, dar cu privirea Ta îi cobori pe cei trufași.29 Tu ești candela mea, DOAMNE! DOMNUL îmi luminează întunericul.30 Cu Tine mă năpustesc asupra năvălitorilor, cu Dumnezeul meu sar peste zidul întărit.31 Cât despre Dumnezeu, calea Lui este desăvârșită; cuvântul[5] DOMNULUI este încercat. El este un scut pentru toți cei ce se adăpostesc în El.32 Cine este Dumnezeu în afară de DOMNUL? Cine este Stâncă în afară de Dumnezeul nostru?33 Dumnezeu este cetățuia mea cea tare și El mi‑a făcut desăvârșită calea.34 El mi‑a făcut picioarele ca ale cerboaicelor și m‑a așezat pe înălțimi.35 Îmi deprinde mâinile pentru luptă, astfel încât brațele mele întind arcul de bronz.36 Tu îmi dai scutul mântuirii Tale și răspunsul Tău mă face mare.37 Tu‑mi lărgești calea sub pașii mei, ca să nu‑mi alunece picioarele.38 Îmi urmăresc dușmanii și‑i nimicesc; nu mă întorc până nu‑i mistui.39 Îi mistui și îi zdrobesc de nu se mai ridică; ei cad sub picioarele mele.40 Tu mă încingi cu tărie pentru luptă și‑i faci să se aplece înaintea mea[6] pe cei ce se ridică împotriva mea.41 Tu‑mi dai ceafa dușmanilor mei, și eu îi nimicesc pe cei ce mă urăsc.42 Ei se uită în jur, dar nu este niciun eliberator. Se uită după DOMNUL, dar El nu le răspunde.43 Îi pisez mărunt, ca praful pământului. Îi zdrobesc, îi strivesc ca pe noroiul de pe străzi.44 Tu mă scapi de învinuirile poporului meu, mă păstrezi drept căpetenie a neamurilor; un popor pe care nu‑l cunosc îmi slujește.45 Fiii străinului mă lingușesc; de îndată ce mă aud, mă ascultă.46 Fiii străinului îngălbenesc și ies tremurând din fortărețele lor.47 DOMNUL este viu! Binecuvântată să fie Stânca mea! Mărit să fie Dumnezeu, Stânca mântuirii mele!48 Dumnezeu este Cel Ce mă răzbună, Cel Care îmi supune popoare,49 Cel Ce mă izbăvește de dușmanii mei. Tu mă ridici deasupra celor ce se ridică împotriva mea; Tu mă scapi de omul violent.50 De aceea Îți voi mulțumi, DOAMNE, printre neamuri, și voi cânta spre lauda Numelui Tău!51 El dă mari izbăviri[7] regelui Său și arată îndurare[8] unsului Său, lui David și seminței[9] lui în veac.“ (2 Sam 7:15)