2 Cronici 30

Noua Traducere Românească

1 Ezechia a trimis solie peste tot în Israel și Iuda și a scris scrisori chiar și celor din Efraim și Manase, chemându‑i la Casa DOMNULUI, în Ierusalim, pentru a sărbători Paștele DOMNULUI, Dumnezeul lui Israel.2 Regele se sfătuise la Ierusalim cu căpeteniile sale și cu toată adunarea să sărbătorească Paștele în luna a doua,3 pentru că nu au putut să‑l sărbătorească la vremea sa, deoarece nu se sfințiseră[1] destui preoți, iar poporul nu se adunase la Ierusalim.4 Propunerea a plăcut atât regelui, cât și întregii adunări.5 Prin urmare, ei au dat o poruncă prin care urma să se străbată tot Israelul, de la Beer-Șeba până la Dan, pentru a‑i chema pe oameni la Ierusalim ca să sărbătorească Paștele DOMNULUI, Dumnezeul lui Israel, căci demult nu‑l mai sărbătoriseră în mare număr, după cum era scris.6 Și, așa cum poruncise regele, mesagerii[2] au dus în tot Israelul și în Iuda scrisorile regelui și ale căpeteniilor sale, în care se spunea: „Fii ai lui Israel, întoarceți‑vă la DOMNUL, Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Israel, iar El Se va întoarce la rămășița care a scăpat, la cei ce au scăpat din mâna împăraților Asiriei!7 Nu fiți ca părinții și ca frații voștri care au fost necredincioși față de DOMNUL, Dumnezeul părinților voștri, și pe care El i‑a lăsat pradă pustiirii, după cum vedeți astăzi.8 Acum, nu vă înțepeniți ceafa, ca părinții voștri! Dați mâna cu DOMNUL, veniți la Sfântul Lui Lăcaș, pe care l‑a sfințit pe vecie, și slujiți DOMNULUI, Dumnezeul vostru, ca astfel să se depărteze de la voi apriga Lui mânie!9 Căci dacă vă veți întoarce la DOMNUL, frații voștri și fiii voștri vor găsi îndurare la cei ce i‑au luat captivi și se vor întoarce în țara aceasta, căci DOMNUL, Dumnezeul vostru, este plin de har și milostiv și nu‑Și va întoarce fața de la voi, dacă vă întoarceți la El.“10 Mesagerii au străbătut fiecare cetate din Efraim și Manase, până în Zabulon, însă oamenii râdeau de ei și‑i batjocoreau.11 Totuși, au existat unii din Așer, din Manase și din Zabulon care s‑au smerit și au venit la Ierusalim.12 De asemenea, și în Iuda, mâna lui Dumnezeu i‑a unit pentru ca ei să împlinească porunca regelui și a căpeteniilor, poruncă dată potrivit Cuvântului DOMNULUI.13 În luna a doua, o mulțime de oameni s‑a adunat la Ierusalim ca să celebreze Sărbătoarea Azimelor. Era o adunare foarte mare.14 S‑au ridicat și au îndepărtat altarele care erau în Ierusalim, precum și toate altarele pentru tămâiere și le‑au aruncat în uedul[3] Chidron. (2 Cro 15:16)15 Apoi, în a paisprezecea zi a lunii a doua, au înjunghiat mieii de Paște. Preoții și leviții, plini de rușine, s‑au sfințit și au adus arderi‑de‑tot la Casa DOMNULUI.16 Ei stăteau la locurile lor, așa cum era hotărât cu privire la ei în Legea lui Moise, omul lui Dumnezeu; și preoții stropeau sângele pe care‑l luau de la leviți.17 Fiindcă erau mulți în adunare care nu se sfințiseră,[4] leviții au înjunghiat ei înșiși mieii de Paște pentru toți aceia care nu erau curați și nu puteau să îi închine[5] ei DOMNULUI. (2 Cro 30:3)18 Căci majoritatea poporului, mulți din Efraim, din Manase, din Isahar și din Zabulon, nu se curățise și nu mâncase jertfa de Paște după cum era scris. Însă Ezechia s‑a rugat pentru ei, zicând: „DOMNUL, Care este bun, să‑i ierte19 pe toți aceia care s‑au hotărât în inimile lor să‑L caute pe Dumnezeu, pe DOMNUL, Dumnezeul părinților lor, chiar și fără sfânta curățire!“20 DOMNUL l‑a ascultat pe Ezechia și a vindecat poporul.21 Fiii lui Israel prezenți la Ierusalim au celebrat, cu mare bucurie, Sărbătoarea Azimelor, timp de șapte zile. Leviții și preoții Îl lăudau pe DOMNUL în fiecare zi cu instrumentele de laudă ale DOMNULUI.22 Ezechia a vorbit pe placul inimii tuturor leviților care arătaseră o bună înțelegere a slujbei DOMNULUI. Ei au mâncat, timp de șapte zile, din partea cuvenită lor, au adus jertfe de pace și I‑au mulțumit DOMNULUI, Dumnezeul părinților lor.23 Întreaga adunare s‑a sfătuit să mai celebreze încă șapte zile. Și au celebrat cu bucurie încă șapte zile,24 deoarece Ezechia, regele lui Iuda, oferise adunării o mie de tauri și șapte mii de oi, iar căpeteniile oferiseră adunării o mie de tauri și zece mii de oi, și deoarece mulți preoți se sfințiseră.25 Toată adunarea lui Iuda împreună cu preoții și leviții și toată adunarea celor sosiți din Israel, precum și străinii, cei sosiți din țara lui Israel și cei ce locuiesc în Iuda, s‑au bucurat împreună.26 A fost o mare bucurie în Ierusalim, așa cum nu a mai fost în Ierusalim din zilele lui Solomon, fiul lui David, regele lui Israel.27 Preoții și leviții s‑au ridicat și au binecuvântat poporul. Glasul lor s‑a făcut auzit, iar rugăciunea lor a ajuns până la Lăcașul Tău cel Sfânt, până la ceruri.