2 Împăraţi 24

Noua Traducere Românească

1 În zilele lui Iehoiachim, Nebucadnețar[1], împăratul Babilonului, s‑a suit împotriva acestuia și Iehoiachim i‑a fost vasal timp de trei ani. Dar apoi s‑a răzgândit și s‑a răsculat împotriva lui.2 DOMNUL a trimis împotriva lui Iehoiachim cete de caldeeni[2], de aramei, de moabiți și de fii ai lui Amon. El le‑a trimis împotriva lui Iuda, pentru a o distruge, după Cuvântul DOMNULUI pe care‑l rostise prin robii Săi, profeții.3 Lucrul acesta s‑a întâmplat numai după porunca DOMNULUI și pentru a îndepărta pe Iuda din prezența Lui, din cauza tuturor păcatelor săvârșite de Manase4 și din cauza sângelui nevinovat pe care‑l vărsase. El a umplut Ierusalimul de sânge nevinovat și de aceea DOMNUL n‑a vrut să‑l ierte.5 Celelalte fapte ale lui Iehoiachim și tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“?6 Iehoiachim a adormit alături de părinții săi, iar în locul lui a domnit fiul său Iehoiachin.7 Regele Egiptului n‑a mai ieșit din țara lui, căci împăratul Babilonului luase tot ce aparținea regelui Egiptului, de la Râul Egiptului[3] până la râul Eufrat.[4]8 Iehoiachin era în vârstă de optsprezece ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de trei luni. Mama sa se numea Nehușta și era fiica lui Elnatan din Ierusalim. (2 Cro 36:9)9 El a făcut ce este rău în ochii DOMNULUI, tot așa cum făcuse și tatăl său.10 În vremea aceea, slujitorii lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, s‑au suit împotriva Ierusalimului și au asediat cetatea.11 Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a venit înaintea cetății în timp ce slujitorii lui o asediau.12 Iehoiachin, regele lui Iuda, s‑a predat împăratului Babilonului împreună cu mama sa, slujitorii săi, conducătorii săi și demnitarii săi. Împăratul Babilonului l‑a luat prizonier în al optulea an al domniei sale.13 Nebucadnețar a luat de acolo toate comorile Templului DOMNULUI și toate comorile palatului regelui. El a înlăturat[5] toate obiectele de aur, pe care le făcuse Solomon, regele lui Israel, în Casa DOMNULUI, întocmai cum a spus DOMNUL.14 I‑a dus în captivitate pe toți locuitorii Ierusalimului: pe toți conducătorii și pe toți războinicii viteji, în număr de zece mii de prizonieri, pe toți tâmplarii și pe toți fierarii; n‑a mai rămas decât poporul sărac al țării.15 L‑a dus pe Iehoiachin în captivitate la Babilon și a mai dus în captivitate, din Ierusalim la Babilon, pe mama regelui, soțiile regelui, pe demnitarii săi, pe nobilii țării,16 precum și șapte mii de războinici, toți numai oameni viteji și potriviți pentru război, și o mie de tâmplari și fierari. Împăratul Babilonului i‑a dus în captivitate la Babilon.17 În locul lui Iehoiachin, împăratul Babilonului l‑a făcut rege pe Matania, unchiul acestuia, și i‑a schimbat numele în Zedechia.18 Zedechia era în vârstă de douăzeci și unu de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de unsprezece ani. Mama sa se numea Hamutal și era fiica lui Ieremia din Libna. (2 Cro 36:11; Ier 39:1; Ier 52:1)19 El a făcut ce este rău în ochii DOMNULUI, tot așa cum făcuse și Iehoiachim.20 Din cauza mâniei DOMNULUI s‑au întâmplat aceste lucruri în Ierusalim și în Iuda, pe care, în cele din urmă, le‑a izgonit din prezența Sa. Zedechia s‑a răsculat împotriva împăratului Babilonului.