1 Cronici 13

Noua Traducere Românească

1 David s‑a sfătuit cu căpeteniile peste mii și peste sute, cu fiecare conducător. (2 Sam 6:1)2 David a zis întregii adunări a lui Israel: „Dacă credeți că este bine și dacă lucrul acesta vine de la DOMNUL, Dumnezeul nostru, să ne împărțim și să dăm de știre fraților noștri care au rămas în toate regiunile lui Israel, chiar și preoților și leviților din cetățile care au pășuni, ca să se strângă la noi3 și să aducem Chivotul Dumnezeului nostru la noi, căci în zilele lui Saul nu am căutat să aflăm despre el.“4 Toată adunarea a fost de acord să se facă astfel, căci lucrul acesta a fost drept în ochii întregului popor.5 David a strâns tot Israelul, de la râul Șihor[1] din Egipt și până la Lebo-Hamat[2], ca să aducă Chivotul lui Dumnezeu din Chiriat-Iearim.6 David s‑a suit împreună cu tot Israelul spre Baala (adică Chiriat-Iearim), care este a lui Iuda, ca să aducă de acolo Chivotul lui Dumnezeu, înaintea căruia este chemat Numele DOMNULUI, Cel Care șade deasupra heruvimilor.7 Au așezat Chivotul lui Dumnezeu într‑un car nou și astfel l‑au luat din casa lui Abinadab. Uza și Ahio conduceau carul.8 David și tot Israelul sărbătoreau înaintea lui Dumnezeu cu toată puterea, cu cântece, cu lire, cu harfe, cu tamburine, cu chimvale și cu trâmbițe.9 Când au ajuns la aria lui Chidon, Uza și‑a întins mâna să apuce Chivotul, deoarece boii erau să‑l răstoarne.10 Atunci mânia DOMNULUI s‑a aprins împotriva lui Uza și l‑a lovit pentru că pusese mâna pe Chivot. Uza a murit acolo, înaintea lui Dumnezeu.[3] (Ex 25:12; Num 4:15)11 David s‑a mâniat pentru că DOMNUL izbucnise împotriva lui Uza, și a numit acel loc Pereț‑Uza[4], nume care i‑a rămas până în ziua aceasta.12 David s‑a temut de Dumnezeu în acea zi și a zis: „Cum să aduc la mine Chivotul lui Dumnezeu?“13 Și David nu a mai adus Chivotul la el, în Cetatea lui David, ci l‑a dus în casa lui Obed-Edom, ghititul.14 Chivotul lui Dumnezeu a rămas cu familia lui Obed-Edom, în casa lui, timp de trei luni, iar DOMNUL a binecuvântat familia lui Obed-Edom și tot ce era al lui.