1 Cronici 10

Noua Traducere Românească

1 Filistenii s‑au luptat cu Israel, iar bărbații lui Israel au fugit dinaintea filistenilor și au căzut răpuși pe muntele Ghilboa. (1 Sam 31:1)2 Filistenii i‑au urmărit pe Saul și pe fiii săi; i‑au ucis pe Ionatan, pe Abinadab și pe Malchi‑Șua, fiii lui Saul.3 Lupta devenise înverșunată în preajma lui Saul; arcașii l‑au țintit și l‑au rănit.4 Atunci Saul i‑a zis celui ce‑i ducea armele: „Scoate‑ți sabia și străpunge‑mă cu ea, ca nu cumva acești necircumciși să ajungă la mine și să mă batjocorească!“ Însă cel ce‑i ducea armele n‑a vrut să facă lucrul acesta pentru că s‑a temut. Atunci Saul și‑a luat sabia și s‑a aruncat în ea.5 Când cel ce‑i ducea armele a văzut că Saul a murit, s‑a aruncat și el în sabia lui și a murit.6 Astfel a murit Saul împreună cu cei trei fii ai lui și cu toată Casa lui.7 Toți oamenii lui Israel, care se aflau în vale, văzând că ceilalți au fugit și că Saul și fiii săi au murit, și‑au părăsit cetățile și au fugit și ei. Filistenii au venit și s‑au așezat în ele.8 În ziua următoare, când filistenii au venit să‑i jefuiască pe cei uciși, l‑au găsit pe Saul și pe fiii săi căzuți pe muntele Ghilboa.9 L‑au prădat pe Saul, i‑au luat capul și armele și au trimis mesageri pe tot cuprinsul țării filistenilor, ca să ducă vestea idolilor lor și poporului.10 I‑au pus armele în templul dumnezeilor lor, iar craniul i l‑au atârnat în templul lui DAGON[1].11 Toți cei din Iabeșul Ghiladului au auzit tot ceea ce i‑au făcut lui Saul filistenii.12 Atunci toți războinicii viteji s‑au ridicat, au luat trupul lui Saul și trupurile fiilor săi și le‑au adus la Iabeș. Le‑au îngropat oasele sub un terebint în Iabeș și au postit timp de șapte zile.13 Saul a murit din cauza necredincioșiei lui. El a fost necredincios față de DOMNUL și nu a păzit Cuvântul DOMNULUI. De asemenea, el a întrebat pe cineva care cheamă duhurile morților, cerând călăuzire14 și nu L‑a căutat pe DOMNUL. De aceea El l‑a omorât și i‑a dat domnia lui David, fiul lui Ișai.