1 Împăraţi 9

Noua Traducere Românească

1 După ce Solomon a terminat de zidit Casa DOMNULUI, palatul regelui și tot ceea ce‑și dorise să facă, (2 Cro 7:11)2 DOMNUL i S‑a arătat a doua oară, tot așa cum i Se arătase la Ghivon.3 DOMNUL i‑a zis: „Ți‑am ascultat rugăciunea și cererea prin care ai căutat bunăvoință înaintea Mea. Am sfințit această Casă pe care ai zidit‑o, punându‑Mi Numele acolo pentru totdeauna. Ochii și inima Mea vor fi acolo în toate zilele.4 Cât despre tine, dacă vei umbla înaintea Mea, așa cum a umblat tatăl tău, David, în curăție de inimă și în dreptate, împlinind tot ce ți‑am poruncit și păzind hotărârile și judecățile Mele,5 voi întări pe vecie tronul domniei tale peste Israel, așa cum i‑am promis tatălui tău, David, zicând: «Nu vei fi lipsit niciodată de un urmaș la tronul lui Israel.»6 Dar dacă voi sau urmașii voștri vă veți întoarce de la Mine, dacă nu veți păzi poruncile și hotărârile pe care vi le‑am dat, dacă vă veți depărta, dacă veți sluji altor dumnezei și vă veți închina înaintea lor,7 atunci îl voi îndepărta pe Israel din țara pe care i‑am dat‑o și voi lepăda dinaintea Mea Casa pe care am sfințit‑o pentru Numele Meu, iar Israel va ajunge o pildă și o batjocură printre toate popoarele.8 Și oricine va trece pe lângă Casa aceasta care este acum impunătoare, se va îngrozi, va fluiera și va întreba: «De ce a făcut DOMNUL astfel acestei țări și acestei Case?»9 Atunci ei vor răspunde: «Pentru că L‑au părăsit pe DOMNUL, Dumnezeul lor, Care i‑a scos pe părinții lor din țara Egiptului, și pentru că s‑au alipit de alți dumnezei, s‑au închinat înaintea lor și le‑au slujit, de aceea a adus DOMNUL peste ei toată această nenorocire.»“10 La sfârșitul celor douăzeci de ani, timp în care Solomon zidise cele două case – Casa DOMNULUI și palatul regelui – (2 Cro 8:1)11 (Hiram, regele Tyrului, îi dăduse lui Solomon lemne de cedru și de chiparos și aur cât a dorit), regele Solomon i‑a dat lui Hiram douăzeci de cetăți în țara Galileei.12 Hiram a ieșit din Tyr să vadă cetățile pe care i le‑a dat Solomon, dar nu i‑au plăcut.13 Atunci a zis: „Ce fel de cetăți mi‑ai dat, frate?“ Și le‑a numit țara Cabul[1], nume care le‑a rămas până în ziua aceasta.14 Hiram îi trimisese regelui Solomon o sută douăzeci de talanți[2] de aur.15 Aceasta este relatarea cu privire la oamenii de corvoadă pe care i‑a folosit regele Solomon pentru a zidi Casa DOMNULUI, palatul său, Milo[3], zidul Ierusalimului și cetățile Hațor, Meghido și Ghezer.16 Faraonul Egiptului se suise, capturase Ghezerul și‑i dăduse foc. Îi omorâse pe canaaniții din cetate și i‑o dăduse ca zestre fiicei sale, soția lui Solomon.17 Solomon a rezidit cetățile Ghezer, Bet‑Horonul de Jos,18 Baalat și Tadmor[4] în pustie, în interiorul țării,19 precum și toate cetățile-hambare, care erau ale lui Solomon, cetățile pentru care și cetățile pentru cavalerie[5], și tot ceea ce a dorit Solomon să zidească în Ierusalim, în Liban și în toată țara aflată sub stăpânirea sa.20 Iar pe tot poporul care mai rămăsese dintre amoriți, hitiți, periziți, hiviți și iebusiți, – care nu erau dintre fiii lui Israel, –21 adică pe urmașii acestora, care rămăseseră după ei în țară și pe care fiii lui Israel nu‑i putuseră da de tot spre nimicire[6], Solomon i‑a folosit la muncă de corvoadă și așa au rămas până în ziua aceasta.22 Dar Solomon nu i‑a folosit pe fiii lui Israel ca robi, căci aceștia erau războinici, slujitori, demnitari, ofițeri și conducători de care și de cavalerie.23 Conducătorii puși să supravegheze lucrarea lui Solomon, – cei ce conduceau poporul, cei ce făceau lucrarea, – erau în număr de cinci sute cincizeci.24 Fiica lui Faraon s‑a suit din Cetatea lui David la palatul pe care Solomon îl zidise pentru ea. Atunci a zidit el Milo.25 De trei ori pe an, Solomon aducea arderi‑de‑tot și jertfe de pace[7] pe altarul pe care‑l zidise pentru DOMNUL și ardea tămâie înaintea DOMNULUI împreună cu jertfele. Astfel, el a terminat Casa. (1 Re 3:15)26 Regele Solomon a construit și niște corăbii la Ețion-Gheber, care se află lângă Elat, în țara Edomului, pe țărmul Mării Roșii[8]. (Iona 2:5)27 Hiram i‑a trimis, cu aceste corăbii, pe slujitorii săi, marinari care cunoșteau marea, împreună cu slujitorii lui Solomon.28 Ei s‑au dus la Ofir și au luat de acolo patru sute douăzeci de talanți[9] de aur, pe care i‑au adus apoi regelui Solomon.