1După o vreme Naomi, soacra ei, i‑a zis: – Fiica mea, aș vrea să‑ți găsesc un loc de odihnă, unde să‑ți fie bine.2Oare Boaz, cu ale cărui slujnice ai fost, nu este el rudă cu noi? Iată că la noapte își va vântura orzul în arie.3Tu spală‑te, unge‑te, pune‑ți mantia pe tine și coboară la aria de treierat. Să nu te faci însă cunoscută lui până nu termină de mâncat și de băut.4Și când urmează să se culce, să afli locul unde se va culca. Apoi să te duci, să‑i dezvelești picioarele și să te culci. După aceea îți va spune el ce să faci.5Ea i‑a răspuns: – Voi face tot ce mi‑ai spus.6Rut a coborât la aria de treierat și a făcut întocmai cum o sfătuise soacra ei.7După ce a mâncat și a băut, Boaz, mulțumit în inima lui, s‑a întins să se culce la marginea unui stog. Atunci ea s‑a apropiat încet, i‑a dezvelit picioarele și s‑a culcat acolo.8Pe la miezul nopții omul s‑a speriat. El s‑a aplecat și iată că o femeie era culcată la picioarele sale.9El a întrebat: – Cine ești tu? Ea i‑a răspuns: – Sunt eu, Rut, slujitoarea ta. Întinde‑ți marginea mantiei peste slujitoarea ta,[1] căci tu ești cel cu drept de răscumpărare.10El a zis: – Binecuvântată să fii de DOMNUL, fiica mea! Bunătatea[2] pe care ai arătat‑o la urmă spune mai mult decât ceea ce ai făcut prima dată, de vreme ce nu ai umblat după cei tineri, fie ei săraci sau bogați. (Rut 1:8)11De aceea, fiica mea, nu te teme. Voi face pentru tine tot ce mi‑ai spus, deoarece tot poporul meu în cetate știe că ești o femeie cinstită.12Este adevărat că eu am drept de răscumpărare, dar mai există cineva, mai apropiat decât mine, care are și el acest drept.13Rămâi în noaptea aceasta aici, iar dimineața, dacă el va dori să te răscumpere, bine, să te răscumpere! Dar dacă nu va dori să te răscumpere, viu este DOMNUL că te voi răscumpăra eu! Deci culcă‑te aici până dimineață.14Ea a rămas culcată la picioarele lui până spre dimineață, trezindu‑se mai înainte ca oamenii să se poată vedea unii pe alții, deoarece Boaz îi spusese: – Să nu se afle că a intrat o femeie în arie.15Apoi Boaz a zis: – Adu mantaua de pe tine și ține‑o bine. Ea a ținut‑o, iar Boaz i‑a măsurat șase măsuri de orz și le‑a pus în ea. Apoi el s‑a dus în cetate.16Când Rut a ajuns la soacra sa, aceasta a întrebat‑o: – Cum a fost, fiica mea? Rut i‑a istorisit tot ce a făcut omul acela pentru ea.17Apoi a zis: – Mi‑a mai dat și aceste șase măsuri de orz, zicându‑mi: „Să nu te întorci cu mâinile goale la soacra ta.“18Naomi i‑a zis: – Așteaptă, fiica mea, până vei vedea ce întorsătură vor lua lucrurile, dar îți spun că omul acesta nu‑și va găsi liniștea până nu va lămuri lucrurile chiar astăzi.
1Und Noomi, ihre Schwiegermutter, sprach zu ihr: Meine Tochter, ich will dir eine Ruhestatt suchen, dass dir’s wohlgehe. (Rut 1:9)2Siehe, Boas, unser Verwandter, bei dessen Mägden du gewesen bist, worfelt diese Nacht Gerste auf der Tenne.3So bade dich und salbe dich und lege dein Kleid an und geh hinab auf die Tenne. Gib dich dem Mann nicht zu erkennen, bis er gegessen und getrunken hat.4Wenn er sich dann schlafen legt, so merke dir die Stelle, wo er sich hinlegt, und geh hin und decke seine Füße auf und leg dich hin, so wird er dir sagen, was du tun sollst.5Sie sprach zu ihr: Alles, was du mir sagst, will ich tun.6Sie ging hinab zur Tenne und tat alles, was ihre Schwiegermutter ihr geboten hatte.7Und als Boas gegessen und getrunken hatte, ward sein Herz guter Dinge, und er ging hin und legte sich hinter einen Kornhaufen. Und sie kam leise und deckte seine Füße auf und legte sich hin.8Als es nun Mitternacht ward, erschrak der Mann und drehte sich um; und siehe, eine Frau lag zu seinen Füßen.9Und er sprach: Wer bist du? Sie antwortete: Ich bin Rut, deine Magd. Breite den Saum deines Gewandes über deine Magd, denn du bist der Löser. (Rut 4:4; Ez 16:8)10Er aber sprach: Gesegnet seist du vom HERRN, meine Tochter! Du hast deine Liebe jetzt noch besser erzeigt als vorher, dass du nicht den jungen Männern nachgegangen bist, weder den reichen noch den armen. (Rut 2:11)11Nun, meine Tochter, fürchte dich nicht. Alles, was du sagst, will ich dir tun; denn das ganze Volk in meiner Stadt weiß, dass du eine tugendsame Frau bist.12Ja, es ist wahr, dass ich ein Löser bin; aber es ist noch ein Löser da, näher verwandt als ich.13Bleib über Nacht hier. Will er dich dann am Morgen lösen, gut, so mag er’s tun; hat er aber keine Lust, dich zu lösen, so will ich dich lösen, so wahr der HERR lebt. Schlaf bis zum Morgen!14Und sie schlief bis zum Morgen zu seinen Füßen. Und sie stand auf, ehe einer den andern erkennen konnte. Und er dachte: Wenn nur niemand erfährt, dass eine Frau auf die Tenne gekommen ist.15Und er sprach: Nimm das Tuch, das du umhast, und halt es auf. Und sie hielt es hin. Und er maß sechs Maß Gerste hinein und lud ihr’s auf. Und er ging in die Stadt.16Sie aber kam zu ihrer Schwiegermutter. Die sprach: Wie steht’s mit dir, meine Tochter? Und sie sagte ihr alles, was ihr der Mann getan hatte,17und sprach: Diese sechs Maß Gerste gab er mir; denn er sagte: Du sollst nicht mit leeren Händen zu deiner Schwiegermutter kommen.18Sie aber sprach: Warte nun ab, meine Tochter, bis du erfährst, wo es hinauswill; denn der Mann wird nicht ruhen, er bringe es denn heute zu Ende.