Pentru dirijor. Al fiilor lui Korah. De cântat în alamot. O cântare.
1Dumnezeu este adăpostul și tăria noastră. El este un mare ajutor care nu lipsește în necazuri.[1]2De aceea nu ne temem, chiar dacă s‑ar schimba pământul și s‑ar zgudui munții în inima mărilor,3chiar dacă le‑ar vui și le‑ar spumega apele și s‑ar cutremura munții la revărsarea lor! Selah4Este un râu ale cărui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu, Locul Sfânt al locuințelor Celui Preaînalt.5Dumnezeu este în mijlocul ei; ea nu se va clătina; Dumnezeu o va ajuta la revărsatul zorilor.6Neamurile se agită, regatele se clatină; când Își ridică El glasul, pământul se topește.7DOMNUL Oștirilor este cu noi, Dumnezeul lui Iacov este întăritura noastră! Selah8Veniți și priviți lucrările DOMNULUI, prin care El a adus pustiiri pe pământ!9El oprește războaiele până la capătul pământului; El zdrobește arcul, rupe lancea și arde în foc carele.[2]10„Opriți‑vă și recunoașteți că Eu sunt Dumnezeu! Eu voi fi înălțat printre neamuri, voi fi înălțat pe pământ!“11DOMNUL Oștirilor este cu noi, Dumnezeul lui Iacov este întăritura noastră! Selah
1Ein Lied der Korachiter, vorzusingen, nach der Weise »Junge Frauen«.2Gott ist unsre Zuversicht und Stärke, eine Hilfe in den großen Nöten, die uns getroffen haben.3Darum fürchten wir uns nicht, wenngleich die Welt unterginge und die Berge mitten ins Meer sänken,4wenngleich das Meer wütete und wallte und von seinem Ungestüm die Berge einfielen. Sela.5Dennoch soll die Stadt Gottes fein lustig bleiben mit ihren Brünnlein, da die heiligen Wohnungen des Höchsten sind.[1] (Is 12:3)6Gott ist bei ihr drinnen, darum wird sie fest bleiben; Gott hilft ihr früh am Morgen.7Die Völker müssen verzagen und die Königreiche fallen, das Erdreich muss vergehen, wenn er sich hören lässt.8Der HERR Zebaoth ist mit uns, der Gott Jakobs ist unser Schutz. Sela.9Kommt her und schauet die Werke des HERRN, der auf Erden solch ein Zerstören anrichtet, (2 Re 19:35)10der den Kriegen ein Ende macht in aller Welt, der Bogen zerbricht, Spieße zerschlägt und Wagen mit Feuer verbrennt. (Ps 76:4)11Seid stille und erkennet, dass ich Gott bin! Ich will mich erheben unter den Völkern, ich will mich erheben auf Erden.12Der HERR Zebaoth ist mit uns, der Gott Jakobs ist unser Schutz. Sela.