1Războiește‑Te, DOAMNE, cu împotrivitorii mei! Luptă‑Te cu cei ce se luptă cu mine![1]2Înarmează‑Te cu scut și cu pavăză! Ridică‑Te, ca să‑mi ajuți!3Dezvelește‑Ți sulița și lancea pentru prigonitorii mei![2] Spune sufletului meu: „Eu sunt izbăvirea ta!“4Să fie rușinați și umiliți cei ce caută să‑mi ia viața; să dea înapoi, să fie făcuți de rușine cei ce‑mi plănuiau răul!5Să fie ca pleava luată de vânt și să‑i izgonească Îngerul DOMNULUI!6Întunecoasă și alunecoasă să le fie calea, iar Îngerul DOMNULUI să‑i urmărească!7Căci, fără temei, mi‑au întins un laț pe ascuns; fără motiv au săpat o groapă sufletului meu.8De aceea, să‑i ajungă prăpădul pe neașteptate și să fie prinși în lațul pe care mi l‑au întins pe ascuns; să cadă în el în timpul prăpădului!9Atunci sufletul meu se va bucura în DOMNUL, se va înveseli de izbăvirea Lui.10Toate oasele mele vor zice: „DOAMNE, cine este ca Tine, Care să‑l scape pe cel sărac de cel mai tare decât el, pe cel sărac și pe cel nevoiaș – de jefuitorul lui?“11Niște martori violenți se ridică și mă întreabă ceea ce nu știu.12Astfel, ei îmi răsplătesc binele cu rău, și îmi pustiesc sufletul.13Eu însă, când ei erau bolnavi, mă îmbrăcam cu sac și îmi smeream sufletul prin post. Iar când rugăciunile îmi rămâneau fără răspuns,14umblam ca pentru un prieten, ca pentru un frate ale meu. Ca unul care‑și bocește mama, mă aplecam de întristare.15Dar când mă împiedic eu, ei se bucură și se adună; se adună împotriva mea fără să știu; ei sfâșie și nu se opresc.16Ca niște bufoni batjocoritori[3] scrâșnesc din dinți împotriva mea.17Stăpâne, cât vei mai privi? Scapă‑mi sufletul de pustiirile lor, și prețioasa mea viață – de puii aceștia de lei!18Apoi Îți voi mulțumi în adunarea cea mare, Te voi onora în mijlocul unui popor fără număr.19Să nu se bucure de mine cei ce mă dușmănesc pe nedrept și să nu tragă cu ochiul cei ce mă urăsc fără motiv!20Căci ei nu vorbesc de pace, ci urzesc înșelătorii împotriva oamenilor liniștiți din țară.21Își deschid larg gura împotriva mea, zicând: „Ha! Ha! Ochii noștri și‑au văzut dorința împlinită!“22DOAMNE, Tu ai văzut! Nu tăcea! Stăpânul meu, nu Te depărta de mine!23Trezește‑Te, scoală‑Te pentru apărarea mea, pentru cauza mea, Dumnezeul și Stăpânul meu!24Judecă‑mă după dreptatea Ta, DOAMNE, Dumnezeul meu! Nu‑i lăsa să se bucure de mine!25Să nu zică în inima lor: „Ha! Așa cum ne‑a dorit sufletul!“ Să nu zică: „L‑am înghițit!“26Să fie făcuți de rușine și de râs cei ce se bucură de necazul meu! Cu rușine și cu dezonoare să se îmbrace cei ce se ridică împotriva mea!27Să strige de bucurie și să se veselească cei ce găsesc plăcere în dreptatea mea, cei se spun întotdeauna: „Mărit să fie DOMNUL Care dorește pacea[4] robului Său!“28Atunci limba mea va vesti dreptatea Ta, și lauda Ta toată ziua!
1Von David. HERR, führe meine Sache gegen meine Widersacher, bekämpfe, die mich bekämpfen!2Ergreife Schild und Panzer und mache dich auf, mir zu helfen!3Zücke Speer und Lanze wider meine Verfolger! Sprich zu mir: Ich bin deine Hilfe!4Es sollen sich schämen und zum Spott werden, die mir nach dem Leben trachten; es sollen zurückweichen und zuschanden werden, die mein Unglück wollen.5Sie sollen werden wie Spreu vor dem Winde, und der Engel des HERRN stoße sie weg.6Ihr Weg soll finster und schlüpfrig werden, und der Engel des HERRN verfolge sie.7Denn ohne Grund haben sie mir ihr Netz gestellt, ohne Grund mir eine Grube gegraben.8Unversehens soll ihn Unheil überfallen; / sein Netz, das er gestellt hat, fange ihn selber, zum eigenen Unheil stürze er hinein.9Aber meine Seele soll sich freuen des HERRN und fröhlich sein über seine Hilfe.10Alle meine Gebeine sollen sagen: HERR, wer ist dir gleich? Der du den Elenden rettest / vor dem, der ihm zu stark ist, und den Elenden und Armen vor seinem Räuber.11Ruchlose Zeugen treten auf; sie werfen mir vor, wovon ich nichts weiß.12Sie vergelten mir Gutes mit Bösem, einsam bin ich und verlassen[1].13Ich aber zog einen Sack an, wenn sie krank waren, / quälte mich mit Fasten und betete mit gesenktem Haupt, (Iov 31:29)14als wären sie mir Freund und Bruder. So ging ich einher, wie einer Leid trägt über seine Mutter, so beugte ich mich in Trauer. (Ro 12:15)15Sie aber freuen sich, wenn ich wanke, und rotten sich zusammen; sie rotten sich heimlich zum Schlag wider mich, sie schmähen und hören nicht auf.16Sie lästern und spotten immerfort und knirschen mit ihren Zähnen wider mich.17Herr, wie lange willst du zusehen? Errette doch mein Leben vor ihrem Wüten, mein einziges Gut vor den jungen Löwen!18Ich will dir danken in großer Gemeinde; unter vielem Volk will ich dich rühmen.19Lass sich nicht über mich freuen, die mir zu Unrecht feind sind, noch mit den Augen spotten, die mich ohne Grund hassen! (Ps 25:19; Ps 69:5)20Denn sie reden nicht, was dem Frieden dient, und ersinnen falsche Anklagen wider die Stillen im Lande.21Sie sperren das Maul weit auf wider mich und sprechen: »Da, da, wir sehen’s mit eigenen Augen!«22HERR, du hast es gesehen, schweige nicht; HERR, sei nicht ferne von mir!23Wach auf, werde wach für mein Recht und meine Sache, mein Gott und Herr!24HERR, mein Gott, schaffe mir Recht nach deiner Gerechtigkeit, dass sie sich nicht über mich freuen.25Lass sie nicht sagen in ihrem Herzen: »Da! Das wollten wir.« Lass sie nicht sagen: »Wir haben ihn verschlungen.«26Sie sollen sich schämen und zuschanden werden, alle, die sich meines Unglücks freuen; sie sollen in Schmach und Schande sich kleiden, die sich wider mich rühmen.27Jubeln und freuen sollen sich, die Gefallen haben an meiner Gerechtigkeit, und immer sagen: Der HERR sei hochgelobt, der seinem Knecht so wohl will!28Und meine Zunge soll reden von deiner Gerechtigkeit und dich täglich preisen.