Numeri 21

Noua Traducere Românească

de la Biblica
1 Când regele canaanit al Aradului, care locuia în Neghev[1], a auzit că Israel venea pe drumul spre Atarim, a pornit la luptă împotriva lui Israel și i‑a luat pe unii din ei captivi. (Num 13:17)2 Atunci Israel a făcut un jurământ DOMNULUI și a zis: „Dacă vei da poporul acesta în mâinile noastre, vom da spre nimicire[2] cetățile lor.“3 DOMNUL a ascultat glasul lui Israel și i‑a dat pe canaaniți în mâinile lor. Israel i‑a dat spre nimicire pe ei și cetățile lor. Acelui loc i s‑a pus numele Horma[3].4 De la muntele Hor au pornit pe drumul spre Marea Roșie[4] ca să ocolească țara Edomului. Dar poporul și‑a pierdut răbdarea pe drum (Num 14:25)5 și a vorbit împotriva lui Dumnezeu și împotriva lui Moise: „De ce ne‑ați scos din Egipt, ca să murim în pustie? Nu mai avem nici pâine, nici apă și sufletul nostru s‑a scârbit de această mâncare mizerabilă!“6 Atunci DOMNUL a trimis împotriva poporului niște șerpi veninoși. Ei i‑au mușcat pe cei din popor și mulți oameni din Israel au murit.7 Poporul a venit la Moise și i‑a zis: „Am păcătuit, căci am vorbit împotriva DOMNULUI și împotriva ta. Roagă‑te DOMNULUI să alunge de la noi acești șerpi.“ Moise s‑a rugat pentru popor.8 DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Fă un șarpe și atârnă‑l pe un stâlp. Oricine este mușcat și va privi spre el, va trăi.“9 Și astfel, Moise a făcut un șarpe din bronz și l‑a pus pe un stâlp. Oricine era mușcat de vreun șarpe și privea spre șarpele din bronz, trăia.10 Fiii lui Israel au plecat și și‑au așezat tabăra la Obot.11 Au pornit din Obot, și apoi și‑au așezat tabăra la Iye‑Abarim, în pustia dinaintea Moabului, înspre răsăritul soarelui.12 Au plecat de acolo, și apoi și‑au așezat tabăra în valea Zered.13 Au plecat de acolo, și apoi și‑au așezat tabăra dincolo de Arnon, care curge prin pustie, ieșind din hotarul amoriților. Căci Arnonul este hotarul Moabului, hotarul dintre Moab și amoriți.14 De aceea se spune în „Cartea Războaielor DOMNULUI“[5]: „…Waheb în Sufa și uedurile[6]; Arnonul15 și albiile uedurilor care se întind înspre așezarea Arului și se proptesc de hotarul Moabului.“16 De acolo au plecat spre Beer. La această fântână DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Adună poporul laolaltă, și Eu îi voi da apă.“17 Atunci Israel a cântat cântarea aceasta: „Țâșnește, fântână! Cântați despre ea,18 despre fântâna[7] pe care au săpat‑o prinții, pe care au săpat‑o nobilii poporului, nobili cu sceptre și toiege!“[8] Apoi a plecat din pustie spre Matana,19 din Matana la Nahaliel, de la Nahaliel la Bamot20 și de la Bamot în valea din regiunea Moabului, unde, de pe vârful muntelui Pisga, se vede toată pustia.21 Israel a trimis mesageri lui Sihon, regele amoriților, zicând: (Deut 2:24)22 „Lasă‑mă să trec prin țara ta! Nu ne vom împrăștia prin câmpii sau prin vii și nu vom bea apă din fântâni. Vom merge doar pe Drumul Regelui până vom traversa teritoriul tău.“23 Dar Sihon nu l‑a lăsat pe Israel să‑i traverseze teritoriul, ci și‑a adunat toți oamenii, a ieșit la luptă împotriva lui Israel în pustie și l‑a atacat la Iahaț.24 Însă Israel l‑a trecut prin ascuțișul sabiei și i‑a luat în stăpânire țara de la Arnon până la Iabok, până la hotarul fiilor lui Amon, căci hotarul fiilor lui Amon era întărit.25 Israel a cucerit toate cetățile amoriților și a locuit în ele, inclusiv în Heșbon și în toate satele din împrejurimile lui.26 Heșbonul era cetatea lui Sihon, regele amoriților, care luptase înainte cu fostul rege al moabiților și îi luase toată țara din mână, până la Arnon.27 De aceea zic poeții[9]: „Veniți la Heșbon! Să fie rezidit! Să fie fortificată cetatea lui Sihon!28 Un foc a ieșit din Heșbon, o flacără din cetatea lui Sihon; ea a mistuit Arul Moabului și pe conducătorii înălțimilor Arnonului.29 Vai de tine, Moab! Ești nimicit, popor al lui CHEMOȘ! A făcut din fiii lui niște fugari și le‑a dat pe fiicele lui în captivitate, lui Sihon, regele amoriților.30 Noi i‑am săgetat, am distrus Heșbonul până la Dibon, i‑am devastat până la Nofah, care se întinde până la Medeba[10].“31 Astfel Israel a locuit în țara amoriților.32 După ce Moise a trimis cercetași la Iazer, israeliții au cucerit satele din împrejurimi și i‑au alungat pe amoriții care locuiau acolo.33 Apoi s‑au întors și s‑au suit pe drumul către Bașan. Og, regele Bașanului, le‑a ieșit înainte, împreună cu toți oamenii lui, ca să se lupte cu ei la Edrei.34 DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Nu te teme de el, căci l‑am dat în mâna ta, cu tot cu poporul și țara sa. Să‑i faci așa cum i‑ai făcut lui Sihon, regele amoriților, care locuia în Heșbon.“35 Astfel ei l‑au lovit, pe el împreună cu fiii lui și cu tot poporul lui, până ce n‑a mai rămas niciun supraviețuitor. Apoi au luat în stăpânire țara lui.

Numeri 21

Lutherbibel 2017

de la Deutsche Bibelgesellschaft
1 Und als der König von Arad, der Kanaaniter, der im Südland wohnte, hörte, dass Israel herankam auf dem Wege von Atarim, zog er in den Kampf gegen Israel und führte etliche gefangen. (Num 14:44; Jud 1:11)2 Da gelobte Israel dem HERRN ein Gelübde und sprach: Wenn du dies Volk in meine Hand gibst, so will ich an ihren Städten den Bann vollstrecken. (Deut 13:16; Deut 20:14; Deut 20:16; Ios 6:17; Jud 1:17; 1 Sam 15:3)3 Und der HERR hörte auf die Stimme Israels und gab die Kanaaniter in ihre Hand, und sie vollstreckten den Bann an ihnen und ihren Städten, und man nannte die Gegend Horma[1]. (Num 14:45; Deut 1:44)4 Da brachen sie auf von dem Berge Hor in Richtung auf das Schilfmeer, um das Land der Edomiter zu umgehen. Und das Volk wurde verdrossen auf dem Wege (Num 11:4)5 und redete wider Gott und wider Mose: Warum habt ihr uns aus Ägypten geführt, dass wir sterben in der Wüste? Denn es ist kein Brot noch Wasser hier, und uns ekelt vor dieser mageren Speise.6 Da sandte der HERR feurige Schlangen unter das Volk; die bissen das Volk, dass viele aus Israel starben. (1 Cor 10:9)7 Da kamen sie zu Mose und sprachen: Wir haben gesündigt, dass wir wider den HERRN und wider dich geredet haben. Bitte den HERRN, dass er die Schlangen von uns nehme. Und Mose bat für das Volk. (Ex 32:30)8 Da sprach der HERR zu Mose: Mache dir eine eherne Schlange und richte sie an einer Stange hoch auf. Wer gebissen ist und sieht sie an, der soll leben. (2 Re 18:4; Ioan 3:14)9 Da machte Mose eine eherne Schlange und richtete sie hoch auf. Und wenn jemanden eine Schlange biss, so sah er die eherne Schlange an und blieb leben.10 Und die Israeliten zogen weiter und lagerten sich in Obot.11 Und von Obot zogen sie weiter und lagerten sich in Ije-Abarim, in der Wüste östlich von Moab.12 Von da zogen sie weiter und lagerten sich am Bach Sered.13 Von da zogen sie weiter und lagerten sich in der Wüste südlich des Arnon, der im Gebiet der Amoriter entspringt; denn der Arnon ist die Grenze Moabs zwischen Moab und den Amoritern.14 Daher heißt es in dem Buch von den Kriegen des HERRN: »Bei Waheb in Sufa und bei den Bächen am Arnon (Ios 10:13; 2 Sam 1:18)15 und bei dem Abhang der Bäche, der sich hinzieht zur Stadt Ar und sich lehnt an die Grenze Moabs.«16 Und von da zogen sie nach Beer. Das ist der Brunnen, von dem der HERR zu Mose sagte: Versammle das Volk, ich will ihnen Wasser geben.17 Damals sang Israel dies Lied: Brunnen, steige auf! Singet von ihm:18 Einen Brunnen haben die Fürsten gegraben; die Edlen im Volk haben ihn gegraben mit dem Zepter, mit ihren Stäben. Und von Beer zogen sie nach Mattana19 und von Mattana nach Nahaliël; und von Nahaliël nach Bamot;20 und von Bamot in das Tal, das im Feld von Moab liegt bei dem Gipfel des Pisga, der hinunterblickt auf das Jordantal.21 Und Israel sandte Boten zu Sihon, dem König der Amoriter, und ließ ihm sagen: (Deut 2:26)22 Lass mich durch dein Land ziehen. Wir wollen nicht abbiegen in die Äcker noch in die Weingärten, wollen auch vom Brunnenwasser nicht trinken; die Königsstraße wollen wir ziehen, bis wir durch dein Gebiet hindurchgekommen sind. (Num 20:17)23 Aber Sihon gestattete den Israeliten nicht den Zug durch sein Gebiet, sondern sammelte sein ganzes Kriegsvolk und zog aus, Israel entgegen in die Wüste. Und als er nach Jahaz kam, kämpfte er gegen Israel.24 Israel aber schlug ihn mit der Schärfe des Schwerts und nahm sein Land ein vom Arnon bis an den Jabbok und bis zu den Ammonitern; das Gebiet der Ammoniter aber reichte bis Jaser.25 So nahm Israel alle diese Städte ein und wohnte in allen Städten der Amoriter, in Heschbon und in allen seinen Ortschaften.26 Denn Heschbon war die Stadt Sihons, des Königs der Amoriter. Er hatte mit dem früheren König der Moabiter gekämpft und ihm all sein Land bis zum Arnon weggenommen.27 Daher sagen die Spruchdichter: Kommt nach Heschbon, dass man die Stadt Sihons baue und aufrichte.28 Ja, Feuer ist aus Heschbon gefahren, eine Flamme von der Stadt Sihons; die hat gefressen Ar in Moab und verzehrt die Höhen am Arnon.29 Weh dir, Moab! Du Volk des Kemosch bist verloren! Man hat seine Söhne in die Flucht geschlagen und seine Töchter gefangen geführt zu Sihon, dem König der Amoriter. (Jud 11:24; 1 Re 11:7)30 Seine Herrlichkeit ist zunichtegeworden von Heschbon bis nach Dibon, sie ist zerstört bis nach Nofach, bis nach Medeba.31 So wohnte Israel im Lande der Amoriter.32 Und Mose sandte Kundschafter aus nach Jaser; und sie eroberten es mit seinen Ortschaften und vertrieben die Amoriter, die darin waren,33 und wandten sich und zogen hinauf den Weg nach Baschan. Da zog ihnen entgegen Og, der König von Baschan, mit seinem ganzen Kriegsvolk, um bei Edreï zu kämpfen. (Deut 3:1)34 Und der HERR sprach zu Mose: Fürchte dich nicht vor ihm, denn ich habe ihn in deine Hand gegeben mit Land und Leuten, und du sollst mit ihm tun, wie du mit Sihon, dem König der Amoriter, getan hast, der in Heschbon wohnte. (Ps 136:17)35 Und sie schlugen ihn und seine Söhne und sein ganzes Kriegsvolk, bis keiner mehr übrig blieb, und nahmen das Land ein.