Neemia 4 | Noua Traducere Românească

Noua Traducere Românească

Reacții dușmănoase

1 Când Sanbalat a auzit că reconstruim zidul, s‑a mâniat și s‑a supărat foarte tare. I‑a batjocorit pe iudei 2 și a zis înaintea fraților^[1] săi și a oștirii Samariei: – Ce fac amărâții aceștia de iudei? Vor reface ei zidul? Vor aduce ei jertfe? Vor termina ei într‑o zi? Vor da ei viață unor pietre acoperite de grămezi de moloz și arse de foc? 3 Amonitul Tobia, care era în preajma lui, a zis: – Și chiar dacă zidesc, până și o vulpe, dacă se va sui pe el, le va putea dărâma zidul lor de piatră! 4 „Ascultă‑ne, Dumnezeul nostru, căci suntem disprețuiți! Fă să cadă jignirile lor asupra capului lor și dă‑i pradă unei țări în care să fie captivi! 5 Nu le acoperi nelegiuirea și nu le șterge păcatele dinaintea Ta, căci i‑au jignit^[2] pe cei ce zidesc!“ 6 Am continuat să reconstruim zidul și l‑am ridicat până la jumătate din înălțimea lui, iar poporul lucra cu inimă. 7 Când Sanbalat, Tobia, arabii, amoniții și așdodiții au auzit că restaurarea zidurilor Ierusalimului avansează și că spărturile începeau să fie astupate, s‑au mâniat foarte tare. 8 S‑au aliat cu toții ca să vină să lupte împotriva Ierusalimului și să‑i facă stricăciuni. 9 Ne‑am rugat Dumnezeului nostru și am pus o strajă ca să ne apere de ei zi și noapte. 10 Însă cei din Iuda ziceau: „Puterea cărăușilor slăbește, iar molozul este mult. Nu vom putea să reconstruim zidul!“ 11 Totodată vrăjmașii noștri ziceau: „Nu vor ști și nu vor vedea nimic, până când vom ajunge în mijlocul lor! Îi vom ucide și vom face astfel să înceteze lucrarea!“ 12 Iudeii care locuiau în preajma lor au venit de zece ori și ne‑au înștiințat despre toate locurile prin care aceștia urmau să vină împotriva noastră. 13 Prin urmare, am așezat oameni de‑a lungul părților mai joase ale locului din spatele zidului, în locurile libere. Am așezat poporul pe clanuri, alături de săbiile, sulițele și arcurile lor. 14 După ce m‑am uitat, m‑am ridicat și le‑am zis nobililor, dregătorilor și celorlalți din popor: „Nu vă temeți de ei! Aduceți‑vă aminte de Stăpânul, Cel Care este mare și de temut, și luptați pentru frații voștri, pentru fiii voștri, pentru fiicele voastre, pentru soțiile voastre și pentru casele voastre.“ 15 Când dușmanii noștri au auzit că am fost înștiințați, Dumnezeu le‑a zădărnicit planurile, astfel încât ne‑am putut întoarce cu toții la zid, fiecare la lucrarea lui. 16 Din ziua aceea, jumătate din slujitorii mei lucrau, iar cealaltă jumătate dintre ei erau înarmați cu sulițe, cu scuturi, cu arcuri și cu platoșe. Conducătorii se așezaseră înapoia întregii case a lui Iuda, 17 care reconstruia zidul. Cei ce purtau poverile, cu o mână lucrau, iar cu cealaltă țineau arma. 18 Fiecare ziditor își avea sabia încinsă la brâu în timp ce zidea. Cel ce suna din trâmbiță^[3] stătea lângă mine. 19 Le‑am zis nobililor, dregătorilor și celorlalți din popor: „Lucrarea este mare și întinsă, iar noi suntem împrăștiați pe zid, departe unii de ceilalți. 20 În locul în care veți auzi sunetul trâmbiței, acolo să vă alăturați nouă. Dumnezeul nostru va lupta pentru noi!“ 21 Am continuat să facem lucrarea cu jumătate dintre ei înarmați cu sulițe, de la ivirea zorilor până la apariția stelelor. 22 Tot în perioada aceea am mai zis poporului: „Fiecare om să înnopteze în Ierusalim împreună cu slujitorul lui, ca să ne slujească drept strajă noaptea, iar ziua să poată lucra!“ 23 Și nu ne‑am mai dezbrăcat de haine, nici eu, nici frații mei, nici slujitorii mei și nici bărbații care stăteau de strajă înapoia mea. Iar când mergeau la apă, fiecare avea arma la el.^[4]

Lutherbibel 2017

de la Deutsche Bibelgesellschaft

1 Als aber Sanballat und Tobija und die Araber und Ammoniter und Aschdoditer hörten, dass die Wunden der Mauern Jerusalems heilten, weil die Lücken angefangen hatten sich zu schließen, wurden sie sehr zornig (Ier 30:17) 2 und verschworen sich alle miteinander hinzuziehen, um gegen Jerusalem zu kämpfen und dort Verwirrung zu stiften. 3 Wir aber beteten zu unserm Gott und stellten gegen sie Tag und Nacht Wachen auf zum Schutz vor ihnen. 4 Und das Volk von Juda sprach: Die Kraft der Träger ist zu schwach, und da ist zu viel Schutt; wir schaffen es nicht, an der Mauer zu bauen. 5 Unsere Widersacher aber dachten: Sie sollen’s nicht erfahren noch sehen, bis wir mitten unter sie kommen und sie töten und dem Werk ein Ende machen. 6 Als nun die Juden, die nahe bei ihnen wohnten, kamen und uns wohl zehnmal sagten von all den Plänen, die sie gegen uns ersannen, 7 da stellte ich unten an die Orte hinter der Mauer an den offenen Stellen das Volk auf nach seinen Geschlechtern mit Schwertern, Spießen und Bogen. 8 Und als ich sie besah, machte ich mich auf und sprach zu den Vornehmen und Vorstehern und dem übrigen Volk: Fürchtet euch nicht vor ihnen; gedenkt an den Herrn, der groß und schrecklich ist, und streitet für eure Brüder, Söhne, Töchter, Frauen und Häuser! (Ne 1:5) 9 Als aber unsere Feinde hörten, dass es uns kundgeworden war und Gott ihren Rat zunichtegemacht hatte, kehrten wir alle zur Mauer zurück, ein jeder zu seiner Arbeit. 10 Und es geschah hinfort, dass die Hälfte meiner Leute am Bau arbeitete, die andere Hälfte aber hielt Spieße, Schilde, Bogen und Panzer bereit, und die Obersten standen hinter dem ganzen Haus Juda, 11 das an der Mauer baute. Und die da Lasten trugen, arbeiteten so: Mit der einen Hand taten sie die Arbeit und mit der andern hielten sie die Waffe. 12 Und ein jeder, der baute, hatte sein Schwert um die Lenden gegürtet und baute so; und der die Posaune zu blasen hatte, stand neben mir. 13 Und ich sprach zu den Vornehmen und Vorstehern und zum übrigen Volk: Das Werk ist groß und weit, und wir sind auf der Mauer weit verstreut und fern voneinander. 14 Wo ihr nun die Posaune tönen hört, dort sammelt euch zu uns. Unser Gott wird für uns streiten. (Ex 14:14) 15 So arbeiteten wir am Bau, während die Hälfte die Spieße bereithielt, vom Aufgang der Morgenröte, bis die Sterne hervorkamen. 16 Auch sprach ich zu der Zeit zum Volk: Ein jeder bleibe mit seinen Leuten über Nacht in Jerusalem, dass sie uns des Nachts als Wache dienen und am Tage für die Arbeit. 17 Aber ich und meine Brüder und meine Leute und die Wache, die mir folgte, wir zogen unsere Kleider nicht aus; ein jeder hatte seinen Spieß zur Rechten.