1Totuși, nu va mai fi întunecime peste cei ce au fost în necaz. După cum în trecut El a făcut de rușine ținutul lui Zabulon și ținutul lui Neftali, tot așa, în viitor, El va acoperi de glorie Galileea neamurilor, calea către mare, dincolo de Iordan.2Poporul care umbla în întuneric a văzut o mare lumină! Peste cei ce locuiau în țara umbrei morții[1], a strălucit o lumină!3Tu ai înmulțit neamul și ai făcut să‑i crească bucuria. Ei se bucură înaintea Ta cum se bucură niște oameni la seceriș și cum se bucură cei care împart o pradă.4Fiindcă jugul ce‑i apăsa, drugul de pe umerii lor și toiagul celui care‑i asuprește, le‑ai zdrobit Tu ca în ziua înfrângerii lui Midian[2]. (Jud 7:1)5Căci orice încălțăminte purtată în învălmășeala luptei și orice haină tăvălită în sânge va fi arsă, va deveni hrană pentru foc.6Căci un Copil ni S‑a născut, un Fiu ni S‑a dat, iar autoritatea va sta pe umerii Săi. I se va pune numele: „Sfetnic minunat[3], Dumnezeu puternic, Tată veșnic, Prinț al păcii.“7Autoritatea Sa va crește neîncetat și va fi o pace fără sfârșit pentru tronul lui David și pentru împărăția Sa. El o va întemeia și o va întări prin judecată și dreptate, de acum și pe vecie. Râvna DOMNULUI Oștirilor va face lucrul acesta.
Judecata Domnului asupra lui Israel
8Stăpânul a trimis un mesaj împotriva lui Iacov; acesta va cădea peste Israel.9Tot poporul – Efraim și locuitorii Samariei – îl va cunoaște, toți cei care, cu mândrie și aroganță în inimă, zic:10„Au căzut cărămizile, dar noi vom zidi cu pietre cioplite! Sicomorii au fost tăiați, dar noi îi vom înlocui cu cedri!“11Dar DOMNUL i‑a ridicat împotriva lor pe vrăjmașii lui Rețin, i‑a stârnit pe dușmanii lor:12arameii la răsărit, și filistenii la apus, cu o gură larg deschisă, ei l‑au devorat pe Israel! Cu toate acestea, mânia Lui nu s‑a potolit, iar mâna Sa este încă întinsă.13Dar poporul nu s‑a întors la Cel Ce îl lovea, nu L‑a căutat pe DOMNUL Oștirilor.14Așa că DOMNUL a tăiat din Israel capul și coada, ramura de palmier și trestia, într‑o singură zi.15Bătrânii și demnitarii sunt capul, iar profeții care învață minciuni sunt coada.16Cei ce conduc acest popor îl duc în rătăcire, iar cei ce sunt conduși de ei sunt înghițiți.17De aceea Stăpânul nu Se mai bucură de tinerii lor, nici nu mai are milă de orfanii și de văduvele lor, pentru că toți sunt lipsiți de evlavie și răi, orice gură vorbește spurcăciuni. Cu toate acestea, mânia Lui nu s‑a potolit, iar mâna Sa este încă întinsă.18Da! Răutatea arde ca un foc, mistuie mărăcinii și spinii, aprinde desișul pădurii din care se înalță un stâlp de fum!19Țara este arsă de furia DOMNULUI Oștirilor, iar poporul este precum ceva de pus pe foc. Nimeni nu‑și cruță fratele.20Unul jefuiește din dreapta și rămâne flămând; mănâncă din stânga și nu se satură; fiecare mănâncă din carnea rudeniei sale[4].21Manase îl mănâncă pe Efraim, și Efraim pe Manase, iar împreună ei îl mănâncă pe Iuda. Cu toate acestea, mânia Lui nu s‑a potolit, iar mâna Sa este încă întinsă.
1Das Volk, das im Finstern wandelt, sieht ein großes Licht, und über denen, die da wohnen im finstern Lande, scheint es hell. (Is 60:2; Mat 4:16; Lu 1:79)2Du weckst lauten Jubel, du machst groß die Freude. Vor dir freut man sich, wie man sich freut in der Ernte, wie man fröhlich ist, wenn man Beute austeilt.[1]3Denn du hast ihr drückendes Joch, die Jochstange auf ihrer Schulter und den Stecken ihres Treibers zerbrochen wie am Tage Midians. (Jud 7:12; Is 10:26; Is 14:5; Is 14:25)4Denn jeder Stiefel, der mit Gedröhn dahergeht, und jeder Mantel, durch Blut geschleift, wird verbrannt und vom Feuer verzehrt.5Denn uns ist ein Kind geboren, ein Sohn ist uns gegeben, und die Herrschaft ist auf seiner Schulter; und er heißt Wunder-Rat, Gott-Held, Ewig-Vater, Friede-Fürst; (Is 7:14; Is 22:22; Mica 5:1; Mica 5:4)6auf dass seine Herrschaft groß werde und des Friedens kein Ende auf dem Thron Davids und in seinem Königreich, dass er’s stärke und stütze durch Recht und Gerechtigkeit von nun an bis in Ewigkeit. Solches wird tun der Eifer des HERRN Zebaoth. (2 Sam 7:12; Ps 72:1; Is 11:4; Ier 23:5; Lu 1:32)
Gottes Gericht über das Nordreich
7Der Herr hat ein Wort gesandt zu Jakob, und es ist in Israel niedergefallen,8dass alles Volk es innewerde, Ephraim und die Bürger Samarias, die da sagen in Hochmut und stolzem Sinn:9Ziegelsteine sind gefallen, aber wir wollen’s mit Quadern wieder bauen. Man hat Maulbeerbäume abgehauen, aber wir wollen Zedern an ihre Stelle setzen.10Doch der HERR machte stark gegen sie ihre Bedränger, nämlich Rezin, und ihre Feinde stachelte er auf,11die Aramäer von vorn und die Philister von hinten, und sie fraßen Israel mit vollem Maul. Bei all dem kehrte sich sein Zorn nicht ab, seine Hand ist noch ausgereckt. (Is 5:25)12Aber das Volk kehrte nicht um zu dem, der es schlug, und fragte nicht nach dem HERRN Zebaoth.13Darum hieb der HERR von Israel Kopf und Schwanz ab, Ast und Stumpf, auf einen Tag. (Is 10:33; Is 19:15)14Die Ältesten und die Vornehmen sind der Kopf, die Propheten aber, die falsch lehren, sind der Schwanz.15Denn die Leiter dieses Volks wurden Verführer, und die sich leiten ließen, wurden verwirrt. (Is 3:12)16Darum kann sich der Herr über ihre junge Mannschaft nicht freuen noch ihrer Waisen und Witwen sich erbarmen; denn sie sind allzumal gottlos und böse, und aller Mund redet Torheit. Bei all dem kehrte sich sein Zorn nicht ab, seine Hand ist noch ausgereckt. (Is 5:25)17Denn die Bosheit loderte wie Feuer und verzehrte Dornen und Disteln; sie zündete den dichten Wald an, der aufging im hohen Rauch.18Im Zorn des HERRN Zebaoth verbrannte das Land, und das Volk wurde ein Fraß des Feuers; keiner schonte den andern.19Sie verschlangen zur Rechten und litten Hunger; sie fraßen zur Linken und wurden doch nicht satt. Ein jeder fraß das Fleisch seines Arms,20Manasse den Ephraim, Ephraim den Manasse, und sie beide miteinander gegen Juda. Bei all dem kehrte sich sein Zorn nicht ab, seine Hand ist noch ausgereckt. (Is 5:25)