1Cu șase zile înainte de Paște, Isus a venit în Betania, unde era Lazăr, cel pe care Isus îl înviase dintre cei morți. (Mat 26:6; Mar 14:3; Lu 7:37)2Au pregătit acolo o cină pentru El. Marta slujea, iar Lazăr era unul dintre cei ce ședeau la masă[1] cu El.3Maria a luat o litră[2] de parfum de nard pur, foarte scump, a uns picioarele lui Isus și I‑a șters picioarele cu părul ei. Casa s‑a umplut de mirosul parfumului.4Dar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, cel care urma să‑L trădeze, a zis:5– De ce nu s‑a vândut parfumul acesta cu trei sute de denari[3], iar banii să fi fost dați săracilor? (Ioan 6:7)6Spunea însă lucrul acesta nu pentru că‑i păsa de cei săraci, ci pentru că era un hoț și, fiind cel care ținea punga, fura el ce se punea în ea.7Atunci Isus a zis: – Las‑o, fiindcă l‑a păstrat pentru[4] ziua înmormântării Mele.8Căci pe săraci îi aveți întotdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți întotdeauna.9O mare mulțime de iudei au aflat că El este acolo și au venit, nu numai pentru Isus, ci și ca să‑l vadă pe Lazăr, pe care El îl înviase dintre cei morți.10Prin urmare, conducătorii preoților s‑au hotărât să‑l omoare și pe Lazăr,11pentru că mulți dintre iudei îi părăseau din cauza lui și credeau în Isus.
Intrarea triumfală în Ierusalim
12În ziua următoare, mulțimea cea mare care venise la sărbătoare, auzind că Isus vine la Ierusalim, (Mat 21:4; Mar 11:7; Lu 19:35)13a luat ramuri de palmieri și I‑a ieșit în întâmpinare. Ei strigau: „Osana![5] Binecuvântat este Cel Ce vine în Numele Domnului,[6] Împăratul lui Israel!“ (Ps 118:25; Ps 118:26)14Isus a găsit un măgăruș și a încălecat pe el, așa cum este scris:15„Nu te teme, fiică a Sionului! Iată că Împăratul tău vine, călare pe mânzul unei măgărițe.“[7] (Zah 9:9)16Ucenicii Lui n‑au înțeles aceste lucruri la început, dar când Isus a fost proslăvit, și‑au amintit că aceste lucruri erau scrise despre El și că ei le‑au împlinit cu privire la El.17Astfel, mulțimea care fusese cu El când îl chemase pe Lazăr din mormânt și‑l înviase dintre cei morți, mărturisea în continuare.18Mulțimile L‑au întâmpinat, pentru că auziseră că făcuse acest semn.19Fariseii au zis deci între ei: „Vedeți că nu câștigați nimic! Iată că lumea se duce după El!“
Isus vorbește despre moartea Sa
20Erau și niște greci[8] printre cei care se duseseră la sărbătoare ca să se închine.21Aceștia s‑au apropiat de Filip, care era din Betsaida Galileei, și l‑au rugat, zicând: „Domnule, dorim să‑L vedem pe Isus!“22Filip s‑a dus și i‑a spus lui Andrei. Apoi Andrei și Filip s‑au dus și I‑au spus lui Isus.23Isus le‑a răspuns, zicând: – A sosit ceasul ca Fiul Omului să fie proslăvit.24Adevărat, adevărat vă spun că, dacă bobul de grâu care cade în pământ nu moare, rămâne singur, dar dacă moare, aduce mult rod.25Cel ce‑și iubește viața, o va pierde, dar cel ce‑și urăște[9] viața în lumea aceasta, o va păstra pentru viața veșnică. (Mat 10:37; Mar 14:26)26Dacă Îmi slujește cineva, să Mă urmeze; și unde sunt Eu, acolo va fi și slujitorul Meu. Dacă‑Mi slujește cineva, Tatăl îl va cinsti.27Acum, sufletul Meu este tulburat. Și ce‑ar trebui să spun? „Tată, salvează‑Mă din ceasul acesta!?“ Dar tocmai de aceea am venit până în ceasul acesta!28Tată, proslăvește‑Ți Numele! Atunci a venit din cer un glas care a zis: – L‑am proslăvit și‑l voi proslăvi din nou.29Mulțimea care stătea acolo și care a auzit glasul, a zis că a fost un tunet. Alții ziceau: – I‑a vorbit un înger!30Isus a răspuns și a zis: – Nu pentru Mine s‑a auzit glasul acesta, ci pentru voi.31Acum are loc judecata acestei lumi; acum va fi alungat conducătorul lumii acesteia.32Și când voi fi înălțat de pe pământ, îi voi atrage la Mine pe toți.33Spunea lucrul acesta pentru a arăta cu ce fel de moarte urma să moară.34Atunci mulțimea I‑a răspuns: – Noi am auzit din Lege[10] despre Cristos că rămâne pe veci. Cum spui Tu că Fiul Omului trebuie să fie înălțat?! Cine este Acest Fiu al Omului? (Ps 89:36; Ps 110:4; Is 9:7; Ez 37:25; Dan 7:14)35Isus le‑a zis: – Lumina mai este încă puțină vreme în mijlocul vostru. Umblați cât timp aveți Lumina, pentru ca nu cumva să vă învăluie întunecimea. Cel ce umblă în întunecime nu știe unde se duce.36Cât timp aveți Lumina, credeți în Lumină, ca să deveniți fii ai Luminii. După ce a spus aceste lucruri, Isus a plecat și S‑a ascuns de ei.
Iudeii continuă în necredința lor
37Dar, cu toate că făcuse atâtea semne înaintea lor, tot nu credeau în El,38ca să se împlinească cuvântul lui Isaia, profetul, care zice: „Doamne, cine a crezut ceea ce noi am auzit? Și brațul Domnului, cui i‑a fost descoperit?“[11] (Is 53:1)39De aceea nu puteau crede, pentru că Isaia a mai zis:40„Le‑a orbit ochii și le‑a împietrit inima, ca nu cumva să vadă cu ochii, să înțeleagă cu inima, să se întoarcă și să‑i vindec!“[12] (Is 6:9)41Isaia a spus aceste lucruri pentru că a văzut slava Lui și a vorbit despre El.[13] (Is 6:1)42Totuși, chiar și dintre conducători, mulți au crezut în El, dar, din cauza fariseilor, nu mărturiseau aceasta[14], ca să nu fie excluși din sinagogă. (Ioan 9:22)43Căci au iubit mai mult slava oamenilor decât slava lui Dumnezeu.44Isus a strigat, zicând: „Cel ce crede în Mine, nu crede în Mine, ci în Cel Ce M‑a trimis pe Mine,45iar cel ce Mă vede pe Mine Îl vede pe Cel Ce M‑a trimis pe Mine.46Eu am venit ca lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întunecime.47Iar dacă aude cineva cuvintele Mele și nu le păzește, nu Eu îl judec. Căci Eu n‑am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea.48Pe cel ce Mă respinge și nu primește cuvintele Mele are cine să‑l judece: cuvântul pe care l‑am spus Eu, acela îl va judeca în ziua de pe urmă.49Căci Eu n‑am vorbit de la Mine Însumi, ci Cel Ce M‑a trimis, Tatăl Însuși, Mi‑a dat poruncă ce să spun și ce să vorbesc.50Și știu că porunca Lui este viață veșnică. Prin urmare, lucrurile pe care Eu le spun, le spun așa cum Mi le‑a zis Tatăl.“
1Sechs Tage vor dem Passafest kam Jesus nach Betanien, wo Lazarus war, den Jesus auferweckt hatte von den Toten. (Mat 26:6; Mar 14:3; Ioan 11:1; Ioan 11:43)2Dort machten sie ihm ein Mahl, und Marta diente bei Tisch; Lazarus aber war einer von denen, die mit ihm zu Tisch saßen.3Da nahm Maria ein Pfund Salböl von unverfälschter, kostbarer Narde und salbte die Füße Jesu und trocknete mit ihrem Haar seine Füße; das Haus aber wurde erfüllt vom Duft des Öls. (Lu 7:38)4Da sprach einer seiner Jünger, Judas Iskariot, der ihn hernach verriet:5Warum wurde dieses Öl nicht für dreihundert Silbergroschen verkauft und das Geld den Armen gegeben?6Das sagte er aber nicht, weil ihm an den Armen lag, sondern er war ein Dieb; er hatte den Geldbeutel und nahm an sich, was gegeben wurde. (Ioan 13:29)7Da sprach Jesus: Lass sie. Es soll gelten für den Tag meines Begräbnisses.8Denn Arme habt ihr allezeit bei euch; mich aber habt ihr nicht allezeit. (Deut 15:11)9Da erfuhr eine große Menge der Juden, dass er dort war, und sie kamen nicht allein um Jesu willen, sondern um auch Lazarus zu sehen, den er von den Toten erweckt hatte.10Aber die Hohenpriester beschlossen, auch Lazarus zu töten;11denn um seinetwillen gingen viele Juden hin und glaubten an Jesus.
Der Einzug in Jerusalem
12Als am nächsten Tag die große Menge, die aufs Fest gekommen war, hörte, dass Jesus nach Jerusalem kommen werde, (Mat 21:1; Mar 11:1; Lu 19:29)13nahmen sie Palmzweige und gingen hinaus ihm entgegen und schrien: Hosianna! Gelobt sei, der da kommt im Namen des Herrn, der König von Israel! (Ps 118:25)14Jesus aber fand einen jungen Esel und setzte sich darauf, wie geschrieben steht:15»Fürchte dich nicht, du Tochter Zion! Siehe, dein König kommt und reitet auf einem Eselsfüllen.«16Das verstanden seine Jünger zuerst nicht; doch als Jesus verherrlicht war, da dachten sie daran, dass dies von ihm geschrieben stand und man so an ihm getan hatte.17Die Menge aber, die bei ihm war, als er Lazarus aus dem Grabe rief und von den Toten auferweckte, bezeugte die Tat.18Darum ging ihm auch die Menge entgegen, weil sie hörte, er habe dieses Zeichen getan.19Die Pharisäer aber sprachen untereinander: Ihr seht, dass ihr nichts ausrichtet; siehe, alle Welt läuft ihm nach. (Ioan 11:48)
Die Ankündigung der Verherrlichung
20Es waren aber einige Griechen unter denen, die heraufgekommen waren, um anzubeten auf dem Fest.21Die traten zu Philippus, der aus Betsaida in Galiläa war, und baten ihn und sprachen: Herr, wir wollen Jesus sehen. (Ioan 1:44)22Philippus kommt und sagt es Andreas, und Andreas und Philippus sagen’s Jesus.23Jesus aber antwortete ihnen und sprach: Die Stunde ist gekommen, dass der Menschensohn verherrlicht werde.24Wahrlich, wahrlich, ich sage euch: Wenn das Weizenkorn nicht in die Erde fällt und erstirbt, bleibt es allein; wenn es aber erstirbt, bringt es viel Frucht. (Ro 14:9; 1 Cor 15:36)25Wer sein Leben lieb hat, der verliert es; und wer sein Leben auf dieser Welt hasst, der wird’s bewahren zum ewigen Leben. (Mat 10:39; Mat 16:25; Lu 17:33)26Wer mir dienen will, der folge mir nach; und wo ich bin, da soll mein Diener auch sein. Und wer mir dienen wird, den wird mein Vater ehren. (Ioan 17:24)27Jetzt ist meine Seele voll Unruhe. Und was soll ich sagen? Vater, hilf mir aus dieser Stunde? Doch darum bin ich in diese Stunde gekommen. (Mat 26:38)28Vater, verherrliche deinen Namen! Da kam eine Stimme vom Himmel: Ich habe ihn verherrlicht und will ihn abermals verherrlichen. (Mat 3:17; Mat 17:5; Ioan 13:31)29Da sprach das Volk, das dabeistand und zuhörte: Es hat gedonnert. Andere sprachen: Ein Engel hat mit ihm geredet.30Jesus antwortete und sprach: Diese Stimme ist nicht um meinetwillen geschehen, sondern um euretwillen. (Ioan 11:42)31Jetzt ergeht das Gericht über diese Welt; jetzt wird der Fürst dieser Welt hinausgestoßen werden. (Lu 10:18; Ioan 14:30; Ioan 16:11)32Und ich, wenn ich erhöht werde von der Erde, so will ich alle zu mir ziehen. (Ioan 8:28)33Das sagte er aber, um anzuzeigen, welchen Todes er sterben würde.34Da antwortete ihm das Volk: Wir haben aus dem Gesetz gehört, dass der Christus in Ewigkeit bleibt; wieso sagst du dann: Der Menschensohn muss erhöht werden? Wer ist dieser Menschensohn? (Ps 110:4; Dan 7:14)35Da sprach Jesus zu ihnen: Es ist das Licht noch eine kleine Zeit bei euch. Wandelt, solange ihr das Licht habt, dass euch die Finsternis nicht überfalle. Wer in der Finsternis wandelt, der weiß nicht, wo er hingeht. (Ioan 11:10)36Glaubt an das Licht, solange ihr’s habt, auf dass ihr des Lichtes Kinder werdet. Das redete Jesus und ging weg und verbarg sich vor ihnen. (Ef 5:8)
Der Unglaube des Volkes
37Und obwohl er solche Zeichen vor ihren Augen getan hatte, glaubten sie doch nicht an ihn,38auf dass erfüllt werde der Spruch des Propheten Jesaja, den er sagte: »Herr, wer glaubt unserm Predigen? Und wem ist der Arm des Herrn offenbart?«39Darum konnten sie nicht glauben, denn Jesaja sagte wiederum:40»Er hat ihre Augen verblendet und ihr Herz verstockt, dass sie mit den Augen nicht sehen noch mit dem Herzen verstehen und sich bekehren und ich ihnen helfe[1].« (Mat 13:14; Fapte 28:27)41Das sagte Jesaja, weil er seine Herrlichkeit sah und von ihm redete. (Is 6:1)42Doch auch von den Oberen glaubten viele an ihn; aber um der Pharisäer willen bekannten sie es nicht, um nicht aus der Synagoge ausgestoßen zu werden. (Ioan 9:22)43Denn sie hatten lieber Ehre bei den Menschen als Ehre bei Gott. (Ioan 5:44)44Jesus aber rief: Wer an mich glaubt, der glaubt nicht an mich, sondern an den, der mich gesandt hat.45Und wer mich sieht, der sieht den, der mich gesandt hat. (Ioan 14:9)46Ich bin als Licht in die Welt gekommen, auf dass, wer an mich glaubt, nicht in der Finsternis bleibe. (Ioan 8:12)47Und wer meine Worte hört und bewahrt sie nicht, den richte ich nicht; denn ich bin nicht gekommen, dass ich die Welt richte, sondern dass ich die Welt rette. (Lu 9:56; Ioan 3:17)48Wer mich verachtet und nimmt meine Worte nicht an, der hat schon seinen Richter: Das Wort, das ich geredet habe, das wird ihn richten am Jüngsten Tage.49Denn ich habe nicht aus mir selbst geredet, sondern der Vater, der mich gesandt hat, der hat mir ein Gebot gegeben, was ich tun und reden soll.50Und ich weiß: Sein Gebot ist das ewige Leben. Darum: Was ich rede, das rede ich so, wie es mir der Vater gesagt hat.