Ioan 11:25 | Noua Traducere Românească

Noua Traducere Românească

Moartea lui Lazăr

1 Un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei și al Martei, sora acesteia, era bolnav. 2 Maria era cea care L‑a uns pe Domnul cu parfum și I‑a șters picioarele cu părul ei. Fratele ei, Lazăr, era bolnav. 3 Surorile au trimis la Isus să‑I spună: „Doamne, iată că cel pe care‑l iubești este bolnav!“ 4 Dar Isus, când a auzit, a zis: „Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie slăvit prin ea.“ 5 Isus îi iubea pe Marta, pe sora ei și pe Lazăr. 6 Prin urmare, când a auzit că Lazăr este bolnav, a mai rămas două zile în locul unde era. 7 După aceea, Isus le‑a zis ucenicilor: – Să ne ducem din nou în Iudeea! 8 Ucenicii I‑au răspuns: – Rabbi^[1], iudeii tocmai căutau să Te omoare cu pietre, și Tu Te duci iarăși acolo?! (Ioan 1:38) 9 Isus a răspuns: – Nu sunt douăsprezece ore de lumină în zi? Dacă cineva umblă ziua, nu se împiedică, pentru că vede lumina acestei lumi. 10 Dar dacă cineva umblă noaptea, se împiedică, pentru că lumina nu este în el. 11 După ce a spus acestea, le‑a zis: – Lazăr, prietenul nostru, doarme, dar Mă duc să‑l trezesc. 12 Ucenicii I‑au zis: – Doamne, dacă doarme, atunci se va face bine. 13 Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbește despre somnul obișnuit. 14 Atunci Isus le‑a spus deschis: – Lazăr a murit. 15 Și Mă bucur pentru voi că n‑am fost acolo, ca să credeți. Dar să mergem la el! 16 Atunci Toma, căruia i se zicea „Didymos“^[2], le‑a zis celorlalți ucenici: – Să mergem și noi să murim împreună cu El!

Isus, învierea și viața

17 Când a ajuns Isus, a aflat că Lazăr era deja de patru zile^[3] în mormânt. 18 Betania era aproape de Ierusalim, cam la cincisprezece stadii^[4], 19 și mulți dintre iudei veniseră la Marta și la Maria ca să le mângâie pentru moartea fratelui lor. 20 Când a auzit Marta că vine Isus, s‑a dus să‑L întâmpine. Maria însă ședea în casă. 21 Marta I‑a zis lui Isus: – Doamne, dacă ai fi fost aici, n‑ar fi murit fratele meu! 22 Dar chiar și acum știu că orice‑I vei cere lui Dumnezeu, Dumnezeu Îți va da! 23 Isus i‑a zis: – Fratele tău va învia. 24 Marta I‑a răspuns: – Știu că va învia la învierea din ziua de pe urmă. 25 Isus i‑a zis: – Eu sunt Învierea și Viața. Cel ce crede în Mine va trăi chiar dacă moare. 26 Și oricine trăiește și crede în Mine în veci nu va muri. Crezi lucrul acesta? 27 Ea I‑a răspuns: – Da, Doamne, cred că Tu ești Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, Cel Care urma să vină în lume. 28 Și zicând aceasta, s‑a dus și a chemat‑o pe Maria, sora ei, spunându‑i în șoaptă: „A sosit Învățătorul și te cheamă!“ 29 Cum a auzit aceasta, Maria s‑a ridicat repede și s‑a dus la El. 30 Isus încă nu intrase în sat, ci era tot în locul unde‑L întâmpinase Marta. 31 Atunci iudeii care erau cu ea în casă și o mângâiau, când au văzut că Maria se ridică repede și iese, au urmat‑o, crezând că se duce la mormânt, ca să plângă acolo. 32 Maria, când a ajuns unde era Isus și L‑a văzut, a căzut la picioarele Lui, zicându‑I: – Doamne, dacă ai fi fost aici, n‑ar fi murit fratele meu! 33 Isus, când a văzut‑o plângând, pe ea și pe iudeii care veniseră cu ea, S‑a înfiorat^[5] în duh și S‑a tulburat. 34 El a întrebat: – Unde l‑ați pus? Ei I‑au răspuns: – Doamne, vino și vezi! 35 Lui Isus I‑au dat lacrimile.^[6] 36 Atunci iudeii au zis: „Iată cât de mult îl iubea!“ 37 Însă unii dintre ei ziceau: „El, Care a deschis ochii orbului, nu putea face ca nici acesta să nu moară?“

Învierea lui Lazăr

38 Isus S‑a înfiorat din nou în Sine și S‑a dus la mormânt. Mormântul era o peșteră la intrarea căreia fusese pusă o piatră. 39 Isus a zis: – Dați piatra la o parte! Marta, sora celui mort, I‑a zis: – Doamne, deja miroase urât, căci este mort de patru zile! 40 Isus i‑a zis: – Nu ți‑am spus că, dacă crezi, vei vedea slava lui Dumnezeu? 41 Au dat deci piatra la o parte. Isus Și‑a ridicat ochii și a zis: „Tată, Îți mulțumesc că M‑ai ascultat^[7]! 42 Știam că întotdeauna Mă asculți, dar am spus aceasta de dragul mulțimii care stă împrejur, ca să creadă că Tu M‑ai trimis.“ 43 După ce a spus acestea, a strigat cu glas tare: „Lazăr, vino afară!“ 44 Cel ce murise a ieșit cu picioarele și mâinile legate cu fâșii de pânză și cu fața înfășurată într‑un ștergar. Isus le‑a zis: – Dezlegați‑l și lăsați‑l să meargă!

Uneltire împotriva lui Isus

45 Mulți dintre iudeii care au venit la Maria și au văzut ce a făcut Isus, au crezut în El. (Mat 26:1; Mar 14:1; Lu 22:1) 46 Dar unii dintre ei s‑au dus la farisei și le‑au spus ce făcuse Isus. 47 Conducătorii preoților și fariseii au adunat Sinedriul^[8] și au zis: – Ce facem? Omul Acesta face multe semne. 48 Dacă‑L lăsăm să continue așa, toți vor crede în El și vor veni romanii și ne vor nimici atât locul^[9], cât și neamul. 49 Însă unul dintre ei, Caiafa^[10], care era mare preot în anul acela, le‑a zis: – Voi nu știți nimic, 50 nici nu vă gândiți^[11] că este mai de folos pentru voi să moară un singur om pentru popor și să nu piară întregul neam. 51 Dar nu a spus lucrul acesta de la el, ci, fiind mare preot în anul acela, a profețit că Isus urma să moară pentru neam 52 și nu numai pentru neam, ci și ca să‑i adune laolaltă^[12] pe copiii lui Dumnezeu cei risipiți. 53 Așadar, din ziua aceea s‑au hotărât să‑L omoare. 54 Drept urmare, Isus nu mai umbla pe față printre iudei, ci a plecat de acolo în regiunea din apropierea pustiei, într‑o cetate numită Efraim, și a rămas acolo cu ucenicii. 55 Paștele iudeilor era aproape și mulți din ținutul acela se suiau la Ierusalim înainte de Paște ca să se curățească. 56 Ei Îl căutau pe Isus și‑și spuneau unii altora, în timp ce stăteau în Templu: „Ce credeți? Nu va veni deloc la sărbătoare?“ 57 Dar conducătorii preoților și fariseii dăduseră porunci ca, dacă cineva știe unde este, să le dea de știre, astfel încât să‑L poată aresta.

Lutherbibel 2017

de la Deutsche Bibelgesellschaft

Die Auferweckung des Lazarus

1 Es lag aber einer krank, Lazarus aus Betanien, dem Dorf Marias und ihrer Schwester Marta. (Lu 10:38) 2 Maria aber war es, die den Herrn mit Salböl gesalbt und seine Füße mit ihrem Haar getrocknet hatte. Deren Bruder Lazarus war krank. (Ioan 12:3) 3 Da sandten die Schwestern zu Jesus und ließen ihm sagen: Herr, siehe, der, den du lieb hast, liegt krank. 4 Als Jesus das hörte, sprach er: Diese Krankheit ist nicht zum Tode, sondern zur Verherrlichung Gottes, dass der Sohn Gottes dadurch verherrlicht werde. (Ioan 9:3) 5 Jesus aber hatte Marta lieb und ihre Schwester und Lazarus. 6 Als er nun hörte, dass er krank war, blieb er noch zwei Tage an dem Ort, wo er war. 7 Danach spricht er zu den Jüngern: Lasst uns wieder nach Judäa ziehen! 8 Die Jünger aber sprachen zu ihm: Rabbi, eben noch wollten die Juden dich steinigen, und du willst wieder dorthin ziehen? (Ioan 10:31) 9 Jesus antwortete: Hat nicht der Tag zwölf Stunden? Wer bei Tage umhergeht, der stößt sich nicht; denn er sieht das Licht dieser Welt. (Ioan 9:4) 10 Wer aber bei Nacht umhergeht, der stößt sich; denn es ist kein Licht in ihm. (Ioan 12:35) 11 Das sagte er, und danach spricht er zu ihnen: Lazarus, unser Freund, schläft, aber ich gehe hin, dass ich ihn aufwecke. (Mat 9:24) 12 Da sprachen die Jünger zu ihm: Herr, wenn er schläft, wird’s besser mit ihm. 13 Jesus aber sprach von seinem Tode; sie meinten aber, er rede von der Ruhe des Schlafs. 14 Da sagte ihnen Jesus frei heraus: Lazarus ist gestorben; 15 und ich bin froh um euretwillen, dass ich nicht da gewesen bin, auf dass ihr glaubt. Aber lasst uns zu ihm gehen! 16 Da sprach Thomas, der Zwilling genannt wird, zu den andern Jüngern: Lasst uns mit ihm gehen, dass wir mit ihm sterben! (Ioan 20:24) 17 Da kam Jesus und fand Lazarus schon vier Tage im Grabe liegen. 18 Betanien aber war nahe bei Jerusalem, etwa fünfzehn Stadien entfernt. 19 Viele Juden aber waren zu Marta und Maria gekommen, sie zu trösten wegen ihres Bruders. 20 Als Marta nun hörte, dass Jesus kommt, ging sie ihm entgegen; Maria aber blieb im Haus sitzen. 21 Da sprach Marta zu Jesus: Herr, wärst du hier gewesen, mein Bruder wäre nicht gestorben. 22 Aber auch jetzt weiß ich: Was du bittest von Gott, das wird dir Gott geben. 23 Jesus spricht zu ihr: Dein Bruder wird auferstehen. 24 Marta spricht zu ihm: Ich weiß, dass er auferstehen wird bei der Auferstehung am Jüngsten Tage. (Mat 22:23; Ioan 5:28; Ioan 6:40) 25 Jesus spricht zu ihr: Ich bin die Auferstehung und das Leben. Wer an mich glaubt, der wird leben, ob er gleich stürbe; 26 und wer da lebt und glaubt an mich, der wird nimmermehr sterben. Glaubst du das? (Ioan 8:51) 27 Sie spricht zu ihm: Ja, Herr, ich glaube, dass du der Christus bist, der Sohn Gottes, der in die Welt kommt. (Mat 16:16) 28 Und als sie das gesagt hatte, ging sie hin und rief ihre Schwester Maria und sprach heimlich zu ihr: Der Meister ist da und ruft dich. 29 Als Maria das hörte, stand sie eilends auf und kam zu ihm. 30 Jesus aber war noch nicht in das Dorf gekommen, sondern war noch dort, wo ihm Marta begegnet war. 31 Als die Juden, die bei ihr im Hause waren und sie trösteten, sahen, dass Maria eilends aufstand und hinausging, folgten sie ihr, weil sie dachten: Sie geht zum Grab, um dort zu weinen. 32 Als nun Maria dahin kam, wo Jesus war, und sah ihn, fiel sie ihm zu Füßen und sprach zu ihm: Herr, wärst du hier gewesen, mein Bruder wäre nicht gestorben. 33 Als Jesus sah, wie sie weinte und wie auch die Juden weinten, die mit ihr kamen, ergrimmte er im Geist und erbebte (Ioan 13:21) 34 und sprach: Wo habt ihr ihn hingelegt? Sie sprachen zu ihm: Herr, komm und sieh! 35 Und Jesus gingen die Augen über. 36 Da sprachen die Juden: Siehe, wie hat er ihn so lieb gehabt! 37 Einige aber unter ihnen sprachen: Er hat dem Blinden die Augen aufgetan; konnte er nicht auch machen, dass dieser nicht sterben musste? (Ioan 9:7) 38 Da ergrimmte Jesus abermals und kommt zum Grab. Es war aber eine Höhle, und ein Stein lag davor. (Mat 27:60) 39 Jesus spricht: Hebt den Stein weg! Spricht zu ihm Marta, die Schwester des Verstorbenen: Herr, er stinkt schon; denn er liegt seit vier Tagen. 40 Jesus spricht zu ihr: Habe ich dir nicht gesagt: Wenn du glaubst, wirst du die Herrlichkeit Gottes sehen? 41 Da hoben sie den Stein weg. Jesus aber hob seine Augen auf und sprach: Vater, ich danke dir, dass du mich erhört hast. 42 Ich wusste, dass du mich allezeit hörst; aber um des Volkes willen, das umhersteht, sagte ich’s, damit sie glauben, dass du mich gesandt hast. (Ioan 12:30) 43 Als er das gesagt hatte, rief er mit lauter Stimme: Lazarus, komm heraus! 44 Und der Verstorbene kam heraus, gebunden mit Grabtüchern an Füßen und Händen, und sein Gesicht war verhüllt mit einem Schweißtuch. Jesus spricht zu ihnen: Löst die Binden und lasst ihn gehen! 45 Viele nun von den Juden, die zu Maria gekommen waren und sahen, was Jesus tat, glaubten an ihn.

Der Entschluss zur Tötung Jesu

46 Einige aber von ihnen gingen hin zu den Pharisäern und sagten ihnen, was Jesus getan hatte. 47 Da versammelten die Hohenpriester und die Pharisäer einen Rat und sprachen: Was tun wir? Dieser Mensch tut viele Zeichen. (Mat 26:3) 48 Lassen wir ihn gewähren, dann werden sie alle an ihn glauben, und dann kommen die Römer und nehmen uns Tempel und Volk. (Ioan 4:20) 49 Einer aber von ihnen, Kaiphas, der in diesem Jahr Hoherpriester war, sprach zu ihnen: Ihr wisst nichts; 50 ihr bedenkt auch nicht: Es ist besser für euch, ein Mensch sterbe für das Volk, als dass das ganze Volk verderbe. (Ioan 18:14) 51 Das sagte er aber nicht von sich aus, sondern weil er in diesem Jahr Hoherpriester war, weissagte er. Denn Jesus sollte sterben für das Volk 52 und nicht für das Volk allein, sondern auch, um die verstreuten Kinder Gottes zusammenzubringen. (Ioan 7:35; Ioan 10:16; 1 Ioan 2:2) 53 Von dem Tage an war es für sie beschlossen, dass sie ihn töteten. 54 Da ging Jesus nicht mehr frei umher unter den Juden, sondern ging von dort weg in eine Gegend nahe der Wüste, in eine Stadt mit Namen Ephraim, und blieb dort mit den Jüngern. (2 Sam 13:23; 1 Mac 11:34) 55 Es war aber nahe das Passafest der Juden; und viele aus der Gegend gingen hinauf nach Jerusalem vor dem Fest, dass sie sich reinigten. (2 Cro 30:17) 56 Da suchten sie Jesus und redeten miteinander, als sie im Tempel standen: Was meint ihr? Er wird doch nicht zum Fest kommen? 57 Die Hohenpriester und Pharisäer aber hatten geboten, wenn jemand wüsste, wo er wäre, sollte er’s anzeigen, damit sie ihn ergreifen könnten.