Ieremia 20 | Noua Traducere Românească

Noua Traducere Românească

Ieremia și Pașhur

1 Preotul Pașhur, fiul lui Imer, conducător peste Casa DOMNULUI, l‑a auzit pe Ieremia profețind aceste lucruri. 2 Și Pașhur l‑a lovit pe profetul Ieremia și l‑a pus în butucii care se aflau la Poarta de Sus a lui Beniamin, în Casa DOMNULUI. 3 Totuși, a doua zi, Pașhur l‑a scos pe Ieremia din butuci. Ieremia i‑a zis atunci: „DOMNUL nu te mai numește Pașhur, ci Magor-Misabib^[1], 4 căci așa vorbește DOMNUL: «Iată, te voi face să fii o teroare atât pentru tine, cât și pentru toți prietenii tăi. Aceștia vor cădea uciși de sabia dușmanilor lor și ochii tăi vor vedea lucrul acesta. Îi voi da, de asemenea, pe toți cei din Iuda în mâinile împăratului Babilonului, care‑i va duce captivi în Babilon și‑i va ucide cu sabia. 5 Toate bogățiile cetății acesteia, tot rodul muncii ei, tot ce are ea mai scump și toate bogățiile regilor lui Iuda le voi da în mâna dușmanilor lor. Aceștia le vor jefui, le vor lua și le vor duce în Babilon. 6 Chiar și tu, Pașhur, și toți cei ce locuiesc în casa ta veți merge în captivitate în Babilon. Acolo vei muri și acolo vei fi îngropat, tu și toți prietenii tăi, cărora le‑ai profețit minciuni.»“

Plângerea lui Ieremia

7 M‑ai amăgit, DOAMNE, iar eu m‑am lăsat amăgit. Ai fost mai tare decât mine și m‑ai învins. Sunt o pricină de râs toată ziua; fiecare își bate joc de mine. 8 Căci, ori de câte ori vorbesc, trebuie să strig, să proclam: „Violență și distrugere!“ Căci Cuvântul DOMNULUI îmi aduce dispreț și batjocură toată ziua. 9 Dacă mă gândesc să nu mai amintesc de El și să nu mai vorbesc în Numele Lui, iată că în inima mea este ceva ca un foc mistuitor, un foc închis în oasele mele.^[2] Mă obosesc să‑l țin, dar nu pot. 10 Căci aud șușoteala multora, „Teroare din toate părțile! Învinuiți‑l! Haideți să‑l învinuim!“ Toți cei ce trăiau în pace cu mine pândesc acum să vadă dacă mă clatin: „Poate că se va lăsa amăgit; îl vom învinge și ne vom răzbuna pe el!“ 11 Dar DOMNUL este cu mine ca un viteaz groaznic! De aceea, cei ce mă urmăresc se vor poticni și nu vor învinge. Vor fi plini de rușine, căci nu vor reuși, plini de o rușine veșnică, care nu va fi uitată. 12 DOAMNE al Oștirilor, Care cercetezi pe cel drept, Care vezi rărunchii și inima, lasă‑mă să văd răzbunarea Ta asupra lor! Căci Ție mi‑am încredințat cauza. 13 Cântați DOMNULUI! Lăudați‑L pe DOMNUL, căci El a scăpat sufletul celui nevoiaș din mâna răufăcătorilor. 14 Blestemată să fie ziua în care m‑am născut! Ziua în care m‑a născut mama mea să nu fie binecuvântată! 15 Blestemat să fie omul care i‑a dat de veste tatălui meu, zicând: „Ți s‑a născut un copil, un fiu!“, umplându‑l de bucurie cu ea! 16 Omul acela să fie ca și cetățile pe care DOMNUL le‑a distrus fără milă! Să audă strigăt dimineața și strigăte de război la amiază! 17 Căci nu m‑a omorât în pântecul mamei, ca să‑mi fi fost ea mormântul și pântecul ei să mă fi păstrat pe vecie. 18 De ce am ieșit din pântec, ca să văd necaz și durere și să‑mi sfârșesc zilele în rușine?

Lutherbibel 2017

de la Deutsche Bibelgesellschaft

1 Als aber Paschhur, der Sohn Immers, der Priester, der zum Vorsteher im Hause des HERRN bestellt war, hörte, wie Jeremia solche Worte weissagte, 2 schlug er den Propheten Jeremia und schloss ihn in den Block am oberen Benjamintor, das am Hause des HERRN ist. (Fapte 16:24) 3 Und am andern Morgen ließ Paschhur den Jeremia aus dem Block los. Da sprach Jeremia zu ihm: Der HERR nennt dich nicht Paschhur, sondern »Schrecken um und um«; (Ps 31:14; Ier 6:25; Ier 10:1; Ier 46:5; Ier 49:29)

Ps 31:14Ier 6:25Ier 10:1Ier 46:5Ier 49:29

4 denn so spricht der HERR: Siehe, ich will dich zum Schrecken machen für dich selbst und alle deine Freunde; sie sollen fallen durchs Schwert ihrer Feinde, und du sollst es mit eigenen Augen sehen. Und ich will ganz Juda in die Hand des Königs von Babel geben; der soll sie wegführen nach Babel und mit dem Schwert töten. 5 Auch will ich alle Güter dieser Stadt und allen Ertrag ihrer Arbeit und alle Kleinode und alle Schätze der Könige von Juda in die Hand ihrer Feinde geben; die werden sie rauben, mitnehmen und nach Babel bringen. (Is 39:6) 6 Und du, Paschhur, sollst mit allen deinen Hausgenossen gefangen weggeführt werden und nach Babel kommen. Dort sollst du sterben und begraben werden samt allen deinen Freunden, denen du Lügen gepredigt hast.

Die Last des Prophetenamts (Jeremias fünfte Klage)

7 HERR, du hast mich überredet und ich habe mich überreden lassen. Du bist mir zu stark gewesen und hast gewonnen; aber ich bin darüber zum Spott geworden täglich, und jedermann verlacht mich. (Ier 1:5) 8 Denn sooft ich rede, muss ich schreien; »Frevel und Gewalt!« muss ich rufen. Denn des HERRN Wort ist mir zu Hohn und Spott geworden täglich. 9 Da dachte ich: Ich will seiner nicht mehr gedenken und nicht mehr in seinem Namen predigen. Aber es ward in meinem Herzen wie ein brennendes Feuer, verschlossen in meinen Gebeinen. Ich mühte mich, es zu ertragen, aber konnte es nicht. (1 Cor 9:16) 10 Denn ich höre, wie viele heimlich reden: »Schrecken ist um und um!« »Verklagt ihn!« »Wir wollen ihn verklagen!« Alle meine Freunde und Gesellen lauern, ob ich nicht falle: »Vielleicht lässt er sich überlisten, dass wir ihm beikommen können und uns an ihm rächen.« (Ier 3:1; Ier 18:18) 11 Aber der HERR ist bei mir wie ein starker Held, darum werden meine Verfolger fallen und nicht gewinnen. Sie müssen ganz zuschanden werden, weil es ihnen nicht gelingt. Ewig wird ihre Schande sein und nie vergessen werden. (Ier 1:8; Ier 1:19) 12 Und nun, HERR Zebaoth, der du die Gerechten prüfst, Nieren und Herz durchschaust: Lass mich deine Rache an ihnen sehen; denn dir habe ich meine Sache befohlen. (Ier 11:20) 13 Singet dem HERRN, rühmet den HERRN, der des Armen Leben aus den Händen der Boshaften errettet! 14 Verflucht sei der Tag, an dem ich geboren bin; der Tag soll ungesegnet sein, an dem mich meine Mutter geboren hat! (Iov 3:3; Iov 10:18; Ier 15:10) 15 Verflucht sei, der meinem Vater gute Botschaft brachte und sprach: »Du hast einen Sohn«, sodass er ihn fröhlich machte! 16 Der Tag soll sein wie die Städte, die der HERR vernichtet hat ohne Erbarmen. Am Morgen soll er Wehklage hören und am Mittag Kriegsgeschrei, (Gen 19:24) 17 weil er mich nicht getötet hat im Mutterleibe, sodass meine Mutter mein Grab geworden und ihr Leib ewig schwanger geblieben wäre! 18 Warum bin ich doch aus dem Mutterleib hervorgekommen, wenn ich nur Jammer und Herzeleid sehen muss und meine Tage in Schmach zubringe!