1Cei doi mesageri[1] au ajuns seara la Sodoma. Lot stătea la poarta Sodomei, iar când i‑a văzut, s‑a ridicat să‑i întâmpine și s‑a plecat cu fața la pământ.2Apoi le‑a zis: – Stăpânii mei, iată, întoarceți‑vă, vă rog, la casa robului vostru, înnoptați aici și spălați‑vă picioarele. Mâine vă veți scula dis‑de‑dimineață și vă veți continua drumul. Ei i‑au răspuns: – Nu, ci vom înnopta în piață.3Dar Lot a insistat foarte mult, astfel încât ei s‑au întors la el și au intrat în casa lui. Lot le‑a pregătit masa, a copt azime, iar aceștia au mâncat.4Dar înainte să se culce ei, toți bărbații din toate colțurile cetății Sodoma, tineri și bătrâni, au înconjurat casa.5Ei l‑au strigat pe Lot și l‑au întrebat: – Unde sunt bărbații care au venit la tine în această seară? Scoate‑i afară la noi ca să‑i cunoaștem[2].6Lot a ieșit la ei la intrare, a închis ușa după el7și a zis: – Vă rog, fraților, nu faceți răul acesta!8Iată‑le pe cele două fiice ale mele care n‑au cunoscut bărbat. Lăsați‑mă, vă rog, să vi le aduc afară, și faceți‑le așa cum credeți că este bine.[3] Dar să nu le faceți nimic acestor bărbați, căci ei au venit să se adăpostească la umbra acoperișului meu.9Însă ei au zis: – Dă‑te la o parte! Apoi au zis: – Omul acesta a venit aici ca străin, iar acum face pe judecătorul! Ei bine, ne vom purta cu tine mai rău decât cu ei. Ei l‑au împins cu putere pe Lot și s‑au apropiat să spargă ușa.10Dar bărbații dinăuntru și‑au întins mâinile, l‑au tras pe Lot la ei, în casă, și au încuiat ușa.11Iar pe bărbații care erau la ușa casei, atât pe cei tineri, cât și pe cei bătrâni, i‑au lovit cu orbire, astfel încât aceștia se chinuiau să găsească ușa.12Atunci acei bărbați i‑au zis lui Lot: „Cine mai este cu tine aici? Gineri, fii, fiice și pe oricine mai ai în cetate, scoate‑i din acest loc!13Căci urmează să‑l distrugem, deoarece plângerea împotriva acestui popor a ajuns atât de mare înaintea DOMNULUI, încât DOMNUL ne‑a trimis să‑l distrugem!“14Atunci Lot a ieșit și le‑a spus ginerilor săi, care erau căsătoriți[4] cu fiicele sale: „Ridicați‑vă și ieșiți din acest loc, pentru că DOMNUL urmează să distrugă cetatea.“ Dar el era, în ochii ginerilor săi, ca unul care glumește.15Când s‑au ivit zorii, mesagerii l‑au grăbit pe Lot, zicând: „Ridică‑te și ia‑ți soția și pe cele două fiice ale tale care se află aici, ca nu cumva să fii spulberat când cetatea va fi pedepsită“16Dar el întârzia. Atunci bărbații aceia i‑au apucat de mână pe el, pe soția lui și pe cele două fiice ale sale, i‑au scos și i‑au lăsat în afara cetății, pentru că DOMNULUI I‑a fost milă de el.17Imediat ce i‑au scos afară, unul dintre ei a zis: – Scapă‑ți viața! Nu te uita înapoi și nu te opri nicăieri în câmpie. Scapă la munte, ca nu cumva să fii spulberat.18Lot le‑a zis: – Nu, Stăpâne, Te rog![5]19Iată, robul Tău a găsit bunăvoință înaintea Ta, și Tu ai arătat o mare îndurare[6] față de mine, salvându‑mi viața. Nu pot să fug însă la munte, pentru că dezastrul mă va ajunge din urmă și voi muri.20Iată, cetatea aceasta este aproape, ca să fug acolo, și este mică. Te rog, lasă‑mă să fug acolo! Nu‑i așa că este mică? Astfel, viața îmi va fi salvată.21El a zis: – Iată că‑ți împlinesc și această cerere și nu voi distruge cetatea despre care ai vorbit.22Grăbește‑te, fugi acolo, pentru că nu pot face nimic până când nu ajungi acolo. De aceea cetatea a fost numită Țoar[7].23Răsărea soarele pe pământ când a intrat Lot în Țoar.24Atunci DOMNUL a făcut să plouă peste Sodoma și peste Gomora sulf și foc din ceruri de la DOMNUL.25Astfel, El a nimicit acele cetăți, toată câmpia, toți locuitorii cetăților, precum și ceea ce creștea pe pământ.26Soția lui Lot, care se afla în spatele lui, s‑a uitat înapoi și s‑a prefăcut într‑un stâlp de sare.27Avraam s‑a sculat dis‑de‑dimineață, s‑a dus la locul unde stătuse înaintea DOMNULUI28și a privit în jos spre suprafața Sodomei și Gomorei și spre toată suprafața acelui ținut.[8] S‑a uitat și iată că un fum gros ca fumul unui cuptor se ridica de pe pământ.
Lot și fiicele sale
29Atunci când Dumnezeu a distrus cetățile din câmpie, Și‑a adus aminte de Avraam și l‑a scos pe Lot din mijlocul nenorocirii, când a nimicit cetățile în care locuise Lot.30Apoi Lot s‑a suit din Țoar și a locuit pe munte împreună cu cele două fiice ale sale, pentru că se temea să rămână în Țoar. A locuit într‑o peșteră împreună cu cele două fiice ale sale.31Cea întâi născută i‑a zis celei mai tinere: „Tatăl nostru este bătrân și nu este niciun bărbat pe pământ care să intre la noi, după obiceiul[9] întregului pământ.32Vino să‑l facem pe tatăl nostru să bea vin și să ne culcăm cu el, ca să păstrăm sămânța prin tatăl nostru.“33Astfel, l‑au făcut pe tatăl să bea vin în noaptea aceea, iar cea întâi născută s‑a dus și s‑a culcat cu tatăl ei. El n‑a știut nici când s‑a culcat ea, nici când s‑a sculat.34În ziua următoare, cea întâi născută i‑a zis celei mai tinere: „Iată, noaptea trecută m‑am culcat eu cu tatăl meu. Haide să‑i dăm vin și în noaptea aceasta. Apoi te vei duce și te vei culca tu cu el, ca să păstrăm sămânța prin tatăl nostru.“35Ele l‑au făcut pe tatăl lor să bea vin și în seara aceea, apoi cea tânără s‑a ridicat și s‑a culcat cu el. El n‑a știut nici când s‑a culcat ea, nici când s‑a ridicat.36Astfel, cele două fiice ale lui Lot au rămas însărcinate prin tatăl lor.37Cea întâi născută a dat naștere unui fiu, căruia i‑a pus numele Moab[10]. El este tatăl moabiților de astăzi.38Cea tânără a născut și ea un fiu căruia i‑a pus numele Ben‑Ami[11]. El este tatăl fiilor lui Amon de astăzi.
1Die zwei Engel kamen nach Sodom am Abend; Lot aber saß zu Sodom unter dem Tor. Und als er sie sah, stand er auf, ging ihnen entgegen und neigte sich bis zur Erde (Gen 18:22)2und sprach: Siehe, liebe Herren, kehrt doch ein im Hause eures Knechts, bleibt über Nacht und lasst eure Füße waschen. Frühmorgens mögt ihr aufbrechen und eure Straße ziehen. Aber sie sprachen: Nein, wir wollen über Nacht im Freien bleiben.3Da nötigte er sie sehr und sie kehrten zu ihm ein und kamen in sein Haus. Und er machte ihnen ein Mahl und backte ungesäuerte Brote, und sie aßen.4Aber ehe sie sich legten, kamen die Männer der Stadt Sodom und umgaben das Haus, Jung und Alt, das ganze Volk aus allen Enden,5und riefen Lot und sprachen zu ihm: Wo sind die Männer, die zu dir gekommen sind diese Nacht? Gib sie heraus, dass wir ihnen beiwohnen. (Lev 18:22; Jud 19:22; Ro 1:27)6Lot ging heraus zu ihnen vor die Tür und schloss die Tür hinter sich zu7und sprach: Ach, liebe Brüder, tut nicht so übel!8Siehe, ich habe zwei Töchter, die wissen noch von keinem Manne; die will ich euch herausgeben, und dann tut mit ihnen, was euch gefällt; aber diesen Männern tut nichts, denn darum sind sie unter den Schatten meines Dachs gekommen.9Sie aber sprachen: Weg mit dir! Und sprachen auch: Du bist der einzige Fremdling hier und willst regieren? Wohlan, wir wollen dich noch übler plagen als jene. Und sie drangen hart ein auf den Mann Lot. Doch als sie hinzuliefen und die Tür aufbrechen wollten, (2 Pe 2:7)10griffen die Männer hinaus und zogen Lot herein zu sich ins Haus und schlossen die Tür zu.11Und sie schlugen die Leute vor der Tür des Hauses, Klein und Groß, mit Blindheit, sodass sie sich vergebens mühten, die Tür zu finden. (2 Re 6:18)12Und die Männer sprachen zu Lot: Hast du noch jemanden hier? Einen Schwiegersohn? Deine Söhne und Töchter? Wer noch zu dir gehört in der Stadt, den führe weg von dieser Stätte.13Denn wir werden diese Stätte verderben, weil das Geschrei über sie groß ist vor dem HERRN; der hat uns gesandt, sie zu verderben. (Gen 18:20)14Da ging Lot hinaus und redete mit den Männern, die seine Töchter heiraten sollten: Macht euch auf und geht aus diesem Ort, denn der HERR wird diese Stadt verderben. Die aber meinten, er scherze. (Num 16:21)15Als nun die Morgenröte aufging, drängten die Engel Lot zur Eile und sprachen: Mach dich auf, nimm deine Frau und deine beiden Töchter, die hier sind, damit du nicht auch umkommst in der Missetat dieser Stadt.16Als er aber zögerte, ergriffen die Männer ihn und seine Frau und seine beiden Töchter bei der Hand, weil der HERR ihn verschonen wollte, und führten ihn hinaus und ließen ihn erst draußen vor der Stadt wieder los.17Und als sie ihn hinausgebracht hatten, sprach der eine: Rette dein Leben und sieh nicht hinter dich, bleib auch nicht stehen in dieser ganzen Gegend. Auf das Gebirge rette dich, damit du nicht umkommst! (Mat 24:16)18Aber Lot sprach zu ihnen: Ach nein, Herr!19Siehe, dein Knecht hat Gnade gefunden vor deinen Augen, und du hast deine Barmherzigkeit groß gemacht, die du an mir getan hast, als du mich am Leben erhieltest. Ich kann mich nicht auf das Gebirge retten; es könnte mich sonst das Unheil ereilen, sodass ich stürbe.20Siehe, da ist eine Stadt nahe, in die ich fliehen kann, und sie ist klein. Dahin will ich mich retten, dass ich am Leben bleibe. Ist sie nicht klein?[1]21Da sprach er zu ihm: Siehe, ich habe auch darin dich angesehen, dass ich die Stadt nicht zerstöre, von der du geredet hast.22Eile und rette dich dahin; denn ich kann nichts tun, bis du hineinkommst. Daher ist diese Stadt Zoar genannt.23Und die Sonne war aufgegangen auf Erden, als Lot nach Zoar kam.24Da ließ der HERR Schwefel und Feuer regnen vom Himmel herab auf Sodom und Gomorra (Deut 29:22; Ps 11:6; Is 1:9; Is 13:19; Amos 4:11; Lu 17:29; 2 Pe 2:6; Apo 14:10)25und vernichtete die Städte und die ganze Gegend und alle Einwohner der Städte und was auf dem Lande gewachsen war.26Und Lots Frau sah hinter sich und ward zur Salzsäule. (Lu 17:32)27Abraham aber machte sich früh am Morgen auf an den Ort, wo er vor dem HERRN gestanden hatte,28und wandte sein Angesicht gegen Sodom und Gomorra und alles Land dieser Gegend und schaute, und siehe, da ging ein Rauch auf vom Lande wie der Rauch von einem Ofen.29Und es geschah, als Gott die Städte in der Gegend vernichtete, gedachte er an Abraham und geleitete Lot aus den Städten, die er zerstörte, in denen Lot gewohnt hatte.
Lot und seine Töchter
30Und Lot zog weg von Zoar und blieb auf dem Gebirge mit seinen beiden Töchtern; denn er fürchtete sich, in Zoar zu bleiben; und so blieb er in einer Höhle mit seinen beiden Töchtern.31Da sprach die ältere zu der jüngeren: Unser Vater ist alt und kein Mann ist mehr im Lande, der zu uns eingehen könnte nach aller Welt Weise.32So komm, lass uns unserm Vater Wein zu trinken geben und bei ihm schlafen, dass wir uns Nachkommen schaffen von unserm Vater. (Lev 18:7)33Da gaben sie ihrem Vater Wein zu trinken in derselben Nacht. Und die erste ging hinein und legte sich zu ihrem Vater; und er ward’s nicht gewahr, als sie sich legte noch als sie aufstand.34Am Morgen sprach die ältere zu der jüngeren: Siehe, ich habe gestern bei meinem Vater gelegen. Lass uns ihm auch diese Nacht Wein zu trinken geben, dass du hineingehst und dich zu ihm legst, damit wir uns Nachkommen schaffen von unserm Vater.35Da gaben sie ihrem Vater auch diese Nacht Wein zu trinken. Und die jüngere machte sich auch auf und legte sich zu ihm; und er ward’s nicht gewahr, als sie sich legte noch als sie aufstand.36So wurden die beiden Töchter Lots schwanger von ihrem Vater.37Und die ältere gebar einen Sohn, den nannte sie Moab. Von dem kommen her die Moabiter bis auf den heutigen Tag. (Deut 2:9)38Und die jüngere gebar auch einen Sohn, den nannte sie Ben-Ammi. Von dem kommen her die Ammoniter bis auf den heutigen Tag. (Deut 2:19; Deut 23:4)