Faptele Apostolilor 4 | Noua Traducere Românească

Noua Traducere Românească

Petru și Ioan înaintea Sinedriului

1 În timp ce Petru și Ioan vorbeau poporului, au venit la ei preoții, comandantul gărzii Templului și saducheii^[1], (Fapte 23:8) 2 foarte supărați din cauză că dădeau învățătură poporului și vesteau în Numele lui Isus învierea dintre cei morți. 3 Au pus mâna pe ei și i‑au aruncat în închisoare până în ziua următoare, căci era deja seară. 4 Însă mulți dintre cei ce auziseră cuvântarea au crezut, și numărul bărbaților a ajuns la aproape cinci mii. 5 În ziua următoare s‑au adunat în Ierusalim conducătorii lor, bătrânii^[2] și cărturarii^[3], 6 marele preot Ana^[4], Caiafa^[5], Ioan, Alexandru și toți cei care erau din neamul marilor preoți. (Num 25:13) 7 I‑au pus pe apostoli să stea în mijloc și i‑au întrebat: – Prin ce putere sau în numele cui ați făcut aceasta? 8 Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le‑a răspuns: – Conducători și bătrâni ai poporului, 9 dacă suntem cercetați astăzi pentru o faptă bună făcută unui om neputincios și pentru felul în care a fost el vindecat, 10 să vă fie cunoscut vouă tuturor și întregului popor Israel că acest om stă sănătos înaintea voastră în Numele lui Isus Cristos nazarineanul, Cel pe Care voi L‑ați răstignit, dar pe Care Dumnezeu L‑a înviat dintre cei morți! 11 Acesta este: „Piatra, care a fost disprețuită de voi^[6], zidarii, care a devenit Piatra din capul unghiului.^[7]“ (Ps 118:22) 12 În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți! 13 Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan și când au înțeles că erau oameni neinstruiți^[8] și de rând, au rămas uimiți și au înțeles că fuseseră cu Isus. 14 Însă, văzându‑l stând lângă ei pe omul care fusese vindecat, n‑au avut ce să zică. 15 Prin urmare, le‑au poruncit să iasă afară din Sinedriu^[9] și s‑au sfătuit între ei, zicând: 16 „Ce să le facem oamenilor acestora? Căci este știut de către toți locuitorii Ierusalimului că prin ei s‑a făcut un semn clar, și nu‑l putem nega. 17 În schimb, pentru ca acest lucru să nu se răspândească și mai departe în popor, să‑i amenințăm, ca să nu mai vorbească niciunui om în Numele acesta!“ 18 I‑au chemat și le‑au poruncit să nu mai vorbească deloc și să nu mai dea învățătură în Numele lui Isus. 19 Însă Petru și Ioan, răspunzând, le‑au zis: „Judecați voi înșivă dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu! 20 Căci nu putem să nu vorbim despre ceea ce am văzut și am auzit!“ 21 După ce i‑au amenințat din nou, le‑au dat drumul, neștiind cum să‑i pedepsească, din cauza poporului, deoarece toți Îl slăveau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate. 22 Căci omul asupra căruia se înfăptuise semnul acesta de vindecare avea mai mult de patruzeci de ani.

Credincioșii se roagă pentru a primi îndrăzneală

23 După ce li s‑a dat drumul, s‑au dus la ai lor și le‑au istorisit tot ce le spuseseră conducătorii preoților și bătrânii. 24 Când au auzit ei aceste lucruri, și‑au ridicat glasul în același gând către Dumnezeu și au zis: „Stăpâne, Tu, Cel Care ai făcut cerul, pământul, marea și tot ce este în ele, 25 Tu ai vorbit, prin Duhul Sfânt, prin gura strămoșului^[10] nostru David, robul Tău, astfel: «De ce se întărâtă neamurile și cugetă popoarele lucruri fără folos? 26 Regii pământului stau adunați și conducătorii se strâng laolaltă împotriva Domnului și împotriva Unsului^[11] Său.»^[12] (Ps 2:1) 27 Căci într-adevăr, împotriva Robului^[13] Tău cel sfânt, Isus, pe Care L‑ai uns Tu, s‑au adunat în această cetate Irod^[14], Ponțiu Pilat^[15], neamurile și popoarele^[16] lui Israel, (Fapte 3:13) 28 ca să facă tot ceea ce mâna Ta și planul Tău au hotărât mai dinainte să se întâmple. 29 Și acum, Doamne, uită‑te la amenințările lor și dă‑le robilor Tăi toată îndrăzneala ca să vorbească despre Cuvântul Tău! 30 Întinde‑Ți mâna ca să se facă vindecări, semne și minuni prin Numele Robului Tău cel sfânt, Isus!“ 31 După ce s‑au rugat fierbinte, locul unde erau adunați s‑a cutremurat, și toți au fost umpluți de Duhul Sfânt și au început să vorbească despre Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.

Credincioșii își împart între ei averile

32 Mulțimea celor ce crezuseră era una în inimă și‑n gând și niciunul nu spunea că vreunul din bunurile lui este al lui, ci aveau toate în comun. 33 Apostolii depuneau mărturie cu mare putere despre învierea Domnului Isus și un mare har era peste ei toți. 34 Căci nu era nimeni printre ei în nevoie, pentru că toți cei ce erau proprietari de ogoare sau case le vindeau, iar prețul lucrurilor vândute îl aduceau 35 și‑l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărțea fiecăruia după cum avea nevoie. 36 Iosif, numit de apostoli și Barnabas, care tradus înseamnă „Fiul mângâierii“, un levit originar din Cipru, 37 a vândut un ogor care‑i aparținea și apoi a adus banii și i‑a pus la picioarele apostolilor.

Lutherbibel 2017

de la Deutsche Bibelgesellschaft

Petrus und Johannes vor dem Hohen Rat

1 Während sie zum Volk redeten, traten zu ihnen die Priester und der Hauptmann der Tempelwache und die Sadduzäer, (Lu 22:4; Lu 22:52) 2 die verdross, dass sie das Volk lehrten und verkündigten in Jesus die Auferstehung von den Toten. (Fapte 23:8) 3 Und sie legten Hand an sie und setzten sie gefangen bis zum Morgen; denn es war schon Abend. 4 Aber viele von denen, die das Wort gehört hatten, wurden gläubig; und die Zahl der Männer stieg auf etwa fünftausend. (Fapte 2:47) 5 Als nun der Morgen kam, versammelten sich ihre Oberen und Ältesten und Schriftgelehrten in Jerusalem, 6 auch Hannas, der Hohepriester, und Kaiphas und Johannes und Alexander und alle, die vom Geschlecht der Hohenpriester waren; (Lu 3:1) 7 und sie stellten sie in die Mitte und fragten sie: Aus welcher Kraft oder in welchem Namen habt ihr das getan? (Lu 20:1) 8 Petrus, voll des Heiligen Geistes, sprach zu ihnen: Ihr Oberen des Volkes und ihr Ältesten! (Mat 10:20; Fapte 2:4) 9 Wenn wir heute wegen der Wohltat an dem kranken Menschen verhört werden, wodurch er gesund geworden ist, 10 so sei euch allen und dem ganzen Volk Israel kundgetan: Im Namen Jesu Christi von Nazareth^[1], den ihr gekreuzigt habt, den Gott von den Toten auferweckt hat; durch ihn steht dieser hier gesund vor euch. (Fapte 3:6; Fapte 3:15) 11 Das ist der Stein, von euch Bauleuten verworfen, der zum Eckstein geworden ist. (Ps 118:22; Lu 20:17; 1 Pe 2:4) 12 Und in keinem andern ist das Heil, auch ist kein andrer Name unter dem Himmel den Menschen gegeben, durch den wir sollen selig werden. (Mat 1:21; Fapte 2:21; Fapte 10:43)

Mat 1:21Fapte 2:21Fapte 10:43

13 Sie sahen aber den Freimut des Petrus und Johannes und wunderten sich; denn sie merkten, dass sie ungelehrte und einfache Leute waren, und wussten auch von ihnen, dass sie mit Jesus gewesen waren. 14 Sie sahen aber den Menschen, der gesund geworden war, bei ihnen stehen und wussten nichts dagegen zu sagen. (Fapte 3:8) 15 Da hießen sie sie hinausgehen aus dem Hohen Rat und berieten miteinander 16 und sprachen: Was wollen wir mit diesen Menschen tun? Denn dass ein offenkundiges Zeichen durch sie geschehen ist, ist allen bekannt, die in Jerusalem wohnen, und wir können’s nicht leugnen. (Ioan 11:47) 17 Aber damit es nicht weiter einreiße unter dem Volk, wollen wir ihnen drohen, dass sie hinfort zu keinem Menschen in diesem Namen reden. 18 Und sie riefen sie und geboten ihnen, keinesfalls zu verkünden oder zu lehren in dem Namen Jesu. (Fapte 5:28) 19 Petrus aber und Johannes antworteten und sprachen zu ihnen: Urteilt selbst, ob es vor Gott recht ist, dass wir euch mehr gehorchen als Gott. 20 Wir können’s ja nicht lassen, von dem zu reden, was wir gesehen und gehört haben. 21 Da drohten sie ihnen und ließen sie gehen um des Volkes willen, weil sie nicht wussten, wie man sie hätte bestrafen können; denn alle lobten Gott für das, was geschehen war. 22 Denn der Mensch war über vierzig Jahre alt, an dem dieses Zeichen der Heilung geschehen war.

Das Gebet der Gemeinde

23 Und als man sie hatte gehen lassen, kamen sie zu den Ihren und berichteten, was die Hohenpriester und Ältesten zu ihnen gesagt hatten. 24 Als sie das hörten, erhoben sie ihre Stimme einmütig zu Gott und sprachen: Herr, du hast Himmel und Erde und das Meer und alles, was darin ist, gemacht, (Ex 20:11; Ps 146:6; Fapte 14:15) 25 du hast durch den Mund unseres Vaters David, deines Knechtes, durch den Heiligen Geist gesagt: »Warum toben die Heiden, und die Völker nehmen sich vor, was vergeblich ist? 26 Die Könige der Erde treten zusammen, und die Fürsten versammeln sich wider den Herrn und seinen Christus.« 27 Wahrhaftig, sie haben sich versammelt in dieser Stadt gegen deinen heiligen Knecht Jesus, den du gesalbt hast, Herodes und Pontius Pilatus mit den Heiden und den Stämmen Israels, (Lu 23:12) 28 zu tun, was deine Hand und dein Ratschluss zuvor bestimmt haben, dass es geschehen sollte. (Fapte 2:23) 29 Und nun, Herr, sieh an ihr Drohen und gib deinen Knechten, mit allem Freimut zu reden dein Wort. (Ef 6:19) 30 Strecke deine Hand aus zur Heilung und lass Zeichen und Wunder geschehen durch den Namen deines heiligen Knechtes Jesus. (Fapte 5:12) 31 Und als sie gebetet hatten, erbebte die Stätte, wo sie versammelt waren; und sie wurden alle vom Heiligen Geist erfüllt und redeten das Wort Gottes mit Freimut.

Die Gütergemeinschaft der ersten Christen

32 Die Menge der Gläubigen aber war ein Herz und eine Seele; auch nicht einer sagte von seinen Gütern, dass sie sein wären, sondern es war ihnen alles gemeinsam. (Fapte 2:44) 33 Und mit großer Kraft bezeugten die Apostel die Auferstehung des Herrn Jesus, und große Gnade war bei ihnen allen. (Fapte 2:22) 34 Es war auch keiner unter ihnen, der Mangel hatte; denn wer von ihnen Land oder Häuser hatte, verkaufte sie und brachte das Geld für das Verkaufte (Fapte 2:45) 35 und legte es den Aposteln zu Füßen; und man gab einem jeden, was er nötig hatte. 36 Josef aber, der von den Aposteln Barnabas genannt wurde – das heißt übersetzt: Sohn des Trostes –, ein Levit, aus Zypern gebürtig, (Fapte 9:27; Fapte 11:22; Fapte 12:25; Fapte 15:2; 1 Cor 9:6; Gal 2:1; Col 4:10)

Fapte 9:27Fapte 11:22Fapte 12:25Fapte 15:21 Cor 9:6Gal 2:1Col 4:10

37 der hatte einen Acker und verkaufte ihn und brachte das Geld und legte es den Aposteln zu Füßen.