1Atunci Moise și fiii lui Israel au cântat această cântare DOMNULUI. Ei au zis: „Voi cânta DOMNULUI, căci S‑a înălțat cu multă slavă. I‑a năpustit în mare pe cal și pe călăreț.2DOMNUL[1] este puterea și cântarea mea, El a devenit izbăvirea mea; Acesta este Dumnezeul meu și Îl voi lăuda, este Dumnezeul tatălui meu și Îl voi înălța. (Ex 17:16)3DOMNUL este un războinic; Numele Lui este DOMNUL.4El a aruncat în mare carele lui Faraon și armata lui. Căpeteniile lui alese s‑au înecat în Marea Roșie[2]. (Ex 10:19)5Ape adânci i‑au acoperit; au coborât în adâncuri ca o piatră.6Dreapta Ta, DOAMNE, este măreață în putere, dreapta Ta, DOAMNE, l‑a zdrobit pe dușman.7Cu măreția maiestății Tale i‑ai doborât pe cei ce s‑au ridicat împotriva Ta, Ți‑ai dezlănțuit mânia care i‑a mistuit ca pe o miriște.8La suflarea nărilor Tale apele s‑au adunat, puhoaiele de ape s‑au ridicat ca un zid, adâncurile s‑au închegat în inima mării.9Dușmanul își zicea: «Îi voi urmări, îi voi ajunge. Voi împărți prada; îmi voi împlini dorința cu privire la ei. Îmi voi scoate sabia și mâna mea va pune stăpânire pe ei.»10Însă când Tu ai suflat cu suflarea Ta, marea i‑a acoperit. S‑au afundat ca plumbul în apele mărețe.11Cine este ca Tine dintre dumnezei, DOAMNE? Cine este ca Tine, glorios în sfințenie, de temut în cântări de laudă și înfăptuitor de minuni?12Ți‑ai întins mâna dreaptă, și pământul i‑a înghițit.13Prin îndurarea[3] Ta ai condus poporul pe care l‑ai răscumpărat; prin puterea Ta l‑ai călăuzit spre Locuința Ta cea sfântă[4]. (Ier 7:12)14Popoarele vor auzi și vor tremura; îi va apuca groaza pe locuitorii Filistiei.15Atunci căpeteniile Edomului se vor îngrozi; un cutremur îi va cuprinde pe conducătorii Moabului. Toți locuitorii Canaanului se vor topi de spaimă.16Spaima și groaza vor cădea peste ei. Din cauza măreției brațului Tău, vor amuți ca o piatră, până va trece poporul Tău, DOAMNE, până va trece poporul pe care l‑ai câștigat.[5]17Tu îi vei aduce și‑i vei sădi pe muntele moștenirii Tale, Locul șederii Tale pe care Tu, DOAMNE, l‑ai făcut, Sfântul Lăcaș, Stăpâne, pe care mâinile Tale l‑au întemeiat.18DOMNUL va domni în veci de veci!“19Când caii, carele și călăreții[6] lui Faraon au intrat în mare, DOMNUL a adus înapoi apele mării peste ei. Însă fiii lui Israel au mers pe pământ uscat prin mijlocul mării.20Apoi Miriam, profetesa, sora lui Aaron, a luat o tamburină în mână și toate femeile au ieșit după ea având tamburine și dansând.21Miriam le cânta: „Cântați DOMNULUI, căci S‑a înălțat cu multă slavă. I‑a năpustit în mare pe cal și pe călăreț.“
Apele de la Mara și Elim
22După aceea, Moise l‑a condus pe Israel în călătorie de la Marea Roșie și au ieșit înspre pustia Șur. Ei au mers trei zile prin pustie, fără să găsească apă.23Au ajuns la Mara, dar n‑au putut să bea apă din Mara pentru că era amară. De aceea i s‑a pus numele Mara[7].24Poporul a cârtit împotriva lui Moise, zicând: „Ce vom bea?“25El a strigat către DOMNUL, și DOMNUL i‑a arătat un copac. Moise a aruncat copacul în apă, și apa s‑a făcut dulce. Acolo i‑a dat DOMNUL hotărâri și porunci și acolo l‑a pus la încercare[8].26El a zis: „Dacă vei asculta cu atenție glasul DOMNULUI, Dumnezeul tău, dacă vei face ce este drept în ochii Lui, dacă vei lua aminte la poruncile Lui și vei păzi toate hotărârile Lui, nu voi aduce peste tine niciuna din bolile pe care le‑am adus peste egipteni. Căci Eu sunt DOMNUL, Care te vindecă.“27Au ajuns la Elim, unde se găseau douăsprezece izvoare de apă și șaptezeci de palmieri. Ei și‑au așezat tabăra acolo, lângă ape.
1Damals sangen Mose und die Israeliten dies Lied dem HERRN und sprachen: Ich will dem HERRN singen, denn er ist hoch erhaben; Ross und Reiter hat er ins Meer gestürzt. (Apo 15:3)2Der HERR ist meine Stärke und mein Lobgesang und ist mein Heil. Das ist mein Gott, ich will ihn preisen, er ist meines Vaters Gott, ich will ihn erheben. (Ps 118:14; Is 12:2)3Der HERR ist der rechte Kriegsmann, HERR ist sein Name. (Ex 3:15; Ex 14:14; Ps 46:10)4Des Pharao Wagen und seine Macht warf er ins Meer, seine auserwählten Streiter versanken im Schilfmeer.5Fluten haben sie bedeckt, sie sanken in die Tiefe wie Steine. (Gen 1:2; Gen 7:11)6HERR, deine rechte Hand, herrlich an Kraft, deine rechte Hand, HERR, zerschlägt den Feind. (Ps 118:15)7Und mit deiner großen Herrlichkeit hast du deine Widersacher gestürzt; denn als du deinen Grimm ausließest, verzehrte er sie wie Stoppeln.8Durch dein Schnauben türmten die Wasser sich auf, die Fluten standen wie ein Wall; die Tiefen erstarrten mitten im Meer. (Ios 3:13; Ps 78:13; Is 51:10)9Der Feind gedachte: Ich will nachjagen und ergreifen und den Raub austeilen und meinen Mut an ihnen kühlen. Ich will mein Schwert ziehen, und meine Hand soll sie verderben.10Da ließest du deinen Wind blasen, und das Meer bedeckte sie, und sie sanken unter wie Blei im mächtigen Wasser.11HERR, wer ist dir gleich unter den Göttern? Wer ist dir gleich, der so herrlich und heilig ist, schrecklich, löblich und wundertätig? (Ex 8:6; Ex 18:11; Ps 86:8)12Als du deine rechte Hand ausrecktest, verschlang sie die Erde.13Du hast geleitet durch deine Barmherzigkeit dein Volk, das du erlöst hast, und hast sie geführt durch deine Stärke zu deiner heiligen Wohnung.14Als das die Völker hörten, erbebten sie; Angst kam die Philister an. (Ios 2:9)15Da erschraken die Fürsten Edoms, Zittern kam die Gewaltigen Moabs an, alle Bewohner Kanaans wurden feig.16Es fiel auf sie Erschrecken und Furcht; vor deinem mächtigen Arm erstarrten sie wie die Steine, bis dein Volk, HERR, hindurchzog, bis das Volk hindurchzog, das du erworben hast.17Du brachtest sie hinein und pflanztest sie ein auf dem Berge deines Erbteils, den du, HERR, dir zur Wohnung gemacht hast, zu deinem Heiligtum, Herr, das deine Hand bereitet hat. (Ps 78:54)18Der HERR wird König sein immer und ewig. (Ps 93:1)19Denn der Pharao zog hinein ins Meer mit Rossen und Wagen und Reitern. Und der HERR ließ das Meer wieder über sie kommen. Aber die Israeliten gingen trocken mitten durchs Meer. (Ex 14:22)20Da nahm Mirjam, die Prophetin, Aarons Schwester, eine Pauke in ihre Hand, und alle Frauen folgten ihr nach mit Pauken im Reigen. (Ps 68:26)21Und Mirjam sang ihnen vor: Lasst uns dem HERRN singen, denn er ist hoch erhaben; Ross und Reiter hat er ins Meer gestürzt.
Israel in Mara und Elim
22Da ließ Mose Israel vom Schilfmeer aufbrechen, und sie zogen zur Wüste Schur. Und sie wanderten drei Tage in der Wüste und fanden kein Wasser. (Gen 20:1)23Da kamen sie nach Mara; aber sie konnten das Wasser von Mara nicht trinken, denn es war sehr bitter. Daher nannte man den Ort Mara.24Da murrte das Volk wider Mose und sprach: Was sollen wir trinken? (Ex 16:2)25Er schrie zu dem HERRN, und der HERR zeigte ihm ein Holz; das warf er ins Wasser, da wurde es süß. Dort gab er ihnen Gesetz und Recht und versuchte sie (Gen 22:1; Ex 16:4)26und sprach: Wirst du der Stimme des HERRN, deines Gottes, gehorchen und tun, was recht ist vor ihm, und merken auf seine Gebote und halten alle seine Gesetze, so will ich dir keine der Krankheiten auferlegen, die ich den Ägyptern auferlegt habe; denn ich bin der HERR, dein Arzt. (Gen 20:17; Deut 7:15; Deut 32:39; Ps 30:3; Is 57:18)27Und sie kamen nach Elim; da waren zwölf Wasserquellen und siebzig Palmbäume. Und sie lagerten sich dort am Wasser.