Evrei 12

Noua Traducere Românească

de la Biblica
1 De aceea, având un nor așa de mare de martori care ne înconjoară, să dăm la o parte orice greutate și păcatul care ne înfășoară atât de ușor și să alergăm cu răbdare[1] cursa care ne stă înainte.2 Să privim țintă la Isus, Inițiatorul[2] credinței și Cel Ce desăvârșește credința, Care, pentru bucuria ce‑I stătea înainte, a îndurat crucea, disprețuindu‑i rușinea, și S‑a așezat la dreapta tronului lui Dumnezeu. (Ev 2:10)3 Gândiți‑vă bine[3] la Cel Ce a îndurat o astfel de împotrivire față de El Însuși din partea păcătoșilor, ca să nu vă descurajați în sufletele voastre și să obosiți.4 Voi nu v‑ați împotrivit încă până la sânge în lupta împotriva păcatului5 și ați uitat îndemnul pe care vi‑l dă ca unor fii: „Fiul meu, nu disprețui disciplinarea Domnului, nici nu obosi când ești mustrat de El,6 căci Domnul îl disciplinează pe cel pe care‑l iubește și‑l lovește cu nuiaua pe orice fiu pe care‑l primește.“[4] (Prov 3:11; Prov 3:12)7 Îndurați[5] având în vedere disciplinarea! Dumnezeu Se poartă cu voi ca și cu niște fii. Căci care este fiul pe care nu‑l disciplinează tatăl?8 Însă dacă sunteți scutiți de disciplinare,[6] la care toți au devenit părtași, atunci sunteți copii nelegitimi, iar nu fii!9 Mai mult, am avut părinți trupești care ne disciplinau și pe care îi respectam. Cu cât mai mult deci trebuie să ne supunem Tatălui duhurilor și să trăim!?10 Căci ei, într-adevăr, ne disciplinau pentru puține zile, așa cum li se părea lor că este bine, însă El o face spre folosul nostru, ca să avem parte de sfințenia Lui.11 Orice disciplinare nu pare în prezent o bucurie, ci mai degrabă o întristare, dar mai târziu produce rodul pașnic al dreptății, pentru cei ce au fost încercați prin ea.12 De aceea, întăriți‑vă brațele obosite și genunchii slăbiți!13 „Faceți cărări drepte pentru picioarele voastre“[7], pentru ca șchiopul să nu‑și scrântească piciorul, ci mai degrabă să fie vindecat! (Prov 4:26)14 Urmăriți cu toții pacea și sfințirea, fără de care nimeni nu‑L va vedea pe Domnul.15 Îngrijiți‑vă ca nu cumva vreunul să ducă lipsă de harul lui Dumnezeu, ca nu cumva să crească vreo rădăcină de amărăciune, care să provoace durere, iar prin ea mulți să fie pângăriți,[8] (Deut 29:18)16 ca nu cumva vreunul să fie curvar sau lumesc ca Esau, care, pentru o mâncare, și‑a vândut drepturile de întâi născut.17 Voi știți că, mai târziu, când a dorit să moștenească binecuvântarea, a fost respins, căci n‑a mai găsit loc de pocăință, chiar dacă a căutat‑o cu lacrimi.18 Căci nu v‑ați apropiat de ceea ce poate fi atins, de ceea ce este cuprins de foc, de întuneric, negură și furtună,19 nici de sunet de trâmbiță sau de un glas ale cărui cuvinte i‑au făcut pe cei ce l‑au auzit să ceară să nu li se mai vorbească, –20 pentru că n‑au putut îndura ce s‑a poruncit: „Chiar dacă un animal atinge muntele, să fie omorât cu pietre!“[9]; (Ex 19:12)21 priveliștea aceea era atât de înspăimântătoare, încât Moise a spus: „Sunt înspăimântat[10] și tremur!“ – (Deut 9:19)22 ci v‑ați apropiat de muntele Sion, de cetatea Dumnezeului cel Viu, Ierusalimul ceresc, de miile de îngeri adunați pentru sărbătoare,23 de Biserica întâilor născuți scriși în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile desăvârșite ale celor drepți,24 de Isus, Mijlocitorul Noului Legământ, și de sângele stropit, care vorbește mai bine decât sângele lui Abel.25 Vedeți să nu‑L respingeți pe Cel Ce vă vorbește! Căci dacă n‑au scăpat aceia care L‑au respins pe Cel Ce i‑a avertizat pe pământ, cu atât mai mult nici noi nu vom scăpa, dacă ne întoarcem de la Cel Ce ne avertizează din ceruri,26 al Cărui glas a clătinat atunci pământul, dar Care acum a promis, zicând: „Voi clătina încă o dată nu numai pământul, ci și cerul.“[11] (Hag 2:6)27 Cuvintele „încă o dată“ arată înlăturarea lucrurilor clătinate, adică a lucrurilor create[12], astfel încât să rămână lucrurile ce nu pot fi clătinate.28 De aceea, întrucât primim o Împărăție care nu poate fi clătinată, să avem în inimile noastre o mulțumire prin care să ne închinăm lui Dumnezeu într‑un mod plăcut, cu evlavie și reverență,29 pentru că „Dumnezeul nostru este un foc mistuitor“[13]. (Deut 4:24)

Evrei 12

Lutherbibel 2017

de la Deutsche Bibelgesellschaft
1 Darum auch wir: Weil wir eine solche Wolke von Zeugen um uns haben, lasst uns ablegen alles, was uns beschwert, und die Sünde, die uns umstrickt. Lasst uns laufen mit Geduld in dem Kampf, der uns bestimmt ist, (1 Cor 9:24)2 und aufsehen zu Jesus, dem Anfänger und Vollender des Glaubens, der, obwohl er hätte Freude haben können, das Kreuz erduldete und die Schande gering achtete und sich gesetzt hat zur Rechten des Thrones Gottes. (Filip 2:8; Filip 2:10; Ev 5:8; Ev 10:12)3 Gedenkt an den, der so viel Widerspruch gegen sich von den Sündern erduldet hat, dass ihr nicht matt werdet und den Mut nicht sinken lasst. (Lu 2:34)4 Ihr habt noch nicht bis aufs Blut widerstanden im Kampf gegen die Sünde5 und habt den Trost vergessen, der zu euch redet wie zu Kindern: »Mein Sohn, achte nicht gering die Zucht des Herrn und verzage nicht, wenn du von ihm gestraft wirst.6 Denn wen der Herr lieb hat, den züchtigt er, und er schlägt jeden Sohn, den er annimmt.« (Apo 3:19)7 Es dient zu eurer Erziehung, wenn ihr dulden müsst. Wie mit Kindern geht Gott mit euch um. Denn wo ist ein Sohn, den der Vater nicht züchtigt?8 Seid ihr aber ohne Züchtigung, die doch alle erfahren haben, so seid ihr Ausgestoßene und nicht Kinder.9 Wenn unsre leiblichen Väter uns gezüchtigt haben und wir sie doch geachtet haben, sollten wir uns dann nicht viel mehr unterordnen dem Vater der Geister[1], damit wir leben?10 Denn jene haben uns gezüchtigt wenige Tage nach ihrem Gutdünken, dieser aber tut es zu unserm Besten, auf dass wir an seiner Heiligkeit Anteil erlangen.11 Jede Züchtigung aber, wenn sie da ist, scheint uns nicht Freude, sondern Schmerz zu sein; danach aber bringt sie als Frucht denen, die dadurch geübt sind, Frieden und Gerechtigkeit. (2 Cor 4:17)12 Darum stärkt die müden Hände und die wankenden Knie (Is 35:3)13 und tut sichere Schritte mit euren Füßen, dass nicht jemand strauchle wie ein Lahmer, sondern vielmehr gesund werde. (Prov 4:26)14 Jagt dem Frieden nach mit jedermann und der Heiligung, ohne die niemand den Herrn sehen wird, (Ro 12:18; 2 Tim 2:22)15 und seht darauf, dass nicht jemand Gottes Gnade versäume; dass nicht etwa eine bittere Wurzel aufwachse und Unfrieden anrichte und viele durch sie verunreinigt werden; (Deut 29:17)16 dass nicht jemand sei ein Hurer oder Gottloser wie Esau, der um der einen Speise willen sein Erstgeburtsrecht verkaufte. (Gen 25:29)17 Ihr wisst ja, dass er hernach, als er den Segen ererben wollte, verworfen wurde, denn er fand keinen Raum zur Buße, obwohl er sie mit Tränen suchte. (Gen 27:30)18 Denn ihr seid nicht zu etwas gekommen, das man anrühren konnte und das mit Feuer brannte, nicht zu Dunkelheit und Finsternis und Ungewitter (Ex 19:12; Ex 19:16; Deut 4:11)19 und nicht zum Schall der Posaune und zum Klang der Worte. Die das hörten, baten, dass ihnen kein Wort mehr gesagt würde; (Ex 20:16; Ex 20:19)20 denn sie konnten’s nicht ertragen, was da gesagt wurde: »Und auch wenn ein Tier den Berg anrührt, soll es gesteinigt werden.« (Ex 19:13)21 Und so schrecklich war die Erscheinung, dass Mose sprach: »Ich bin erschrocken und zittere.« (Deut 9:19)22 Sondern ihr seid gekommen zu dem Berg Zion und zu der Stadt des lebendigen Gottes, dem himmlischen Jerusalem, und zu den vielen tausend Engeln und zur Festversammlung (Gal 4:26; Apo 5:11; Apo 21:2)23 und zu der Gemeinde der Erstgeborenen, die im Himmel aufgeschrieben sind, und zu Gott, dem Richter über alle, und zu den Geistern der vollendeten Gerechten (Lu 10:20)24 und zu dem Mittler des neuen Bundes, Jesus, und zu dem Blut der Besprengung, das besser redet als Abels Blut[2]. (Gen 4:10; Ev 9:15)25 Seht zu, dass ihr den nicht abweist, der da redet. Denn wenn jene nicht entronnen sind, die den abwiesen, der auf Erden den Willen Gottes verkündete, wie viel weniger werden wir entrinnen, wenn wir den abweisen, der vom Himmel her redet. (Ev 2:2; Ev 10:28)26 Seine Stimme hat zu jener Zeit die Erde erschüttert, jetzt aber verheißt er und spricht: »Noch einmal will ich erschüttern nicht allein die Erde, sondern auch den Himmel.«27 Dieses »Noch einmal« aber zeigt an, dass das, was erschüttert wird, weil es geschaffen ist, verwandelt werden soll, auf dass bleibe, was nicht erschüttert wird.28 Darum, weil wir ein Reich empfangen, das nicht erschüttert wird, lasst uns dankbar sein und so Gott dienen mit Scheu und Furcht, wie es ihm gefällt;29 denn unser Gott ist ein verzehrendes Feuer. (Deut 4:24; Ev 10:31)