Deuteronomul 1 | Noua Traducere Românească

Noua Traducere Românească

Recapitularea istoriei în Transiordania – porunca de a părăsi Horebul

1 Acestea sunt cuvintele rostite de Moise înaintea întregului Israel, în pustia de la răsărit de Iordan, în Araba^[1], față în față cu Suf, între Paran și Tofel, Laban, Hațerot și Di‑Zahab. 2 Distanța de la Horeb până la Kadeș-Barnea este cale de unsprezece zile pe drumul către muntele Seir. 3 În al patruzecilea an, în prima zi a lunii a unsprezecea^[2], Moise le‑a spus fiilor lui Israel tot ce i‑a poruncit DOMNUL să le spună. 4 Aceasta a avut loc după ce l‑au învins pe Sihon, regele amoriților, care locuia la Heșbon și pe Og, regele Bașanului, care locuia la Aștarot, în Edrei.^[3] 5 Dincolo de Iordan, în țara Moabului, Moise a început să explice Legea aceasta, zicând: 6 „DOMNUL, Dumnezeul nostru ne‑a vorbit la Horeb și ne‑a zis: «Ați locuit destulă vreme pe muntele acesta. 7 Întoarceți‑vă și porniți la drum. Mergeți înspre muntele amoriților și înspre toate vecinătățile lui – în Araba, la munte^[4] și în zona deluroasă^[5], în Neghev^[6] și pe coasta mării – înspre țara canaaniților și înspre Liban, până la Râul cel Mare, râul Eufrat. 8 Priviți, v‑am pus țara înainte! Intrați și luați în stăpânire țara pe care DOMNUL a promis părinților voștri, Avraam, Isaac și Iacov, că le‑o va da lor și seminței^[7] lor după ei.» (Gal 3:16)

Desemnarea liderilor

9 În vremea aceea v‑am vorbit, zicând: «Nu sunt în stare să vă port singur. (Ex 18:13) 10 DOMNUL, Dumnezeul vostru, v‑a înmulțit și iată‑vă astăzi o mulțime ca stelele cerurilor. 11 DOMNUL, Dumnezeul părinților voștri, să vă înmulțească de o mie de ori și să vă binecuvânteze după cum a promis. 12 Dar cum să port eu de unul singur povara voastră, problemele voastre și certurile voastre? 13 Alegeți din semințiile voastre bărbați înțelepți, pricepuți și cunoscuți, iar eu îi voi pune conducători peste voi!» 14 Voi mi‑ați răspuns și ați zis: «Ceea ce ne‑ai spus să facem este un lucru bun.» 15 Prin urmare, am luat căpetenii din semințiile voastre, bărbați înțelepți și cunoscuți, și i‑am pus conducători peste voi: conducători peste o mie, peste o sută, peste cincizeci, peste zece oameni și supraveghetori peste semințiile voastre. 16 Atunci le‑am poruncit judecătorilor voștri, zicând: «Să ascultați neînțelegerile dintre frații voștri și să judecați cu dreptate neînțelegerile fiecăruia cu fratele lui sau cu străinul. 17 Să nu fiți părtinitori în judecată, ci să‑l ascultați pe cel mic la fel ca și pe cel mare. Să nu vă fie teamă de oameni, fiindcă judecata este a lui Dumnezeu; cazurile care sunt prea grele pentru voi să le aduceți la mine ca să le ascult.» 18 La vremea aceea v‑am poruncit tot ce aveați de făcut.

Trimiterea cercetașilor

19 Am pornit din Horeb și am călătorit prin toată pustia cea mare și de temut, pe care ați văzut‑o, mergând pe drumul către muntele amoriților, așa cum ne poruncise DOMNUL, Dumnezeul nostru, și am ajuns la Kadeș-Barnea. (Num 13:1) 20 Atunci eu v‑am zis: «Ați ajuns la muntele amoriților, pe care ni‑l dă DOMNUL, Dumnezeul nostru. 21 Iată că DOMNUL, Dumnezeul vostru, v‑a pus țara înainte. Suiți‑vă și luați‑o în stăpânire, așa cum v‑a poruncit DOMNUL, Dumnezeul părinților voștri. Să nu vă temeți și să nu vă înspăimântați.» 22 Atunci v‑ați apropiat de mine și mi‑ați zis: «Să trimitem câțiva bărbați înaintea noastră ca să cerceteze țara și să ne aducă un răspuns cu privire la drumul pe care ne vom sui și la cetățile în care vom intra.» 23 Propunerea voastră mi s‑a părut bună.^[8] Prin urmare, am luat^[9] doisprezece bărbați dintre voi, câte un bărbat din fiecare seminție. 24 Ei au plecat, au urcat muntele, au ajuns în valea Eșcol și au cercetat țara. 25 Au luat în mâini din roadele țării, ni le‑au adus și s‑au întors la noi cu următorul mesaj: «Țara pe care ne‑o dă DOMNUL, Dumnezeul nostru, este bună.»

Răzvrătirea poporului

26 Dar voi n‑ați vrut să vă suiți și v‑ați răzvrătit împotriva poruncii DOMNULUI, Dumnezeul vostru. (Num 14:1) 27 Ați cârtit în corturile voastre și ați zis: «Pentru că ne urăște, de aceea ne‑a scos DOMNUL din țara Egiptului! El vrea să ne dea pe mâna amoriților ca să fim nimiciți. 28 Unde să ne suim? Frații noștri ne‑au înmuiat inima, zicând: ‘Locuitorii țării sunt mai puternici și mai înalți decât noi. Cetățile lor sunt mari, fortificate până la cer. Mai mult, i‑am văzut acolo și pe anachiți^[10]!’» (Num 13:33) 29 Dar eu v‑am zis: «Nu vă îngroziți și să nu vă temeți de ei. 30 DOMNUL Dumnezeul vostru, Care merge înaintea voastră, Se va lupta El Însuși pentru voi, tot așa cum a făcut în Egipt, înaintea ochilor voștri. 31 Apoi, în pustie ați văzut cum DOMNUL, Dumnezeul vostru, S‑a îngrijit de voi asemenea unui părinte care se îngrijește de fiul său, de‑a lungul întregului drum pe care l‑ați străbătut, până când ați ajuns în acest loc.» 32 Cu toate acestea, nu ați crezut în DOMNUL, Dumnezeul vostru, 33 Care merge înaintea voastră pe drum, într‑un stâlp de foc noaptea și într‑un nor ziua, ca să vă caute un loc de popas și să vă arate drumul pe care să mergeți. 34 Când DOMNUL a auzit cuvintele voastre^[11], S‑a mâniat și a jurat, zicând: 35 «Niciunul din bărbații acestei generații rele nu va vedea țara aceea bună pe care am jurat că o voi da părinților voștri, 36 în afară de Caleb, fiul lui Iefune. El o va vedea și Eu îi voi da lui și fiilor lui țara în care a mers, pentru că L‑a urmat din toată inima pe DOMNUL.» 37 DOMNUL S‑a mâniat și pe mine din cauza voastră și a zis: «Nici tu nu vei intra acolo! 38 Iosua, fiul lui Nun, slujitorul tău, el va intra acolo! Încurajează‑l, căci el îl va ajuta pe Israel s‑o moștenească. 39 Cu privire la copilașii voștri, despre care ați zis că vor fi pradă, și la fiii voștri, care azi nu cunosc nici binele, nici răul, ei vor intra în țară. Eu le‑o voi da, și ei o vor stăpâni. 40 Cât despre voi, întoarceți‑vă și plecați în pustie, pe drumul către Marea Roșie^[12].» (1 Re 9:26; Iona 2:5) 41 Voi însă ați răspuns și mi‑ați zis: «Am păcătuit împotriva DOMNULUI. Ne vom sui să ne luptăm, așa cum ne‑a poruncit DOMNUL, Dumnezeul nostru.» Și astfel v‑ați încins fiecare cu armele de război și ați crezut că este ușor să vă urcați pe munte. 42 Dar DOMNUL mi‑a zis: «Spune‑le: ‘Să nu vă suiți și să nu vă luptați, căci Eu nu sunt în mijlocul vostru și veți cădea loviți înaintea dușmanilor voștri.’» 43 Eu v‑am spus, dar nu m‑ați ascultat. V‑ați răzvrătit împotriva poruncii DOMNULUI și, încrezători, v‑ați urcat pe munte. 44 Atunci amoriții, care locuiau pe acel munte, au ieșit împotriva voastră, v‑au urmărit ca albinele și v‑au zdrobit din Seir până la Horma. 45 Când v‑ați întors, ați plâns înaintea DOMNULUI, dar El nu v‑a ascultat glasul și nu v‑a luat în seamă. 46 Și așa ați rămas la Kadeș multe zile; multe au fost zilele cât ați locuit acolo.

Lutherbibel 2017

de la Deutsche Bibelgesellschaft

Rückblick auf die Wüstenwanderung vom Horeb bis Kadesch

1 Dies sind die Worte, die Mose zu ganz Israel redete jenseits des Jordans in der Wüste, im Jordantal gegenüber Suf, zwischen Paran und Tofel, Laban, Hazerot und Di-Sahab. – 2 Elf Tagereisen sind es vom Horeb bis Kadesch-Barnea auf dem Wege zum Gebirge Seïr. – 3 Und es geschah im vierzigsten Jahr, am ersten Tage des elften Monats, da redete Mose mit den Israeliten alles, wie es ihm der HERR für sie geboten hatte, (Num 33:38) 4 nachdem er Sihon geschlagen hatte, den König der Amoriter, der in Heschbon herrschte, dazu bei Edreï den Og, den König von Baschan, der in Aschtarot herrschte. (Num 21:21) 5 Jenseits des Jordans im Lande Moab fing Mose an, dies Gesetz auszulegen, und sprach: 6 Der HERR, unser Gott, redete zu uns am Berge Horeb und sprach: Ihr seid lange genug an diesem Berge geblieben; (Num 10:11) 7 wendet euch und zieht hin, dass ihr zu dem Gebirge der Amoriter kommt und zu allen ihren Nachbarn im Jordantal, auf dem Gebirge und in dem Hügelland, im Südland und am Ufer des Meeres, ins Land der Kanaaniter und zum Berge Libanon, bis an den großen Strom, den Euphrat. 8 Siehe, ich habe euch das Land, das vor euch liegt, gegeben. Zieht hinein und nehmt das Land ein, von dem der HERR euren Vätern Abraham, Isaak und Jakob geschworen hat, dass er’s ihnen und ihren Nachkommen geben wolle. (Gen 12:7) 9 Da sprach ich zur selben Zeit zu euch: Ich kann euch nicht allein tragen. (Ex 18:18; Num 11:14) 10 Der HERR, euer Gott, hat euch so zahlreich werden lassen, dass ihr heute seid wie die Menge der Sterne am Himmel. (Gen 15:5; Deut 10:22) 11 Der HERR, der Gott eurer Väter, mache euch noch tausendmal mehr und segne euch, wie er euch zugesagt hat! 12 Wie kann ich allein eure Mühe und Last und euren Streit ertragen? 13 Schafft herbei weise, verständige und bewährte Leute für eure Stämme, die will ich über euch zu Häuptern setzen. 14 Da antwortetet ihr mir und spracht: Was du geraten hast, ist gut. 15 Da nahm ich die Häupter eurer Stämme, weise und bewährte Männer, und setzte sie über euch ein als Anführer über Tausend, über Hundert, über Fünfzig und über Zehn und als Amtleute für eure Stämme. (Ex 18:25) 16 Und ich gebot euren Richtern zu jener Zeit und sprach: Hört eure Brüder an und richtet recht zwischen jedermann und seinem Bruder und dem Fremdling bei ihm. (Lev 19:15) 17 Ihr sollt beim Richten nicht die Person ansehen, sondern sollt den Kleinen hören wie den Großen und vor niemand euch scheuen; denn das Gericht ist Gottes. Wird aber euch eine Sache zu schwer sein, die lasst an mich gelangen, damit ich sie höre. (Ex 21:6; Deut 16:19; 2 Cro 19:6) 18 So gebot ich euch zu der Zeit alles, was ihr tun sollt. 19 Dann brachen wir auf vom Horeb und zogen durch die ganze Wüste, die groß und furchtbar ist, wie ihr gesehen habt, auf der Straße zum Gebirge der Amoriter, wie uns der HERR, unser Gott, geboten hatte, und kamen bis nach Kadesch-Barnea. (Num 20:1) 20 Da sprach ich zu euch: Ihr seid an das Gebirge der Amoriter gekommen, das uns der HERR, unser Gott, gibt. 21 Siehe, der HERR, dein Gott, hat dir das Land gegeben; zieh hinauf und nimm’s ein, wie der HERR, der Gott deiner Väter, dir zugesagt hat. Fürchte dich nicht und lass dir nicht grauen. 22 Da kamt ihr alle zu mir und spracht: Lasst uns Männer vor uns her senden, die uns das Land erkunden und uns berichten, auf welchem Weg wir hinaufziehen sollen, und die Städte, zu denen wir kommen werden. (Num 13:2) 23 Das gefiel mir gut, und ich nahm von euch zwölf Männer, von jedem Stamm einen. 24 Als diese weggingen und hinaufzogen auf das Gebirge und an das Traubental kamen, da erkundeten sie das Land 25 und nahmen von den Früchten des Landes mit sich und brachten sie herab zu uns und berichteten uns und sprachen: Das Land ist gut, das der HERR, unser Gott, uns gegeben hat. 26 Aber ihr wolltet nicht hinaufziehen und wurdet ungehorsam dem Befehl des HERRN, eures Gottes, 27 und murrtet in euren Zelten und spracht: Der HERR ist uns feind, darum hat er uns aus Ägyptenland geführt, dass er uns in die Hände der Amoriter gebe, um uns zu vertilgen. (Num 14:1; Deut 7:8) 28 Wo sollen wir hinaufziehen? Unsere Brüder haben unser Herz verzagt gemacht, als sie sagten: Ein Volk, größer und höher gewachsen als wir, und große Städte mit Mauern bis zum Himmel und auch Anakiter haben wir dort gesehen. (Num 13:33; Deut 9:1) 29 Ich sprach aber zu euch: Entsetzt euch nicht und fürchtet euch nicht vor ihnen. 30 Der HERR, euer Gott, der vor euch herzieht, wird für euch streiten, ganz so, wie er’s an eurer Seite getan hat in Ägypten vor euren Augen (Ex 14:14; Ex 14:25; Ios 10:14) 31 und in der Wüste. Da hast du gesehen, wie dich der HERR, dein Gott, getragen hat, wie ein Mann seinen Sohn trägt, auf dem ganzen Wege, den ihr gewandert seid, bis ihr an diesen Ort kamt. (Ex 19:4; Deut 8:5) 32 Und trotzdem glaubtet ihr dem HERRN, eurem Gott, nicht, 33 der auf dem Weg vor euch herging, euch die Stätte zu weisen, wo ihr euch lagern solltet, bei Nacht im Feuer, um euch den Weg zu zeigen, den ihr gehen solltet, und bei Tage in der Wolke. (Ex 13:21) 34 Als aber der HERR euer Geschrei hörte, wurde er zornig und schwor und sprach: 35 Es soll keiner von diesem bösen Geschlecht das gute Land sehen, das ich ihren Vätern zu geben geschworen habe, (Num 14:23) 36 außer Kaleb, dem Sohn Jefunnes; der soll es sehen. Ihm und seinen Nachkommen will ich das Land geben, das er betreten hat, weil er dem HERRN treu gefolgt ist! 37 Auch über mich wurde der HERR zornig um euretwillen und sprach: Auch du sollst dort nicht hineinkommen. (Num 20:12) 38 Aber Josua, der Sohn Nuns, der dein Diener ist, der soll hineinkommen. Den stärke, denn er soll Israel den Erbbesitz austeilen. (Num 34:17) 39 Und eure Säuglinge, von denen ihr sagtet, sie würden zur Beute werden, und eure Kinder, die jetzt weder Gutes noch Böses verstehen, die sollen hineinkommen; ihnen will ich’s geben, und sie sollen es in Besitz nehmen. 40 Ihr aber, wendet euch und zieht in die Wüste den Weg zum Schilfmeer. (Num 14:25) 41 Da antwortetet ihr und spracht zu mir: Wir haben an dem HERRN gesündigt; wir wollen hinaufziehen und kämpfen, wie uns der HERR, unser Gott, geboten hat. Als ihr euch nun rüstetet, ein jeder mit seinen Waffen, und es für ein Leichtes hieltet, ins Gebirge hinaufzuziehen, (Num 14:40) 42 da befahl mir der HERR: Sage ihnen: Zieht nicht hinauf und kämpft nicht, denn ich bin nicht unter euch, damit ihr nicht geschlagen werdet von euren Feinden. 43 Als ich euch das sagte, gehorchtet ihr nicht und wurdet ungehorsam dem Befehl des HERRN und wart vermessen und zogt hinauf ins Gebirge. 44 Da zogen die Amoriter aus, die dort im Gebirge wohnten, euch entgegen und jagten euch, wie’s die Bienen tun, und versprengten euch von Seïr bis nach Horma. (Num 14:45) 45 Als ihr nun wiederkamt, weintet ihr vor dem HERRN. Aber der HERR hörte nicht auf eure Stimme und neigte seine Ohren nicht zu euch. 46 So bliebt ihr in Kadesch eine sehr lange Zeit. (Deut 2:14)