Daniel 4 | Noua Traducere Românească

Noua Traducere Românească

Visul lui Nebucadnețar

1 „Nebucadnețar, împăratul, Către toate popoarele, neamurile și oamenii de orice limbă, care locuiesc pe tot pământul; Pacea să vă fie înmulțită!^[1] 2 Mi s‑a părut potrivit să vă povestesc semnele și minunile pe care le‑a făcut față de mine Dumnezeul cel Preaînalt. 3 Cât de mari sunt semnele Lui și cât de puternice sunt minunile Lui! Împărăția Lui este o împărăție veșnică, iar stăpânirea Lui dăinuie din generație în generație. 4 Eu, Nebucadnețar, trăiam fără griji în casa mea și eram fericit în palatul meu. 5 Dar am avut un vis care m‑a îngrozit; gândurile pe care le‑am avut în timp ce eram în patul meu și viziunile din mintea mea m‑au înspăimântat. 6 De aceea am dat poruncă să fie aduși înaintea mea toți înțelepții Babilonului, ca să‑mi facă cunoscută interpretarea visului. 7 Atunci au venit magicienii, descântătorii, astrologii^[2] și ghicitorii, le‑am spus visul, dar ei n‑au putut să‑mi dea interpretarea. (Dan 2:2) 8 La urmă a venit înaintea mea Daniel, numit și Beltșațar, după numele dumnezeului meu,^[3] și care are în el duhul sfinților dumnezei. I‑am istorisit visul, zicând: (Dan 1:7) 9 – Beltșațar, căpetenie a magicienilor, știu că ai în tine duhul sfinților dumnezei și că pentru tine niciun mister nu este greu. Iată viziunile pe care le‑am văzut în visul meu; spune‑mi interpretarea lor! 10 Iată viziunile din mintea mea pe care le‑am avut în timp ce dormeam: mă uitam și iată că în mijlocul pământului era un copac. Înălțimea lui era foarte mare. 11 Copacul a crescut mare și puternic și vârful lui a ajuns până la ceruri, astfel că se putea vedea de la marginile întregului pământ. 12 Frunzișul lui era frumos, iar roadele lui erau numeroase; în el se găsea hrană pentru toți. La umbra lui se adăposteau fiarele câmpului și printre ramurile lui își făceau cuib păsările cerului. Și din el era hrănită orice făptură. 13 Am continuat să mă uit în viziunile care‑mi treceau prin cap în timp ce eram în patul meu, și iată că un străjer sfânt a coborât din ceruri. 14 El a strigat cu putere, zicând astfel: «Retezați copacul și tăiați‑i ramurile! Despuiați‑l de frunze și împrăștiați‑i roadele! Alungați fiarele de sub el și păsările dintre ramurile lui! 15 Lăsați‑i doar trunchiul cu rădăcinile lui în pământ și prindeți‑l cu legături de fier și de bronz în iarba câmpului, ca să fie udat de roua cerului și să‑i fie partea la un loc cu fiarele pe iarba pământului. 16 Să‑i fie schimbată inima de om și să i se dea o inimă de fiară, până când vor trece peste el șapte vremuri^[4]! 17 Sentința este proclamată prin străjeri, verdictul este anunțat prin cei sfinți, pentru ca să știe cei vii că Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor, că El o dă cui vrea și ridică peste ea chiar și pe cel mai smerit dintre oameni.» 18 Acesta este visul pe care eu, împăratul Nebucadnețar, l‑am avut. Beltșațar, spune‑mi tu interpretarea, căci toți înțelepții împărăției mele nu pot să‑mi facă cunoscută interpretarea. Tu însă poți, pentru că ai în tine duhul sfinților dumnezei.

Daniel interpretează visul împăratului

19 Atunci Daniel – numit și Beltșațar – a rămas înmărmurit pentru câteva clipe și gândurile îl îngrozeau. Împăratul a zis: – Beltșațar, să nu te înspăimânte nici visul, nici interpretarea lui! Beltșațar a răspuns: – Domnul meu, visul acesta să fie pentru cei ce te urăsc, iar interpretarea lui – pentru dușmanii tăi! 20 Copacul pe care l‑ai văzut că a crescut mare și puternic și s‑a înălțat până la cer, de putea fi văzut de întreg pământul, 21 copacul cu frunzișul frumos, cu roade numeroase și în care se găsea hrană pentru toți, copacul acesta, sub care se adăposteau fiarele câmpului și printre ale cărui ramuri își făceau cuib păsările cerului, 22 ești tu, împărate, care ai ajuns mare și puternic. Măreția ta a crescut și s‑a înălțat până la cer, iar stăpânirea ta s‑a întins până la marginile pământului. 23 Cât privește străjerul sfânt pe care împăratul l‑a văzut coborând din ceruri și zicând: «Retezați copacul și distrugeți‑l! Lăsați‑i doar trunchiul cu rădăcinile lui în pământ și prindeți‑l cu legături de fier și bronz în iarba câmpului, ca să fie udat de roua cerului și să‑i fie partea la un loc cu fiarele câmpului, până când vor trece peste el șapte vremuri!», 24 iată care este interpretarea, împărate, și iată care este hotărârea Celui Preaînalt, care se va împlini cu privire la stăpânul meu, împăratul: 25 te vor izgoni dintre oameni și vei locui la un loc cu fiarele câmpului; te vor hrăni cu iarbă ca pe boi și te vor lăsa să fii udat de roua cerului. Vor trece șapte vremuri peste tine până când vei recunoaște că Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor și că El o dă cui vrea. 26 Cu privire la faptul că au spus să lase trunchiul copacului cu rădăcinile lui, înseamnă că împărăția ta va fi păstrată pentru tine până când vei recunoaște stăpânirea Cerului. 27 De aceea, împărate, primește sfatul meu: pune capăt păcatelor tale, făcând dreptate, și încetează cu nelegiuirile tale, fiind îndurător cu cei săraci! Și poate că ți se va prelungi bunăstarea!

Visul împăratului se împlinește

28 Toate s‑au împlinit întocmai cu împăratul Nebucadnețar. 29 După douăsprezece luni, în timp ce se plimba pe acoperișul palatului împărătesc din Babilon, 30 împăratul a zis: «Oare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care l‑am construit eu ca reședință împărătească, prin măreția puterii mele și pentru gloria maiestății mele?» 31 Nici nu ieșiseră bine cuvintele acestea din gura împăratului, că un glas a coborât din cer, zicând: «Iată ce se poruncește cu privire la tine, împărate Nebucadnețar: ‘Împărăția îți este luată. 32 Te vor izgoni dintre oameni și locuința ta va fi la un loc cu fiarele câmpului! Te vor hrăni cu iarbă ca pe boi și vor trece șapte vremuri peste tine, până când vei recunoaște că Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor și că El o dă cui vrea.’» 33 Chiar în clipa aceea s‑a și împlinit cuvântul rostit împotriva lui Nebucadnețar. El a fost alungat dintre oameni și a mâncat iarbă ca boii. Trupul lui a fost udat de roua cerului, până când i‑a crescut părul ca penele vulturului și unghiile – ca ghearele păsărilor. 34 Când s‑au împlinit zilele, eu, Nebucadnețar, mi‑am ridicat ochii spre cer și mi‑am recăpătat judecata. L‑am binecuvântat pe Cel Preaînalt, L‑am lăudat și L‑am slăvit pe Cel Veșnic Viu. Stăpânirea Lui este o stăpânire veșnică, iar Împărăția Lui dăinuie din generație în generație. 35 Toți locuitorii pământului sunt considerați ca un nimic; El face ce vrea cu oștirea cerurilor și cu locuitorii pământului. Nu există nimeni care să‑L lovească peste mână și să‑I zică: «Ce‑ai făcut?» 36 Atunci mi‑am recăpătat judecata și mi‑au fost date înapoi gloria împărăției mele, măreția și strălucirea mea. Sfetnicii și nobilii mei m‑au căutat din nou și am fost pus iarăși la conducerea împărăției mele, iar măreția dinainte a sporit și mai mult. 37 Acum dar eu, Nebucadnețar, Îl laud, Îl înalț și Îl slăvesc pe Împăratul cerurilor, căci toate lucrările Lui sunt adevăr, căile Lui sunt dreptate și El poate să‑i smerească pe cei ce umblă în mândrie.“

Lutherbibel 2017

de la Deutsche Bibelgesellschaft

1 Ich, Nebukadnezar, hatte Ruhe in meinem Hause und lebte zufrieden in meinem Palast. 2 Da hatte ich einen Traum, der erschreckte mich, und die Erscheinungen, die ich auf meinem Bett hatte, und die Gesichte, die ich gesehen hatte, beunruhigten mich. 3 Und ich befahl, dass alle Weisen Babels vor mich gebracht würden, damit sie mir sagten, was der Traum bedeutete. 4 Da brachte man herein die Zeichendeuter, Weisen, Wahrsager und Sternkundigen, und ich erzählte den Traum vor ihnen; aber sie konnten mir nicht sagen, was er bedeutete, 5 bis zuletzt Daniel vor mich trat, der Beltschazar heißt nach dem Namen meines Gottes und der den Geist der heiligen Götter hat. Und ich erzählte vor ihm den Traum: (Dan 5:11; Dan 5:14) 6 Beltschazar, du Oberster unter den Zeichendeutern, von dem ich weiß, dass du den Geist der heiligen Götter hast und dir kein Geheimnis zu dunkel ist, sage, was die Gesichte meines Traumes, die ich gesehen habe, bedeuten. 7 Dies sind aber die Gesichte, die ich gesehen habe auf meinem Bett: Siehe, es stand ein Baum in der Mitte der Erde, der war sehr hoch. (Ps 37:35) 8 Und er wurde groß und mächtig, und seine Höhe reichte bis an den Himmel, und er war zu sehen bis ans Ende der ganzen Erde. 9 Sein Laub war dicht und seine Frucht reichlich, und er gab Nahrung für alle. Die Tiere des Feldes fanden Schatten unter ihm, und die Vögel des Himmels saßen auf seinen Ästen, und alles Fleisch nährte sich von ihm. 10 Und ich sah ein Gesicht auf meinem Bett, und siehe, ein heiliger Wächter fuhr vom Himmel herab. (Dan 8:13) 11 Der rief laut und sprach: Haut den Baum um und schlagt ihm die Äste weg, streift ihm das Laub ab und zerstreut seine Frucht, dass die Tiere, die unter ihm liegen, weglaufen und die Vögel von seinen Zweigen fliehen. 12 Doch lasst den Stock mit seinen Wurzeln in der Erde bleiben; er soll in eisernen und ehernen Ketten auf dem Felde im Grase liegen. Vom Tau des Himmels soll er nass werden und soll sein Teil haben mit den Tieren an den Kräutern der Erde. 13 Und das menschliche Herz soll von ihm genommen und ein tierisches Herz ihm gegeben werden, und sieben Zeiten sollen über ihn hingehen. 14 Dieser Befehl ist im Rat der Wächter beschlossen, und das Gebot ist eine Entscheidung der Heiligen, damit die Lebenden erkennen, dass der Höchste Gewalt hat über die Königreiche der Menschen und sie geben kann, wem er will, und selbst den niedrigsten der Menschen über sie setzen kann. (Dan 2:21) 15 Solch einen Traum hab ich, König Nebukadnezar, gehabt; du aber, Beltschazar, sage, was er bedeutet. Denn alle Weisen in meinem Königreich können mir nicht kundtun, was er bedeutet; du aber kannst es, denn der Geist der heiligen Götter ist bei dir. 16 Da entsetzte sich Daniel, der auch Beltschazar heißt, eine Zeit lang, und seine Gedanken beunruhigten ihn. Aber der König sprach: Beltschazar, lass dich durch den Traum und seine Deutung nicht beunruhigen. Beltschazar fing an und sprach: Ach, mein Herr, dass doch der Traum deinen Feinden und seine Deutung deinen Widersachern gelte! 17 Der Baum, den du gesehen hast, der groß und mächtig wurde und dessen Höhe an den Himmel reichte und der zu sehen war auf der ganzen Erde, (Ez 31:3) 18 dessen Laub dicht und dessen Frucht reichlich war, sodass er Nahrung für alle gab, unter dem die Tiere des Feldes wohnten und auf dessen Ästen die Vögel des Himmels saßen – 19 das bist du, König, der du so groß und mächtig bist; denn deine Macht ist groß und reicht bis an den Himmel und deine Gewalt bis ans Ende der Erde. 20 Dass aber der König einen heiligen Wächter gesehen hat vom Himmel herabfahren, der sagte: »Haut den Baum um und zerstört ihn, doch den Stock mit seinen Wurzeln lasst in der Erde bleiben; er soll in eisernen und ehernen Ketten auf dem Felde im Grase liegen, und vom Tau des Himmels soll er nass werden und mit den Tieren des Feldes zusammenleben, bis über ihn sieben Zeiten hingegangen sind«; 21 das, König, bedeutet – und zwar erging es als Ratschluss des Höchsten über meinen Herrn, den König –: 22 Man wird dich aus der Gemeinschaft der Menschen verstoßen, und du musst bei den Tieren des Feldes bleiben, und man wird dich Kraut fressen lassen wie die Rinder, und du wirst vom Tau des Himmels nass werden, und sieben Zeiten werden über dich hingehen, bis du erkennst, dass der Höchste Gewalt hat über die Königreiche der Menschen und sie gibt, wem er will. 23 Wenn aber gesagt wurde, man sollte dennoch den Stock des Baumes mit seinen Wurzeln übrig lassen, das bedeutet: Dein Königreich soll dir erhalten bleiben, sobald du erkannt hast, dass der Himmel die Gewalt hat. 24 Darum, mein König, lass dir meinen Rat gefallen und mache dich los und ledig von deinen Sünden durch Gerechtigkeit und von deiner Missetat durch Wohltat an den Armen, so wird es dir lange wohlergehen. (Prov 19:17; Mat 5:7) 25 Dies alles widerfuhr dem König Nebukadnezar. 26 Denn nach zwölf Monaten, als der König auf dem Dach des königlichen Palastes in Babel sich erging, 27 hob er an und sprach: Das ist das große Babel, das ich erbaut habe zur Königsstadt durch meine große Macht zu Ehren meiner Herrlichkeit. (Gen 11:1; Prov 16:18) 28 Ehe noch der König diese Worte ausgeredet hatte, kam eine Stimme vom Himmel: Dir, König Nebukadnezar, wird gesagt: Dein Königreich ist dir genommen, 29 man wird dich aus der Gemeinschaft der Menschen verstoßen, und du sollst bei den Tieren des Feldes bleiben; Kraut wird man dich fressen lassen wie die Rinder, und sieben Zeiten sollen hingehen, bis du erkennst, dass der Höchste Gewalt hat über die Königreiche der Menschen und sie gibt, wem er will. (Dan 5:21) 30 Im gleichen Augenblick wurde das Wort erfüllt an Nebukadnezar, und er wurde verstoßen aus der Gemeinschaft der Menschen; und er fraß Kraut wie die Rinder, und vom Tau des Himmels wurde sein Leib nass, bis sein Haar wuchs so groß wie Adlerfedern und seine Nägel wie Vogelklauen wurden. 31 Nach dieser Zeit hob ich, Nebukadnezar, meine Augen auf zum Himmel, und mein Verstand kam mir wieder, und ich lobte den Höchsten. Ich pries und ehrte den, der ewig lebt, dessen Gewalt ewig ist und dessen Reich für und für währt, (Dan 3:33) 32 gegen den alle, die auf Erden wohnen, für nichts zu rechnen sind. Er macht’s, wie er will, mit dem Heer des Himmels und mit denen, die auf Erden wohnen. Und niemand kann seiner Hand wehren noch zu ihm sagen: Was machst du? (Iov 9:12; Is 40:17) 33 Zur selben Zeit kehrte mein Verstand zu mir zurück, und meine Herrlichkeit und mein Glanz kamen wieder an mich zur Ehre meines Königreichs. Und meine Räte und Mächtigen suchten mich auf, und ich wurde wieder über mein Königreich eingesetzt und gewann noch größere Macht. 34 Darum lobe, ehre und preise ich, Nebukadnezar, den König des Himmels; denn all sein Tun ist Wahrheit, und seine Wege sind recht, und wer stolz einherschreitet, den kann er demütigen. (Lu 1:51; Lu 18:14)