1David a întrebat: „Se mai află în viață cineva din familia lui Saul, căruia să‑i pot arăta bunătate, datorită lui Ionatan?“2Familia lui Saul avusese un slujitor pe nume Țiba, pe care l‑au chemat la David. Regele l‑a întrebat: – Tu ești Țiba? El a zis: – Da, eu sunt, robul tău.3Regele l‑a întrebat: – A mai rămas cineva din familia lui Saul, căruia să‑i pot arăta bunătatea[1] lui Dumnezeu? Țiba i‑a zis regelui: – Mai este un fiu al lui Ionatan, olog de picioare. (2 Sam 7:15)4Regele l‑a întrebat: – Unde este acesta? Țiba i‑a zis regelui: – Iată că el este în casa lui Machir, fiul lui Amiel, din Lo‑Debar.5Regele David a trimis după el și l‑a adus din Lo‑Debar, din casa lui Machir, fiul lui Amiel.6Mefiboșet, fiul lui Ionatan și nepotul lui Saul, a ajuns înaintea lui David, a căzut cu fața la pământ și s‑a plecat astfel înaintea lui. David i‑a zis: – Mefiboșet! El a răspuns: – Iată robul tău!7David i‑a zis: – Nu te teme, căci vreau să‑ți arăt bunătate, datorită tatălui tău, Ionatan. Am să‑ți înapoiez toate terenurile care au fost ale bunicului tău, Saul, și vei mânca întotdeauna la masa mea.8Mefiboșet s‑a plecat și a zis: – Ce este robul tău, ca să bagi în seamă un câine mort cum sunt eu?9Regele l‑a chemat apoi pe Țiba, slujitorul lui Saul, și i‑a zis: – I‑am dăruit nepotului stăpânului tău tot ceea ce aparținuse lui Saul și întregii sale familii.10Tu, fiii tăi și slujitorii tăi îi veți lucra pământul și‑i veți culege recolta pentru ca nepotul stăpânului tău să aibă ce să mănânce. Mefiboșet, nepotul stăpânului tău, va mânca întotdeauna la masa mea. Țiba avea cincisprezece fii și douăzeci de slujitori.11Atunci Țiba i‑a zis regelui: – Robul tău va face tot ceea ce a poruncit regele, stăpânul meu, robului său. Astfel, Mefiboșet a mâncat la masa lui David ca unul dintre fiii acestuia.12Mefiboșet avea un fiu tânăr pe nume Mica. Toți cei ce locuiau în casa lui Țiba erau slujitorii lui Mefiboșet.13Mefiboșet locuia la Ierusalim, fiindcă mânca întotdeauna la masa regelui. El era olog de ambele picioare.
1Und David sprach: Ist noch jemand übrig geblieben von dem Hause Sauls, dass ich Barmherzigkeit an ihm tue um Jonatans willen?2Es war aber ein Knecht vom Hause Sauls, der hieß Ziba; den riefen sie zu David. Und der König sprach zu ihm: Bist du Ziba? Er sprach: Ja, dein Knecht. (2 Sam 16:1)3Der König sprach: Ist da noch jemand vom Hause Sauls, dass ich Gottes Barmherzigkeit an ihm tue? Ziba sprach zum König: Es ist noch ein Sohn Jonatans da, lahm an den Füßen. (2 Sam 4:4)4Der König sprach zu ihm: Wo ist er? Ziba sprach zum König: Siehe, er ist in Lo-Dabar im Hause Machirs, des Sohnes Ammiëls. (2 Sam 17:27)5Da sandte der König David hin und ließ ihn holen von Lo-Dabar aus dem Hause Machirs, des Sohnes Ammiëls.6Als nun Mefi-Boschet, der Sohn Jonatans, des Sohnes Sauls, zu David kam, fiel er auf sein Angesicht und huldigte ihm. David aber sprach: Mefi-Boschet! Er sprach: Hier bin ich, dein Knecht. (2 Sam 19:25)7David sprach zu ihm: Fürchte dich nicht, denn ich will Barmherzigkeit an dir tun um deines Vaters Jonatan willen und will dir das ganze Ackerland deines Vaters Saul zurückgeben; du aber sollst täglich an meinem Tisch essen. (2 Sam 16:1)8Er aber fiel nieder und sprach: Wer bin ich, dein Knecht, dass du dich wendest zu einem toten Hund, wie ich es bin? (1 Sam 24:15)9Da rief der König den Ziba, den Knecht Sauls, und sprach zu ihm: Alles, was Saul gehört hat und seinem ganzen Hause, hab ich dem Sohn deines Herrn gegeben.10So bearbeite ihm nun seinen Acker, du und deine Söhne und deine Knechte, und bring die Ernte ein, damit es das Brot sei des Sohnes deines Herrn und er sich davon nähre; aber Mefi-Boschet, der Sohn deines Herrn, soll täglich an meinem Tisch essen. Ziba aber hatte fünfzehn Söhne und zwanzig Knechte.11Und Ziba sprach zum König: Ganz so, wie mein Herr, der König, seinem Knechte gebietet, wird dein Knecht tun. Und Mefi-Boschet, sprach David, esse an meinem Tisch wie einer der Königssöhne.12Und Mefi-Boschet hatte einen kleinen Sohn, der hieß Micha. Und alle, die im Hause Zibas wohnten, dienten Mefi-Boschet. (1 Cro 8:34)13Mefi-Boschet aber wohnte in Jerusalem, denn er aß täglich an des Königs Tisch. Und er war lahm an seinen beiden Füßen.