1La începutul anului, pe vremea când regii ieșeau la luptă, David l‑a trimis la război pe Ioab, împreună cu slujitorii săi și cu tot Israelul. Ei i‑au distrus pe fiii lui Amon și au asediat Raba. David însă rămăsese la Ierusalim.2Într‑o seară, regele s‑a ridicat din patul său și se plimba pe acoperișul palatului. De pe acoperiș a zărit o femeie foarte plăcută la înfățișare care se îmbăia.3David a trimis pe cineva să afle cine este femeia și i s‑a spus că este Batșeba, fiica lui Eliam și soția hititului Urie.4David a trimis niște mesageri ca s‑o aducă la el. Ea a venit la el și el s‑a culcat cu ea (ea tocmai se curățise[1] de necurăția ei). Apoi ea s‑a întors acasă.5Femeia a rămas însărcinată și a trimis să‑l înștiințeze pe David, zicând: „Sunt însărcinată!“6Atunci David i‑a transmis lui Ioab: „Trimite‑mi‑l pe hititul Urie!“ Și Ioab l‑a trimis pe Urie la David.7Când Urie a sosit la David, acesta a întrebat despre starea lui Ioab, despre starea poporului și despre desfășurarea războiului.8Apoi David i‑a zis lui Urie: – Coboară‑te acasă și spală‑ți picioarele! Urie a ieșit din palatul regelui, iar după el a fost trimis un dar din partea regelui.9Urie însă n‑a coborât acasă, ci s‑a culcat la intrarea în palat, alături de toți slujitorii stăpânului său.10L‑au înștiințat pe David, zicând: „Urie n‑a coborât acasă“. Atunci David i‑a zis lui Urie: – Oare nu vii din călătorie? De ce n‑ai coborât acasă?11Urie i‑a răspuns lui David: – Chivotul, cei din Israel și cei din Iuda stau în corturi, iar stăpânul meu, Ioab, și slujitorii stăpânului meu și‑au așezat tabăra în câmp. Cum aș putea deci să merg acasă să mănânc, să beau și să mă culc cu soția mea? Viu ești tu și viu este sufletul tău că nu voi face un asemenea lucru.12David i‑a zis: – Rămâi și astăzi aici, iar mâine te voi trimite înapoi. Urie a rămas în Ierusalim în acea zi și în ziua următoare.13David l‑a invitat să mănânce și să bea împreună cu el și l‑a îmbătat. Seara însă, Urie a ieșit să se culce în patul său, alături de slujitorii stăpânului său, și n‑a coborât acasă.
David, vinovat de moartea lui Urie
14În dimineața următoare, David i‑a scris o scrisoare lui Ioab și i‑a trimis‑o prin Urie.15În ea a scris: „Trimiteți‑l pe Urie în linia întâi, unde lupta este mai crâncenă și apoi retrageți‑vă de lângă el ca să fie lovit și să moară.“16Așadar, în timp ce asedia cetatea, Ioab l‑a așezat pe Urie într‑un loc unde știa că sunt bărbați viteji.17Bărbații cetății au ieșit și s‑au luptat cu Ioab. Au căzut câțiva din popor, dintre slujitorii lui David, și a murit și hititul Urie.18Apoi Ioab a trimis un om la David ca să‑l înștiințeze despre toate lucrurile privitoare la luptă.19Și i‑a poruncit mesagerului, zicând: „Când vei termina de istorisit regelui lucrurile privitoare la luptă,20dacă regele se va mânia și te va întreba: «De ce v‑ați luptat atât de aproape de cetate? Nu v‑ați dat seama că vor arunca săgeți de pe zid?21Cine l‑a ucis pe Abimelek, fiul lui Ierub-Beșet[2]? Nu o femeie care a aruncat asupra lui, de pe zid, piatra de sus a unei mori, astfel că el a murit la Tebeț? De ce v‑ați apropiat, așadar, de zid?», atunci să‑i spui: «Slujitorul tău, hititul Urie, a murit și el.»“22Mesagerul a plecat și, ajungând la David, i‑a istorisit tot ceea ce Ioab îl trimisese să‑i spună.23Mesagerul i‑a zis lui David: – Oamenii aceia au fost mai puternici decât noi. Au ieșit împotriva noastră în câmpie și noi i‑am respins până la intrarea porții cetății,24dar arcașii au tras de pe zid asupra slujitorilor tăi și unii dintre slujitorii regelui au murit. A murit și slujitorul tău, hititul Urie.25Atunci David i‑a zis mesagerului: – Așa să‑i spui lui Ioab: „Să nu te întristeze lucrul acesta, căci sabia devorează când pe unul, când pe altul. Intensifică lupta împotriva cetății și distruge‑o.“ Întărește‑l în felul acesta.26Soția lui Urie a auzit că soțul ei, Urie, a murit, și l‑a jelit pe stăpânul ei.27După ce a trecut perioada de jale, David a trimis după ea și a adus‑o în palatul lui. Ea i‑a devenit soție și i‑a născut un fiu. Fapta pe care a săvârșit‑o David a fost rea în ochii DOMNULUI.
1Und als das Jahr um war, zur Zeit, da die Könige ins Feld zu ziehen pflegen, sandte David Joab und seine Knechte mit ihm und ganz Israel, damit sie das Land der Ammoniter verheerten und Rabba belagerten. David aber blieb in Jerusalem. (1 Cro 20:1)2Und es begab sich, dass David um den Abend aufstand von seinem Lager und sich auf dem Dach des Königshauses erging; da sah er vom Dach aus eine Frau sich waschen; und die Frau war von sehr schöner Gestalt. (Deut 5:21; Mat 5:28)3Und David sandte hin und ließ nach der Frau fragen und sagte: Ist das nicht Batseba, die Tochter Eliams, die Frau Urias, des Hetiters? (2 Sam 23:39)4Und David sandte Boten hin und ließ sie holen. Und als sie zu ihm kam, schlief er bei ihr; sie aber hatte sich gerade gereinigt von ihrer Unreinheit. Und sie kehrte in ihr Haus zurück. (Ex 20:14; Lev 15:19; Lev 20:10; Deut 5:18; Deut 5:21; Deut 22:22)5Und die Frau ward schwanger und sandte hin und ließ David sagen: Ich bin schwanger geworden.6David aber sandte zu Joab: Sende zu mir Uria, den Hetiter. Und Joab sandte Uria zu David.7Und als Uria zu ihm kam, fragte David, ob es mit Joab und mit dem Volk und mit dem Krieg gut stünde.8Und David sprach zu Uria: Geh hinab in dein Haus und wasch deine Füße. Und als Uria aus des Königs Haus hinausging, wurde ihm ein Geschenk des Königs nachgetragen.9Aber Uria legte sich schlafen vor der Tür des Königshauses, wo alle Knechte seines Herrn lagen, und ging nicht hinab in sein Haus.10Als man aber David ansagte: Uria ist nicht hinab in sein Haus gegangen, sprach David zu Uria: Bist du nicht von weit her gekommen? Warum bist du nicht hinab in dein Haus gegangen?11Uria aber sprach zu David: Die Lade und Israel und Juda wohnen in Zelten und Joab, mein Herr, und meines Herrn Knechte liegen auf freiem Felde, und ich sollte in mein Haus gehen, um zu essen und zu trinken und bei meiner Frau zu liegen? So wahr du lebst und deine Seele lebt: Das werde ich nicht tun!12David sprach zu Uria: Bleib heute hier, morgen will ich dich gehen lassen. So blieb Uria in Jerusalem an diesem Tage und auch am nächsten.13Und David lud ihn ein, dass er bei ihm aß und trank, und machte ihn trunken. Aber am Abend ging er hinaus, dass er sich schlafen legte auf sein Lager bei den Knechten seines Herrn, und ging nicht hinab in sein Haus.14Am Morgen schrieb David einen Brief an Joab und sandte ihn durch Uria.15Er schrieb aber in dem Brief: Stellt Uria vornehin, wo der Kampf am härtesten ist, und zieht euch hinter ihm zurück, dass er erschlagen werde und sterbe.16Als nun Joab die Stadt belagerte, stellte er Uria an den Ort, von dem er wusste, dass dort streitbare Männer standen.17Und als die Männer der Stadt einen Ausfall machten und mit Joab kämpften, fielen etliche vom Volk, von den Knechten Davids, und Uria, der Hetiter, starb auch.18Da sandte Joab hin und ließ David alles sagen, was sich bei dem Kampf begeben hatte,19und gebot dem Boten und sprach: Wenn du dem König alles bis zu Ende gesagt hast, was sich bei dem Kampf begeben hat,20und siehst, dass der König zornig wird und zu dir spricht: Warum seid ihr so nahe an die Stadt herangerückt im Kampf? Wisst ihr nicht, dass sie von der Mauer schießen?21Wer erschlug Abimelech, den Sohn Jerubbaals? Warf nicht eine Frau einen Mühlstein auf ihn von der Mauer, sodass er in Tebez starb? Warum seid ihr so nahe an die Mauer herangerückt?, – so sollst du sagen: Auch dein Knecht Uria, der Hetiter, ist tot. (Jud 9:53)22Der Bote ging hin und kam und sagte David alles, was Joab ihm aufgetragen hatte.23Und der Bote sprach zu David: Die Männer waren uns überlegen und zogen heraus aufs Feld gegen uns; wir aber drängten sie bis an den Eingang des Tores.24Und die Schützen schossen von der Mauer auf deine Knechte und töteten etliche von den Knechten des Königs, und auch Uria, dein Knecht, der Hetiter, ist tot.25David sprach zum Boten: So sollst du zu Joab sagen: »Lass dir das nicht leid sein, denn das Schwert frisst bald diesen, bald jenen. Fahre fort mit dem Kampf gegen die Stadt und zerstöre sie.« So sollst du ihm Mut zusprechen.26Und als Urias Frau hörte, dass ihr Mann Uria tot war, hielt sie die Totenklage um ihren Eheherrn.27Sobald sie aber ausgetrauert hatte, sandte David hin und ließ sie in sein Haus holen, und sie wurde seine Frau und gebar ihm einen Sohn. Aber dem HERRN missfiel die Tat, die David getan hatte.