1O femeie dintre soțiile fiilor profeților i s‑a plâns lui Elisei, zicând: – Slujitorul tău, soțul meu, a murit și tu știi că slujitorul tău se temea de DOMNUL. Creditorul vine acum să‑i ia pe cei doi copii ai mei și să‑i facă robii lui.2Elisei a întrebat‑o: – Ce aș putea face pentru tine? Spune‑mi ce ai în casa ta? Ea a răspuns: – Roaba ta nu mai are nimic în casă, decât un vas cu ulei.3Elisei a zis: – Du‑te și cere vase de la toți vecinii tăi. Cere vase goale, și să nu fie puține.4Când te vei întoarce, încuie ușa după tine și după fiii tăi. Apoi toarnă ulei în fiecare din aceste vase și, când vor fi pline, pune‑le deoparte.5Atunci a plecat și a încuiat ușa după ea și după fiii săi. Ei apropiau vasele și ea turna ulei în ele.6Când vasele au fost pline, ea i‑a zis fiului său: – Mai adu‑mi un vas. El i‑a răspuns: – Nu mai este niciunul. Atunci uleiul a încetat să mai curgă.7După aceea s‑a dus și i‑a spus omului lui Dumnezeu lucrul acesta. El i‑a zis: „Du‑te, vinde uleiul și plătește‑ți datoria, iar cu ce va rămâne vei putea trăi tu și fiii tăi.“
Învierea fiului șunamitei
8Într‑o zi, Elisei trecea prin Șunem. Acolo era o femeie bogată care a stăruit ca el să mănânce la ea. Și ori de câte ori trecea pe acolo, Elisei se oprea la ea ca să mănânce.9Ea i‑a zis soțului ei: „Iată, știu că omul acesta, care trece adesea pe la noi, este un om sfânt al lui Dumnezeu.10Să facem, te rog, pe acoperiș o mică odaie cu pereți și să punem în ea un pat pentru el, o masă, un scaun și un sfeșnic, pentru ca oricând va veni la noi, să poată sta acolo.“11Într‑o zi, când Elisei s‑a întors, a intrat în odaia de sus și s‑a culcat acolo.12Apoi i‑a zis slujitorului său, Ghehazi: „Cheam‑o pe șunamita aceasta!“ Ghehazi a chemat‑o și ea a stat înaintea lui.13Elisei i‑a zis lui Ghehazi: „Spune‑i, te rog: «Iată că tu te‑ai deranjat făcând toate aceste lucruri pentru noi. Cu ce am putea să‑ți răsplătim? Să vorbim pentru tine regelui sau conducătorului oștirii?»“ Ea a răspuns: „Eu locuiesc în mijlocul poporului meu.“[1]14Elisei a zis: – Ce putem face pentru ea? Ghehazi a răspuns: – Ei bine, ea nu are niciun fiu, iar soțul ei este bătrân.15Elisei a zis: – Cheam‑o! El a chemat‑o, iar ea s‑a oprit în prag.16Elisei a zis: – La anul, pe vremea aceasta, vei ține în brațe un fiu. Ea a zis: – Nu, stăpânul meu! Să n‑o minți pe roaba ta, omule al lui Dumnezeu!17Femeia a rămas însărcinată și a născut un fiu chiar pe vremea aceea, în anul următor, așa cum i‑a zis Elisei.18Și copilul s‑a făcut mare. Într‑o zi, când se dusese la tatăl său, la secerători,19copilul i‑a zis tatălui său: „Capul meu! Capul meu!“ Atunci tatăl i‑a zis unui slujitor: „Du‑l la mama lui!“20Acesta l‑a ridicat și l‑a dus la mama lui. Copilul a stat pe genunchii ei până la amiază, și apoi a murit.21Atunci ea s‑a suit și l‑a culcat pe patul omului lui Dumnezeu. Apoi a închis ușa după ea și a ieșit.22L‑a chemat pe soțul său și i‑a zis: – Trimite‑mi, te rog, pe unul din slujitori și o măgăriță ca să mă duc repede până la omul lui Dumnezeu și să mă întorc.23Dar el a întrebat‑o: – De ce te duci astăzi la el? Nu este nici lună nouă[2], și nici Sabat. Ea a răspuns: – Fii pe pace! (Num 28:11)24Și după ce a înșeuat măgărița, a zis slujitorului ei: „Mână și pleacă! Să nu te oprești pentru mine decât atunci când îți voi spune!“25Ea a plecat și a ajuns la omul lui Dumnezeu, pe muntele Carmel. Când a văzut‑o de la depărtare, omul lui Dumnezeu i‑a zis slujitorului său, Ghehazi: „Iată! Aceasta‑i șunamita!26Acum, aleargă, te rog, ca s‑o întâmpini și întreab‑o dacă toate sunt bune cu ea, cu soțul ei și cu copilul ei.“ Ea i‑a răspuns: „Totul este bine!“27După ce a ajuns la omul lui Dumnezeu pe munte, i‑a îmbrățișat picioarele. Atunci Ghehazi s‑a apropiat ca s‑o îndepărteze, dar omul lui Dumnezeu i‑a zis: „Las‑o, căci sufletul îi este amărât. DOMNUL mi‑a ascuns lucrul acesta și nu mi‑a spus.“28Ea a zis: „Am cerut eu oare un fiu stăpânului meu? Nu ți‑am spus eu să nu mă amăgești?“29Elisei i‑a zis lui Ghehazi: „Încinge‑ți coapsele, ia toiagul meu în mână și fugi. Dacă te vei întâlni cu cineva să nu‑l saluți și, dacă te va saluta cineva, să nu‑i răspunzi. Să așezi toiagul meu pe fața băiatului.“30Dar mama băiatului a zis: „Viu este DOMNUL și viu este sufletul tău că nu te voi părăsi!“ El s‑a ridicat și a urmat‑o.31Ghehazi s‑a dus înainte, a așezat toiagul pe fața băiatului, dar el n‑a scos niciun sunet și n‑a dat niciun semn de viață. Apoi Ghehazi s‑a întors să‑l întâlnească pe Elisei și i‑a zis: „Băiatul nu s‑a trezit.“32Când a ajuns Elisei în casă, iată că băiatul era mort, culcat pe patul lui.33Elisei a intrat, a închis ușa după ei amândoi și s‑a rugat DOMNULUI.34Apoi a urcat în camera de sus și s‑a culcat peste copil, punându‑și gura lui pe gura acestuia, ochii lui pe ochii acestuia și mâinile lui pe mâinile acestuia. S‑a întins peste el, și trupul copilului s‑a încălzit.35Elisei s‑a întors și s‑a plimbat prin casă, încoace și încolo, apoi a urcat din nou și s‑a întins peste copil. Atunci băiatul a strănutat de șapte ori și și‑a deschis ochii.36Elisei l‑a chemat pe Ghehazi și i‑a zis: „Cheam‑o pe șunamită!“ Și el a chemat‑o. Când a ajuns la el, Elisei i‑a zis: „Ridică‑ți fiul!“37Ea a intrat și a căzut la picioarele lui, plecându‑se până la pământ. Apoi și‑a ridicat fiul și a ieșit.
Dregerea mâncării otrăvite
38Elisei s‑a întors la Ghilgal. În țară era foamete. În timp ce fiii profeților ședeau în fața lui, el i‑a zis slujitorului său: „Pune oala cea mare și fierbe ciorbă pentru profeți“.39Unul din ei a ieșit în câmp pentru a aduna ierburi și a găsit o viță sălbatică. A cules din ea dovleci sălbatici, până și‑a umplut poala. Când s‑a întors, i‑a tăiat și i‑a pus în oala cu ciorbă, căci nu știa ce sunt.40Apoi au dat oamenilor să le mănânce. Dar când au început să mănânce din ciorbă, au strigat și au zis: – Omule al lui Dumnezeu, moartea este în oală! Și n‑au putut să mănânce din ea.41Elisei a zis: – Aduceți făină. El a aruncat făină în oală și a zis: – Turnați ciorbă pentru oameni ca să mănânce. Și n‑a mai fost nimic otrăvitor în oală.
Înmulțirea pâinii
42A venit un om din Baal-Șalișa, aducând omului lui Dumnezeu douăzeci de pâini de orz, din cele dintâi roade și spice proaspete într‑un sac. Elisei a zis: – Dă‑le oamenilor să mănânce.43Dar slujitorul său a zis: – Cum pot să împart acestea la o sută de oameni? Elisei a zis: – Dă‑le oamenilor să mănânce, căci așa vorbește DOMNUL: „Vor mânca și va mai și rămâne!“44Atunci le‑a pus pâine înainte, iar ei au mâncat și le‑a mai și rămas, după Cuvântul DOMNULUI.
1Und es schrie eine Frau unter den Frauen der Prophetenjünger zu Elisa und sprach: Dein Knecht, mein Mann, ist gestorben; und du weißt ja, dass dein Knecht den HERRN fürchtete. Nun kommt der Schuldherr und will meine beiden Kinder nehmen zu leibeigenen Knechten. (Lev 25:39; Amos 2:6; Mica 2:9)2Elisa sprach zu ihr: Was soll ich dir tun? Sage mir, was hast du im Hause? Sie sprach: Deine Magd hat nichts im Hause als einen Krug Öl. (1 Re 17:12)3Er sprach: Geh hin und erbitte draußen von allen deinen Nachbarinnen leere Gefäße, aber nicht zu wenig,4und geh ins Haus und schließ die Tür zu hinter dir und deinen Söhnen und gieß in alle Gefäße; und wenn du sie gefüllt hast, so stelle sie beiseite.5Sie ging hin und schloss die Tür zu hinter sich und ihren Söhnen; diese brachten ihr die Gefäße herbei, und sie goss ein.6Und als die Gefäße voll waren, sprach sie zu ihrem Sohn: Reiche mir noch ein Gefäß her! Er sprach zu ihr: Es ist kein Gefäß mehr hier. Da stand das Öl.7Und sie kam und sagte es dem Mann Gottes an. Er sprach: Geh hin, verkaufe das Öl und bezahle deine Schulden; du aber und deine Söhne, nährt euch von dem Übrigen.
Elisa verheißt der Schunemiterin einen Sohn und erweckt das tote Kind
8Und es begab sich eines Tages, dass Elisa nach Schunem ging. Dort war eine reiche Frau; die nötigte ihn, dass er bei ihr aß. Und sooft er dort durchkam, kehrte er bei ihr ein und aß bei ihr.9Und sie sprach zu ihrem Mann: Siehe, ich weiß, dass dies ein heiliger Mann Gottes ist, der immer hier durchkommt.10Lass uns ihm eine kleine gemauerte Kammer oben machen und Bett, Tisch, Stuhl und Leuchter hinstellen, damit er dort einkehren kann, wenn er zu uns kommt.11Und es begab sich eines Tages, dass Elisa dort einkehrte und sich oben in die Kammer legte und darin schlief.12Danach sprach er zu seinem Diener Gehasi: Ruf die Schunemiterin! Und als Gehasi sie rief, trat sie vor ihn.13Elisa aber sprach zu Gehasi: Sage ihr: Siehe, du hast uns all diesen Dienst getan; was soll ich dir tun? Brauchst du Fürsprache beim König oder beim Feldhauptmann? Sie sprach: Ich wohne unter meinen Leuten.14Elisa sprach: Was soll ich ihr dann tun? Gehasi sprach: Ach, sie hat keinen Sohn, und ihr Mann ist alt.15Er sprach: Ruf sie her! Und als er sie rief, trat sie in die Tür.16Und er sprach: Um diese Zeit übers Jahr sollst du einen Sohn herzen. Sie sprach: Ach nicht, mein Herr, du Mann Gottes! Täusche deine Magd nicht! (Gen 18:10; Gen 18:14)17Und die Frau ward schwanger und gebar einen Sohn um dieselbe Zeit übers Jahr, wie ihr Elisa zugesagt hatte.18Als aber das Kind groß wurde, begab es sich, dass es hinaus zu seinem Vater zu den Schnittern ging19und sprach zu seinem Vater: O mein Kopf, mein Kopf! Er sprach zu einem Knecht: Bringe ihn zu seiner Mutter!20Und der nahm ihn und brachte ihn hinein zu seiner Mutter. Und er saß auf ihrem Schoß bis zum Mittag, da starb er. (1 Re 17:17)21Und sie ging hinauf und legte ihn aufs Bett des Mannes Gottes, schloss hinter ihm zu und ging hinaus22und rief ihren Mann und sprach: Schicke mir einen der Knechte und eine Eselin; ich will eilends zu dem Mann Gottes und bald zurückkommen.23Er sprach: Warum willst du zu ihm? Ist doch heute weder Neumond noch Sabbat. Sie sprach: Es ist gut!24Und sie sattelte die Eselin und sprach zu ihrem Knecht: Treib an und halte mich nicht auf beim Reiten, bis ich dir’s sage!25So zog sie hin und kam zu dem Mann Gottes auf den Berg Karmel. Als aber der Mann Gottes sie kommen sah, sprach er zu seinem Diener Gehasi: Siehe, die Schunemiterin ist da!26So lauf ihr nun entgegen und frage sie, ob es ihr, ihrem Mann und ihrem Sohn gut gehe. Sie sprach: Gut!27Als sie aber zu dem Mann Gottes auf den Berg kam, umfing sie seine Füße; Gehasi aber trat herzu, um sie wegzustoßen. Aber der Mann Gottes sprach: Lass sie, denn ihre Seele ist betrübt, und der HERR hat mir’s verborgen und nicht kundgetan!28Sie sprach: Wann hab ich einen Sohn erbeten von meinem Herrn? Sagte ich nicht, du solltest mich nicht täuschen? (2 Re 16:1)29Er sprach zu Gehasi: Gürte deine Lenden und nimm meinen Stab in deine Hand und geh hin, und wenn dir jemand begegnet, so grüße ihn nicht, und grüßt dich jemand, so danke ihm nicht, und lege meinen Stab auf des Knaben Antlitz. (Lu 10:4)30Aber die Mutter des Knaben sprach: So wahr der HERR lebt und so wahr du lebst: Ich lasse nicht von dir! Da machte er sich auf und ging ihr nach.31Gehasi aber ging vor ihnen hin und legte den Stab dem Knaben aufs Antlitz: da war aber keine Stimme und kein Aufmerken. Und er ging zurück Elisa entgegen und sagte ihm: Der Knabe ist nicht aufgewacht.32Und als Elisa ins Haus kam, siehe, da lag der Knabe tot auf seinem Bett.33Und er ging hinein und schloss die Tür hinter sich zu und betete zu dem HERRN (Fapte 9:40)34und stieg aufs Bett und legte sich auf das Kind und legte seinen Mund auf des Kindes Mund und seine Augen auf dessen Augen und seine Hände auf dessen Hände und breitete sich so über ihn; da wurde des Kindes Leib warm. (1 Re 17:21)35Er aber stand wieder auf und ging im Haus einmal hierhin und dahin und stieg wieder aufs Bett und breitete sich über ihn. Da nieste der Knabe sieben Mal; danach tat der Knabe seine Augen auf.36Und Elisa rief Gehasi und sprach: Ruf die Schunemiterin! Und als er sie rief, kam sie hinein zu ihm. Er sprach: Da, nimm hin deinen Sohn! (1 Re 17:23; Lu 7:15; Ev 11:35)37Da kam sie und fiel nieder zu seinen Füßen und neigte sich zur Erde und nahm ihren Sohn und ging hinaus.
Elisa macht schädliche Speise gesund und speist viele mit zwanzig Broten
38Als aber Elisa wieder nach Gilgal kam, war Hungersnot im Lande. Und als die Prophetenjünger vor ihm saßen, sprach er zu seinem Diener: Setze einen großen Topf auf und koche ein Gemüse für die Prophetenjünger!39Da ging einer aufs Feld, um Kraut zu sammeln, und fand ein Rankengewächs und pflückte sein Kleid voll mit wilden Gurken. Und als er kam, schnitt er’s in den Topf zum Gemüse – sie kannten’s aber nicht –40und legte es den Männern zum Essen vor. Als sie nun von dem Gemüse aßen, schrien sie und sprachen: O Mann Gottes, der Tod im Topf! Denn sie konnten’s nicht essen.41Er aber sprach: Bringt Mehl her! Und er tat’s in den Topf und sprach: Lege es den Leuten vor, dass sie essen! Da war nichts Böses mehr in dem Topf.42Es kam aber ein Mann von Baal-Schalischa und brachte dem Mann Gottes Erstlingsbrot, nämlich zwanzig Gerstenbrote, und neues Getreide in seinem Beutel. Er aber sprach: Gib’s den Leuten, dass sie essen! (Mat 15:33; Mat 15:37; Mat 16:9; Ioan 6:9)43Sein Diener sprach: Wie soll ich davon hundert Mann geben? Er sprach: Gib den Leuten, dass sie essen! Denn so spricht der HERR: Man wird essen und es wird noch übrig bleiben.44Und er legte es ihnen vor, dass sie aßen; und es blieb noch übrig nach dem Wort des HERRN.