1Era un om cu renume din Beniamin, al cărui nume era Chiș. El era fiul lui Abiel, fiul lui Țeror, fiul lui Behorat, fiul lui Afiah, un beniamit.2Omul acesta avea un fiu, al cărui nume era Saul, un tânăr chipeș și fără egal printre fiii lui Israel. Era mai înalt cu un cap decât toți ceilalți din popor.3Într‑o zi, măgărițele lui Chiș, tatăl lui Saul, s‑au pierdut. Atunci Chiș i‑a zis fiului său, Saul: „Ia cu tine, te rog, pe unul dintre slujitori și duceți‑vă să căutați măgărițele!“4Au traversat muntele lui Efraim și regiunea Șalișa fără să le găsească. După aceea, au traversat și regiunea Șaalim, însă tot nu le‑au găsit. Apoi au traversat și teritoriul lui Beniamin fără a le găsi.5Când au ajuns în regiunea Țuf, Saul i‑a zis slujitorului său, care era cu el: – Haide să ne întoarcem, ca nu cumva tatăl meu să fie îngrijorat mai degrabă pentru noi, decât pentru măgărițe!6Dar acesta i‑a zis: – Iată! În cetatea aceasta se află un om al lui Dumnezeu, un om respectat; tot ceea ce spune el, sigur se împlinește. Să mergem acolo acum și poate ne va spune pe ce drum să o luăm.7Saul i‑a răspuns slujitorului său: – Dar dacă mergem, ce să‑i ducem acelui om? Pâinea din sacii noștri s‑a terminat și nu avem niciun dar pentru omul lui Dumnezeu. Deci ce avem?8Slujitorul i‑a zis din nou lui Saul: – Iată, am găsit la mine un sfert de șechel[1] de argint. Îl voi da omului lui Dumnezeu ca să ne spună pe ce drum să mergem. (1 Sam 2:36)9Pe vremuri, în Israel, omul care mergea să‑L întrebe pe Dumnezeu zicea că merge la văzător. Căci cel care se numește astăzi profet, atunci se numea văzător.10Saul i‑a răspuns slujitorului său: – Bine ai spus! Hai să mergem! Astfel au intrat în cetatea în care se afla omul lui Dumnezeu.11În timp ce urcau dealul spre cetate, au întâlnit niște fete care ieșeau să scoată apă. Ei le‑au întrebat: – Este aici văzătorul?12Ele le‑au răspuns și au zis: – Iată, este în fața voastră! Acum deci grăbiți‑vă, căci a sosit în cetate chiar astăzi, deoarece poporul aduce o jertfă pe înălțime.13De îndată ce veți intra în cetate, îl veți găsi chiar înainte să se urce pe înălțime ca să mănânce. Căci poporul nu mănâncă până nu vine el, fiindcă el trebuie să binecuvânteze jertfa, și doar după aceea cei poftiți mănâncă. Suiți‑vă chiar acum și‑l veți găsi.14Ei s‑au suit în cetate. Cum au intrat în cetate, iată că Samuel venea înspre ei, urcând către locul înalt.15DOMNUL Se descoperise lui Samuel cu o zi înainte ca Saul să vină și‑i spusese:16„Mâine, cam pe timpul acesta, am să trimit la tine un bărbat din teritoriul lui Beniamin. Să‑l ungi drept conducător peste poporul Meu, Israel. El va izbăvi poporul Meu din mâna filistenilor. Voi face aceasta fiindcă am privit spre poporul Meu, căci strigătul lui a ajuns până la Mine.“17Când Samuel l‑a văzut pe Saul, DOMNUL i‑a zis: „Iată bărbatul despre care ți‑am vorbit! El va domni peste poporul Meu!“18Saul s‑a apropiat de Samuel în dreptul porții și i‑a zis: – Spune‑mi, te rog, unde se află casa văzătorului?19Samuel i‑a răspuns: – Eu sunt văzătorul. Urcă înaintea mea pe înălțime, căci astăzi vei mânca împreună cu mine. Dimineață te voi lăsa să pleci și‑ți voi spune tot ceea ce se află în inima ta.20În ceea ce privește măgărițele pe care le‑ai pierdut cu trei zile în urmă, nu pune la inimă pierderea lor, căci au fost găsite. Însă către cine este îndreptată toată dorința lui Israel, dacă nu către tine și către întreaga ta familie?21Dar Saul i‑a răspuns: – Nu sunt eu oare un beniamit, din cea mai mică seminție din Israel? Și clanul meu nu este cel mai neînsemnat dintre toate clanurile seminției lui Beniamin? De ce îmi vorbești în felul acesta?22Atunci Samuel l‑a luat pe Saul și pe slujitorul său, i‑a dus în sală[2] și i‑a așezat în fruntea celor poftiți, vreo treizeci de oameni.23Samuel i‑a zis bucătarului: – Adu bucata de carne pe care ți‑am dat‑o și despre care ți‑am spus s‑o pui deoparte!24Bucătarul a luat coapsa cu ce era pe ea și a așezat‑o înaintea lui Saul. Samuel a zis: – Iată, aceasta a fost păstrată pentru tine. Mănâncă, pentru că am pus‑o deoparte pentru tine de când am chemat poporul. În ziua aceea, Saul a mâncat împreună cu Samuel.25După aceea au coborât de pe înălțime în cetate, iar Samuel a stat de vorbă cu Saul pe acoperiș.26S‑au sculat dis‑de‑dimineață, o dată cu ivirea zorilor, iar Samuel l‑a chemat pe Saul pe acoperiș, zicând: – Ridică‑te, căci urmează să te trimit acasă. Saul s‑a ridicat și au ieșit afară amândoi, el și Samuel.27În timp ce coborau spre marginea cetății, Samuel i‑a zis lui Saul: – Spune‑i slujitorului să treacă înaintea noastră. Și acesta a trecut înainte. Apoi Samuel a zis: – Oprește‑te acum, ca să auzi de la mine Cuvântul lui Dumnezeu.
1Es war ein Mann von Benjamin, mit Namen Kisch, ein Sohn Abiëls, des Sohnes Zerors, des Sohnes Bechorats, des Sohnes Afiachs, des Sohnes eines Benjaminiters, ein tüchtiger Mann.2Der hatte einen Sohn mit Namen Saul; der war ein junger, schöner Mann, und es war niemand unter den Israeliten so schön wie er, um eine Haupteslänge größer als alles Volk.3Es hatte aber Kisch, der Vater Sauls, seine Eselinnen verloren. Und Kisch sprach zu seinem Sohn Saul: Nimm einen der Knechte mit dir, mach dich auf, geh hin und suche die Eselinnen.4Und sie gingen durch das Gebirge Ephraim und durch das Gebiet von Schalischa und fanden sie nicht; sie gingen durch das Gebiet von Schaalim, aber da waren sie nicht; sie gingen durchs Gebiet von Benjamin und fanden sie nicht.5Als sie aber ins Gebiet von Zuf kamen, sprach Saul zu dem Knecht, der bei ihm war: Komm, lass uns wieder heimgehen; mein Vater könnte sich sonst statt um die Eselinnen um uns sorgen. (1 Sam 10:2)6Der aber sprach zu ihm: Siehe, es ist ein berühmter Mann Gottes in dieser Stadt; alles, was er sagt, das trifft ein. Nun lass uns dahin gehen; vielleicht sagt er uns unsern Weg, den wir gehen müssen.7Saul aber sprach zu seinem Knecht: Wenn wir schon hingehen, was bringen wir dem Mann? Denn das Brot in unserm Sack ist verzehrt, und wir haben keine Gabe, die wir dem Mann Gottes bringen könnten. Was haben wir sonst? (1 Re 13:7; 2 Re 8:8)8Der Knecht antwortete Saul abermals und sprach: Siehe, ich hab einen Viertel-Silberschekel bei mir; den will ich dem Mann Gottes geben, dass er uns unsern Weg sage.9[1] Vorzeiten sagte man in Israel, wenn man ging, Gott zu befragen: Kommt, lasst uns zu dem Seher gehen! Denn die man jetzt Propheten nennt, die nannte man vorzeiten Seher. –10[2] Saul sprach zu seinem Knecht: Du hast recht geredet; komm, lass uns gehen! Und als sie hingingen zu der Stadt, wo der Mann Gottes war,11und den Aufgang zur Stadt hinaufstiegen, trafen sie Mädchen, die herausgingen, um Wasser zu schöpfen. Zu ihnen sprachen sie: Ist der Seher hier? – (Gen 24:11)12Sie antworteten ihnen: Ja, siehe, da ist er; eile, denn er ist heute in die Stadt gekommen, weil das Volk heute ein Opferfest hat auf der Höhe.13Wenn ihr in die Stadt kommt, so werdet ihr ihn finden, bevor er hinaufgeht auf die Höhe, um zu essen. Denn das Volk wird nicht essen, ehe er kommt; er segnet erst das Opfer, danach essen die, die geladen sind. Darum geht hinauf, denn jetzt werdet ihr ihn treffen.14Und als sie hinauf zur Stadt kamen und in die Stadt eintraten, siehe, da kam Samuel heraus ihnen entgegen und wollte auf die Höhe gehen.
Samuel salbt Saul zum König
15Aber der HERR hatte Samuel das Ohr aufgetan, einen Tag bevor Saul kam, und gesagt:16Morgen um diese Zeit will ich einen Mann zu dir senden aus dem Lande Benjamin, den sollst du zum Fürsten salben über mein Volk Israel, dass er mein Volk errette aus der Philister Hand. Denn ich habe das Elend meines Volks angesehen, und sein Schreien ist vor mich gekommen. (Ex 2:23; Ex 3:7)17Als nun Samuel Saul sah, tat ihm der HERR kund: Siehe, das ist der Mann, von dem ich dir gesagt habe, dass er über mein Volk herrschen soll.18Da trat Saul auf Samuel zu im Tor und sprach: Sage mir doch, wo ist hier das Haus des Sehers?19Samuel antwortete Saul: Ich bin der Seher. Geh vor mir hinauf auf die Höhe, denn ihr sollt heute mit mir essen; morgen früh will ich dich ziehen lassen, und alles, was in deinem Herzen ist, will ich dir kundtun.20Und um die Eselinnen, die du vor drei Tagen verloren hast, sorge dich jetzt nicht; sie sind gefunden. Wem gehört denn alles, was wertvoll ist in Israel? Gehört es nicht dir und dem ganzen Hause deines Vaters?21Saul antwortete: Bin ich nicht ein Benjaminiter und aus einem der kleinsten Stämme Israels, und ist nicht mein Geschlecht das geringste unter allen Geschlechtern des Stammes Benjamin? Warum sagst du mir solches? (Jud 6:15; 1 Sam 15:17)22Samuel aber nahm Saul und seinen Knecht und führte sie in die Halle und setzte sie obenan unter die Geladenen; und das waren etwa dreißig Mann.23Und Samuel sprach zu dem Koch: Gib das Stück her, das ich dir gab und befahl, du solltest es bei dir behalten.24Da trug der Koch eine Keule auf und den Fettschwanz. Und er legte sie Saul vor und sprach: Siehe, hier ist das Übriggebliebene, lege es vor dich hin und iss; denn als ich das Volk einlud, ist es für dich aufbewahrt worden für diese Stunde. So aß Saul mit Samuel an jenem Tage.25Und als sie hinabgegangen waren von der Höhe der Stadt, machten sie Saul ein Lager auf dem Dach,26und er legte sich schlafen. Und als die Morgenröte aufging, rief Samuel zum Dach hinauf und sprach zu Saul: Steh auf, dass ich dich geleite! Und Saul stand auf, und die beiden gingen miteinander hinaus, er und Samuel.27Und als sie hinabkamen an das Ende der Stadt, sprach Samuel zu Saul: Sage dem Knecht, dass er uns vorangehe – und er ging voran –, du aber steh jetzt still, dass ich dir kundtue, was Gott gesagt hat.