1 Samuel 1 | Noua Traducere Românească

Noua Traducere Românească

Nașterea și consacrarea lui Samuel

1 Era un bărbat din Ramatayim-Țofim^[1], din muntele lui Efraim, al cărui nume era Elkana, fiul lui Ieroham, fiul lui Elihu, fiul lui Tohu, fiul lui Țuf, un efratit. 2 El avea două soții. Numele celei dintâi era Ana, iar numele celei de‑a doua era Penina. Penina avea copii, dar Ana nu avea. 3 În fiecare an, bărbatul acesta se suia din cetatea sa la Șilo ca să se închine și să aducă jertfe DOMNULUI Oștirilor^[2]. Acolo se aflau cei doi fii ai lui Eli, Hofni și Fineas, preoți ai DOMNULUI. (Gen 2:1; Ex 7:4; Deut 4:19; Ios 5:14; 1 Re 22:19; Ps 44:9; Ps 148:2; Is 40:26)

Gen 2:1Ex 7:4Deut 4:19Ios 5:141 Re 22:19Ps 44:9Ps 148:2Is 40:26

4 În ziua în care Elkana aducea jertfa, el dădea câte o parte soției sale, Penina, și tuturor fiilor și fiicelor ei, 5 dar Anei îi dădea o parte dublă fiindcă o iubea. Însă DOMNUL îi închisese pântecul. 6 Potrivnica ei obișnuia s‑o necăjească^[3], ca s‑o facă să se mânie din cauză că DOMNUL îi închisese pântecul. 7 Ea făcea lucrul acesta în fiecare an. Ori de câte ori Ana se suia la Casa DOMNULUI, ea o necăjea în felul acesta, iar Ana plângea și nu mânca nimic. 8 Atunci Elkana, soțul ei, îi spunea: „Ana, de ce plângi și nu mănânci și de ce îți este mâhnită inima? Oare nu prețuiesc eu pentru tine mai mult decât zece fii?“ 9 Odată, după ce au mâncat și au băut ei la Șilo, Ana s‑a ridicat. Preotul Eli ședea pe un scaun, lângă unul din stâlpii porții Templului^[4] DOMNULUI. 10 Ea avea sufletul amărât și s‑a rugat DOMNULUI, plângând cu amar. 11 A făcut următorul jurământ, zicând: „DOAMNE al Oștirilor, dacă, într-adevăr, vei privi la întristarea slujitoarei Tale, dacă Îți vei aduce aminte de mine și n‑o vei uita pe slujitoarea Ta și dacă‑i vei da slujitoarei Tale un fiu, atunci îl voi dărui DOMNULUI pentru toate zilele vieții lui, iar briciul nu va trece peste capul lui.“ 12 Fiindcă ea stătea mult în rugăciune înaintea DOMNULUI, Eli se uita cu atenție la gura ei. 13 Ana vorbea în inima ei și numai buzele i se mișcau, fără să i se audă vocea. Atunci Eli, crezând că este beată, 14 i‑a zis: – Femeie, cât timp vei mai fi beată? Lasă‑te de vin! 15 Ana i‑a răspuns și a zis: – Nu, stăpâne. Sunt o femeie cu duhul întristat. N‑am băut nici vin și nici băutură tare, ci îmi vărsam sufletul înaintea DOMNULUI. 16 Să n‑o privești pe slujitoarea ta ca pe o fiică a lui Belial^[5], căci din prea multa mea durere și supărare am vorbit până acum. (1 Sam 2:12; 2 Cor 6:15) 17 Atunci Eli i‑a zis: – Mergi în pace și Dumnezeul lui Israel să răspundă cererii pe care I‑ai făcut‑o. 18 Ana i‑a răspuns: – Fie ca roaba ta să găsească bunăvoință înaintea ta^[6]! Apoi femeia a plecat în drumul ei. Ea a mâncat, și fața ei n‑a mai fost mâhnită. 19 S‑au sculat dis‑de‑dimineață, s‑au închinat înaintea DOMNULUI, și apoi s‑au întors acasă, în Rama. Elkana a intrat la^[7] Ana, soția sa, iar DOMNUL Și‑a adus aminte de ea. 20 Astfel, după o vreme, Ana a rămas însărcinată și a născut un băiat căruia i‑a pus numele Samuel^[8], zicând: „De la DOMNUL l‑am cerut.“ 21 Soțul ei, Elkana, s‑a suit cu toată familia lui ca să aducă DOMNULUI jertfa anuală și ca să‑și împlinească jurământul. 22 Ana însă nu s‑a suit, ci i‑a zis soțului ei: – După ce‑l voi înțărca pe băiat, îl voi aduce și‑l voi înfățișa înaintea DOMNULUI, unde va locui pentru totdeauna. 23 Elkana, soțul ei, i‑a zis: – Fă ce consideri că este bine!^[9] Rămâi până îl vei înțărca. Fie numai ca DOMNUL să‑Și împlinească cuvântul! Femeia a rămas și a alăptat copilul până l‑a înțărcat. 24 După ce l‑a înțărcat, l‑a suit cu ea, împreună cu un taur de trei ani, o efă^[10] de făină și un burduf cu vin, și l‑a adus la Casa DOMNULUI, în Șilo; copilul era mic. 25 După ce au jertfit taurul, l‑au adus pe băiat la Eli. 26 Ana a zis: „Ah, stăpâne! Viu este sufletul tău, stăpâne, că eu sunt femeia care stătea aici, lângă tine, rugându‑se DOMNULUI. 27 Pentru acest băiat mă rugam, iar DOMNUL mi‑a dat ceea ce am cerut de la El. 28 De aceea îl dăruiesc DOMNULUI. Pentru toate zilele vieții lui, el va fi dăruit DOMNULUI.“ Și s‑au închinat acolo DOMNULUI.

Lutherbibel 2017

de la Deutsche Bibelgesellschaft

Hannas Gebet und Samuels Geburt

1 Es war ein Mann von Ramatajim-Zofim, vom Gebirge Ephraim, der hieß Elkana, ein Sohn Jerohams, des Sohnes Elihus, des Sohnes Tohus, des Sohnes Zufs, ein Ephraimiter. (1 Cro 6:11; 1 Cro 6:19) 2 Und er hatte zwei Frauen; die eine hieß Hanna, die andere Peninna. Peninna aber hatte Kinder und Hanna hatte keine Kinder. (Gen 25:21; Gen 29:31; Deut 21:15) 3 Dieser Mann ging jährlich hinauf von seiner Stadt, um anzubeten und dem HERRN Zebaoth zu opfern in Silo. Dort aber waren Hofni und Pinhas, die beiden Söhne Elis, Priester des HERRN. (Ios 18:1; 1 Sam 4:4; Ier 7:12) 4 Wenn nun der Tag kam, dass Elkana opferte, gab er seiner Frau Peninna und allen ihren Söhnen und Töchtern ihre Anteile. 5 Aber Hanna gab er nur einen Anteil, obgleich er Hanna lieb hatte; der HERR aber hatte ihren Leib verschlossen. 6 Und ihre Widersacherin kränkte und reizte sie sehr, weil der HERR ihren Leib verschlossen hatte. 7 So ging es alle Jahre; wenn sie hinaufzog zum Haus des HERRN, kränkte jene sie. Dann weinte Hanna und aß nichts. 8 Elkana aber, ihr Mann, sprach zu ihr: Hanna, warum weinst du und warum isst du nichts? Und warum ist dein Herz so traurig? Bin ich dir nicht mehr wert als zehn Söhne? 9 Da stand Hanna auf, nachdem sie in Silo gegessen und getrunken hatten. Eli aber, der Priester, saß auf einem Stuhl am Türpfosten des Tempels des HERRN. 10 Und sie war von Herzen betrübt und betete zum HERRN und weinte sehr 11 und gelobte ein Gelübde und sprach: HERR Zebaoth, wirst du das Elend deiner Magd ansehen und an mich gedenken und deiner Magd nicht vergessen und wirst du deiner Magd einen Sohn geben, so will ich ihn dem HERRN geben sein Leben lang, und kein Schermesser soll auf sein Haupt kommen. (Num 6:1; Jud 13:5) 12 Und da sie lange betete vor dem HERRN, achtete Eli auf ihren Mund; 13 denn Hanna redete in ihrem Herzen, nur ihre Lippen bewegten sich, ihre Stimme aber hörte man nicht. Da meinte Eli, sie wäre betrunken. 14 Und Eli sprach zu ihr: Wie lange willst du betrunken sein? Gib den Wein von dir, den du getrunken hast! 15 Hanna aber antwortete und sprach: Nein, mein Herr! Ich bin eine betrübte Frau; Wein und starkes Getränk hab ich nicht getrunken, sondern habe mein Herz vor dem HERRN ausgeschüttet. 16 Du wollest deine Magd nicht für eine zuchtlose Frau halten, denn ich hab aus meinem großen Kummer und aus Traurigkeit so lange geredet. 17 Eli antwortete und sprach: Gehe hin mit Frieden; der Gott Israels wird dir geben, was du von ihm erbeten hast. 18 Sie sprach: Lass deine Magd Gnade finden vor deinen Augen. Da ging die Frau ihres Weges und aß und sah nicht mehr so traurig drein. 19 Und am andern Morgen machten sie sich früh auf. Und als sie angebetet hatten vor dem HERRN, kehrten sie wieder um und kamen heim nach Rama. Und Elkana erkannte Hanna, seine Frau, und der HERR gedachte an sie. (Gen 30:22) 20 Und als die Tage um waren, ward Hanna schwanger, und sie gebar einen Sohn und nannte ihn Samuel; denn, so sprach sie, ich hab ihn von dem HERRN erbeten. 21 Und als der Mann Elkana hinaufzog mit seinem ganzen Hause, um dem HERRN das jährliche Opfer zu opfern und was er gelobt hatte, 22 zog Hanna nicht mit hinauf, sondern sprach zu ihrem Mann: Wenn der Knabe entwöhnt ist, will ich ihn bringen, dass er vor dem HERRN erscheine und bleibe dort für immer. 23 Elkana, ihr Mann, sprach zu ihr: So tu, wie dir’s gefällt! Bleib, bis du ihn entwöhnt hast; der HERR bestätige aber, was er geredet hat. So blieb die Frau und stillte ihren Sohn, bis sie ihn entwöhnt hatte. 24 Nachdem sie ihn entwöhnt hatte, nahm sie ihn mit sich hinauf, dazu einen dreijährigen Stier, einen Scheffel Mehl und einen Krug Wein, und brachte ihn in das Haus des HERRN nach Silo. Der Knabe war aber noch jung. (Num 15:3; Num 15:8) 25 Und sie schlachteten den Stier und brachten den Knaben zu Eli. 26 Und sie sprach: Ach, mein Herr, so wahr du lebst, mein Herr: Ich bin die Frau, die hier bei dir stand, um zum HERRN zu beten. 27 Um diesen Knaben bat ich. Nun hat der HERR mir gegeben, was ich von ihm erbeten habe. 28 Darum gebe ich ihn dem HERRN wieder sein Leben lang, weil er vom HERRN erbeten ist. Und sie beteten dort den HERRN an. (1 Sam 2:20; 1 Sam 11:1)