1 Împăraţi 20 | Noua Traducere Românească

Noua Traducere Românească

Confruntarea dintre Israel și Aram: prima victorie a lui Ahab

1 Ben‑Hadad, regele Aramului^[1], și‑a strâns toată armata. Însoțit de treizeci și doi de regi, cu cai și care, s‑a suit, a înconjurat Samaria și a luptat împotriva ei. 2 A trimis mesageri în cetate, la Ahab, regele lui Israel, 3 și i‑a zis: „Așa vorbește Ben‑Hadad: «Argintul și aurul tău sunt ale mele, soțiile și cei mai buni dintre fiii tăi sunt ai mei!»“ 4 Regele lui Israel a răspuns: „O, rege, stăpânul meu, eu și tot ceea ce am suntem ai tăi, precum ai spus!“ 5 Mesagerii s‑au întors și i‑au spus: „Așa vorbește Ben‑Hadad: «Trimisesem la tine ca să‑mi dai argintul, aurul, soțiile și fiii tăi. 6 Așadar, mâine pe la această oră, ți‑i voi trimite pe slujitorii mei, care vor căuta prin palatul tău și prin casele slujitorilor tăi, vor pune mâna pe orice lucru plăcut ochilor tăi și vor lua cu ei.»“ 7 Regele lui Israel i‑a chemat pe toți bătrânii^[2] țării și le‑a zis: – Să știți și să vedeți că acesta caută răul! Căci a trimis după soțiile mele, după fiii mei, după argintul meu și după aurul meu, și nu l‑am refuzat! (1 Re 8:1) 8 Toți bătrânii și tot poporul i‑au răspuns: – Nu‑l asculta și nu încuviința. 9 Atunci Ahab le‑a zis mesagerilor lui Ben‑Hadad: „Spuneți‑i stăpânului meu, regele: «Voi face tot ceea ce i‑ai cerut robului tău prima dată, dar acest lucru nu‑l pot face!»“ Mesagerii au plecat și i‑au dat regelui Ben‑Hadad răspunsul lui Ahab. 10 Ben‑Hadad i‑a trimis un alt mesaj lui Ahab și i‑a zis: „Dumnezeii să se poarte cu mine cu toată asprimea^[3] dacă praful Samariei va fi suficient să umple mâna întregului popor care mă urmează!“ 11 Regele lui Israel a răspuns: „Spuneți‑i: «Cine încinge armele să nu se laude precum cel care le pune jos!»“^[4] 12 Ben‑Hadad a primit acest mesaj în timp ce stătea la băut împreună cu regii, în tabără^[5], și le‑a spus slujitorilor săi: „Pregătiți‑vă!“ Și ei s‑au pregătit de atac împotriva cetății. 13 Dar iată că un profet s‑a apropiat de Ahab, regele lui Israel, și i‑a zis: – Așa vorbește DOMNUL: „Vezi toată această mulțime mare? Astăzi o voi da în mâinile tale și vei ști că Eu sunt DOMNUL!“ 14 Ahab a întrebat: – Prin cine? El a răspuns: – Așa vorbește DOMNUL: „Prin slujitorii conducătorilor de provincii!“ Ahab a întrebat: – Și cine va începe lupta? El a răspuns: – Tu! 15 Ahab i‑a numărat pe slujitorii conducătorilor de provincii. Aceștia erau două sute treizeci și doi. Apoi a numărat tot poporul, pe toți fiii lui Israel. Aceștia erau șapte mii. 16 Ei au ieșit pe la amiază, în timp ce Ben‑Hadad se îmbăta în tabără împreună cu cei treizeci și doi de regi care‑l ajutau. 17 Mai întâi au ieșit slujitorii conducătorilor de provincii. Ben‑Hadad a trimis niște oameni care l‑au înștiințat, zicând: – Au ieșit niște bărbați din Samaria! 18 El a zis: – Dacă au ieșit pentru pace, prindeți‑i vii, iar dacă au ieșit pentru război, prindeți‑i tot vii! 19 Slujitorii conducătorilor de provincii au ieșit din cetate împreună cu armata care‑i urma 20 și fiecare și‑a lovit omul dinaintea lui. Arameii au luat‑o la fugă, iar Israel i‑a urmărit. Însă Ben‑Hadad a scăpat pe un cal împreună cu niște călăreți. 21 Regele lui Israel a ieșit și a atacat caii și carele, provocându‑le arameilor o mare înfrângere.

Confruntarea dintre Israel și Aram: a doua victorie a lui Ahab

22 Apoi, profetul s‑a apropiat de regele lui Israel și i‑a zis: „Du‑te și întărește‑te! Cercetează și vezi ce trebuie să faci, pentru că regele Aramului se va sui din nou împotriva ta în primăvara viitoare!“ 23 Slujitorii regelui Aramului i‑au spus acestuia: „Dumnezeul lor este un Dumnezeu al munților. De aceea au fost mai tari decât noi. Dar dacă ne vom lupta cu ei în podiș, cu siguranță vom fi mai tari decât ei. 24 Fă lucrul acesta: îndepărtează pe fiecare din regi de la locul lor și pune căpetenii în locul acestora. 25 Pregătește‑ți o armată la fel ca armata pe care ai pierdut‑o, cu tot atâția cai și tot atâtea care, și să ne luptăm cu ei în podiș. Atunci cu siguranță vom fi mai tari decât ei!“ El a ascultat de glasul lor și a făcut așa. 26 Primăvara următoare, Ben‑Hadad i‑a strâns pe aramei și s‑a suit la Afek, ca să lupte împotriva lui Israel. 27 Fiii lui Israel au fost mobilizați, au primit provizii și au mărșăluit ca să‑i întâmpine. Fiii lui Israel și‑au așezat tabăra în fața lor, ca două turme mici de capre, în vreme ce arameii umpleau țara. 28 Un om al lui Dumnezeu s‑a apropiat de regele lui Israel și i‑a zis: „Așa vorbește DOMNUL: «Pentru că arameii au spus că DOMNUL este un Dumnezeu al munților, nu și un Dumnezeu al văilor, voi da toată această mulțime mare în mâinile tale și veți ști că Eu sunt DOMNUL!»“ 29 Timp de șapte zile au rămas în taberele lor unii în fața altora, iar în ziua a șaptea au început lupta. Fiii lui Israel au omorât o sută de mii de pedestrași aramei într‑o singură zi. 30 Ceilalți au fugit în cetatea Afek, unde zidul s‑a prăbușit peste douăzeci și șapte de mii dintre ei. Ben‑Hadad a fugit în cetate și s‑a ascuns într‑o odaie interioară. 31 Slujitorii săi i‑au zis: „Iată, am auzit că regii Casei lui Israel sunt îndurători. Dă‑ne voie să ne punem saci pe coapse, să ne legăm cu funii la cap și să ieșim la regele lui Israel! Poate că te va lăsa în viață.“ 32 Ei și‑au înfășurat saci pe coapse și s‑au legat cu funii la cap, după care s‑au dus la regele lui Israel și i‑au zis: – Robul tău Ben‑Hadad zice: „Te rog, lasă‑mă în viață!“ Ahab a zis: – Mai este încă în viață? Atunci este fratele meu! 33 Bărbații au luat de bun augur răspunsul și s‑au grăbit să accepte, zicând: – Da, fratele tău Ben‑Hadad! Ahab a zis: – Duceți‑vă și aduceți‑l. Ben‑Hadad a venit la el, iar Ahab l‑a urcat în carul lui. 34 Ben‑Hadad i‑a spus: – Îți voi înapoia cetățile pe care tatăl meu le‑a luat de la tatăl tău și vei putea să‑ți faci piețe în Damasc, așa cum a făcut tatăl meu în Samaria. Ahab a zis: – Iar eu îți voi da drumul, încheind un legământ cu tine. Astfel, după ce a încheiat un legământ cu el, Ahab i‑a dat drumul. 35 Unul din fiii profeților^[6] i‑a spus confratelui său prin Cuvântul DOMNULUI: „Lovește‑mă, te rog!“ Dar acesta n‑a vrut să‑l lovească. 36 „Pentru că n‑ai ascultat de Cuvântul DOMNULUI, i‑a zis profetul, când vei pleca de la mine, te va omorî un leu.“ După ce a plecat de la el, a întâlnit un leu care l‑a omorât. 37 Profetul a găsit un alt om și i‑a spus: „Lovește‑mă, te rog!“ Acel om l‑a lovit și l‑a rănit. 38 Apoi profetul s‑a dus și l‑a așteptat pe rege lângă drum. El s‑a deghizat acoperindu‑și ochii cu un bandaj. 39 Când regele a trecut pe acolo, el a strigat și i‑a spus regelui: – În timp ce robul tău era în toiul bătăliei, un bărbat a venit și mi‑a adus un captiv, zicându‑mi: „Păzește‑l pe acest om. Dacă va scăpa, vei răspunde cu viața pentru el sau vei plăti un talant^[7] de argint!“ 40 Dar pe când robul tău făcea câte ceva încoace și încolo, el a dispărut. Regele lui Israel i‑a răspuns: – Aceasta îți este condamnarea. Tu însuți ai rostit‑o. 41 Îndată profetul și‑a dat jos bandajul de pe ochi, iar regele lui Israel l‑a recunoscut că era dintre profeți. 42 El i‑a zis regelui: – Așa vorbește DOMNUL: „Fiindcă i‑ai dat drumul omului pe care îl hotărâsem pentru nimicire^[8], vei răspunde cu viața ta pentru viața lui și cu poporul tău pentru poporul lui.“ (1 Re 9:21) 43 Regele lui Israel s‑a dus și a intrat supărat și mâniat în palatul său din Samaria.

Lutherbibel 2017

de la Deutsche Bibelgesellschaft

Ahabs Kriege mit dem König Ben-Hadad

1 Und Ben-Hadad, der König von Aram, versammelte seine ganze Streitmacht, und es waren zweiunddreißig Könige mit ihm und Ross und Wagen. Und er zog herauf und belagerte Samaria und kämpfte gegen die Stadt (2 Re 6:24) 2 und sandte Boten zu Ahab, dem König von Israel, in die Stadt und ließ ihm sagen: 3 So spricht Ben-Hadad: Dein Silber und dein Gold ist mein, und deine Frauen und deine besten Söhne sind auch mein. 4 Der König von Israel antwortete und sprach: Mein Herr und König, wie du geredet hast! Ich bin dein und alles, was ich habe. 5 Aber die Boten kamen zurück und sprachen: So spricht Ben-Hadad: Ich habe zu dir gesandt und sagen lassen: Dein Silber und dein Gold, deine Frauen und deine Söhne sollst du mir geben. 6 Doch will ich morgen um diese Zeit meine Leute zu dir senden, dass sie dein Haus und die Häuser deiner Knechte durchsuchen, und was ihnen gefällt, sollen sie nehmen und wegtragen. 7 Da rief der König von Israel alle Ältesten des Landes zu sich und sprach: Merkt doch und seht, wie böse er’s meint! Er hat zu mir gesandt um meine Frauen und Söhne, Silber und Gold, und ich hab ihm nichts verweigert. 8 Da sprachen zu ihm alle Ältesten und alles Volk: Du sollst nicht gehorchen und nicht einwilligen. 9 Und Ahab sprach zu den Boten Ben-Hadads: Sagt meinem Herrn, dem König: Alles, was du zuerst deinem Knecht entboten hast, will ich tun; aber dies kann ich nicht tun. Und die Boten gingen hin und sagten ihm das wieder. 10 Da sandte Ben-Hadad zu ihm und ließ ihm sagen: Die Götter sollen mir dies und das tun, wenn der Staub Samarias genug sein sollte, die Hände der Leute zu füllen, die mit mir ziehen! 11 Aber der König von Israel antwortete: Sagt ihm: Wer den Harnisch anlegt, soll sich nicht rühmen wie der, der ihn abgelegt hat. 12 Als das Ben-Hadad hörte, der eben mit den Königen in den Zelten trank, sprach er zu seinen Knechten: Greift an! Und sie griffen die Stadt an. 13 Und siehe, ein Prophet trat zu Ahab, dem König von Israel, und sprach: So spricht der HERR: Siehst du diese große Menge? Wahrlich, ich will sie heute in deine Hand geben, dass du wissen sollst: Ich bin der HERR. 14 Ahab sprach: Durch wen? Er sprach: So spricht der HERR: Durch die Leute der Landvögte. Ahab sprach: Wer soll die Schlacht beginnen? Er sprach: Du. 15 Da zählte Ahab die Leute der Landvögte, und es waren zweihundertzweiunddreißig; und nach ihnen zählte er das ganze Volk, alle Israeliten, und es waren siebentausend Mann. 16 Und sie zogen aus am Mittag. Ben-Hadad aber trank und war trunken im Zeltlager samt den zweiunddreißig Königen, die ihm zu Hilfe gekommen waren. 17 Und die Leute der Landvögte zogen zuerst aus. Ben-Hadad aber hatte Leute ausgesandt; die brachten ihm Botschaft und sprachen: Es ziehen Männer aus Samaria heran. 18 Er sprach: Greift sie lebendig, ob sie nun zum Frieden oder zum Kampf ausgezogen sind! 19 Als aber die Leute der Landvögte aus der Stadt herausgezogen waren und das Heer ihnen nach, 20 erschlug jeder den, der vor ihn kam. Und die Aramäer flohen, und Israel jagte ihnen nach. Aber Ben-Hadad, der König von Aram, entrann mit Rossen und Reitern. 21 Und der König von Israel zog aus und schlug Ross und Wagen. So schlug er die Aramäer in einer großen Schlacht. 22 Da trat der Prophet zum König von Israel und sprach zu ihm: Wohlan, rüste dich und merke auf und sieh zu, was du tust! Denn der König von Aram wird gegen dich heraufziehen, wenn das Jahr um ist. 23 Aber die Großen des Königs von Aram sprachen zu ihm: Ihr Gott ist ein Gott der Berge, darum haben sie uns überwunden. Aber wenn wir mit ihnen in der Ebene kämpfen könnten – was gilt’s, wir wollten sie überwinden! 24 Tu nun das: Setze die Könige ab, einen jeglichen an seinem Ort, und setze Statthalter an ihre Stelle 25 und schaffe dir ein Heer, wie das Heer war, das du verloren hast, und ebenso viele Rosse und Wagen wie zuvor, und lass uns gegen sie kämpfen in der Ebene – was gilt’s, wir werden sie überwinden! Er gehorchte ihrer Stimme und tat das. 26 Als nun das Jahr um war, bot Ben-Hadad die Aramäer auf und zog herauf nach Afek, um gegen Israel zu kämpfen. 27 Und die Israeliten wurden auch aufgeboten, versorgten sich und zogen hin ihnen entgegen, und die Israeliten lagerten sich ihnen gegenüber wie zwei kleine Herden Ziegen. Von den Aramäern aber war das Land voll. 28 Und es trat der Mann Gottes herzu und sprach zum König von Israel: So spricht der HERR: Weil die Aramäer gesagt haben, der HERR sei ein Gott der Berge und nicht ein Gott der Täler, so habe ich diese große Menge in deine Hand gegeben, dass ihr erkennt: Ich bin der HERR. 29 Und sie lagen einander gegenüber sieben Tage. Am siebenten Tage zogen sie in den Kampf, und die Israeliten schlugen die Aramäer, hunderttausend Mann Fußvolk, an einem Tag. 30 Und die Übrigen flohen nach Afek in die Stadt, und die Mauer fiel auf die Übriggebliebenen, siebenundzwanzigtausend Mann. Und auch Ben-Hadad floh in die Stadt und verkroch sich von einer Kammer in die andere. 31 Da sprachen seine Großen zu ihm: Siehe, wir haben gehört, dass die Könige des Hauses Israel barmherzige Könige sind. So lasst uns den Sack um unsere Lenden tun und Stricke um unsere Köpfe und zum König von Israel hinausgehen; vielleicht lässt er dich am Leben. 32 Und sie gürteten den Sack um ihre Lenden und Stricke um ihre Köpfe und kamen zum König von Israel und sprachen: Dein Knecht Ben-Hadad lässt dir sagen: Lass mich doch am Leben! Er aber sprach: Lebt er noch? Er ist mein Bruder! 33 Und die Männer nahmen es als ein gutes Zeichen und sprachen sogleich: Ja, Ben-Hadad ist dein Bruder. Er sprach: Geht und bringt ihn! Da ging Ben-Hadad zu ihm heraus. Und Ahab ließ ihn auf den Wagen steigen. 34 Und Ben-Hadad sprach zu ihm: Die Städte, die mein Vater deinem Vater genommen hat, will ich dir zurückgeben, und mache du dir Märkte in Damaskus, wie mein Vater in Samaria getan hat. Und Ahab sprach: Ich will dich auf diesen Bund hin ziehen lassen. Da schloss er mit ihm den Bund und ließ ihn ziehen. 35 Da sprach ein Mann von den Prophetenjüngern zu seinem Nächsten auf des HERRN Gebot: Schlage mich! Er aber weigerte sich, ihn zu schlagen. 36 Da sprach er zu ihm: Weil du der Stimme des HERRN nicht gehorcht hast, siehe, so wird dich ein Löwe schlagen, wenn du von mir gehst. Und als er von ihm ging, fand ihn ein Löwe und schlug ihn. (1 Re 13:24) 37 Und der Prophet fand einen andern Mann und sprach: Schlage mich! Und der Mann schlug ihn wund. 38 Da ging der Prophet hin, trat an den Weg, den der König zog, und verhüllte sein Angesicht mit einer Binde. 39 Und als der König vorüberzog, rief er den König an und sprach: Dein Knecht war ausgezogen in die Schlacht. Und siehe, ein Mann trat zu mir und brachte mir einen und sprach: Bewache diesen Mann; wenn man ihn vermissen wird, so soll dein Leben für sein Leben einstehen oder du sollst einen Zentner Silber zahlen. (2 Re 10:24) 40 Und als dein Knecht hier und da zu tun hatte, war jener nicht mehr da. Der König von Israel sprach zu ihm: Das ist dein Urteil; du hast’s selbst gefällt. 41 Da tat er eilends die Binde von seinem Angesicht, und der König von Israel erkannte, dass er einer der Propheten war. 42 Und er sprach zu ihm: So spricht der HERR: Weil du den Mann, auf dem mein Bann lag, von dir gelassen hast, so soll dein Leben für sein Leben einstehen und dein Volk für sein Volk. 43 Aber der König von Israel zog heim, voller Unmut und Zorn, und kam nach Samaria.