1Pe vremea când judecau[1] judecătorii, a fost o foamete în țară. Atunci un bărbat din Betleemul lui Iuda a plecat împreună cu soția lui și cu cei doi fii ai săi să locuiască temporar în câmpiile Moabului.2Bărbatul se numea Elimelek, soția lui se numea Naomi, iar cei doi fii ai săi se numeau Mahlon și Chilion. Ei erau efratiți din Betleemul lui Iuda. Când au ajuns în câmpiile Moabului, s‑au stabilit acolo.3Însă Elimelek, soțul lui Naomi, a murit, și ea a rămas astfel singură cu cei doi fii ai ei.4Aceștia s‑au căsătorit cu moabite; numele uneia era Orpa, iar numele celeilalte era Rut. După ce au locuit acolo aproape zece ani,5cei doi, adică Mahlon și Chilion, au murit și ei, astfel încât femeia a rămas singură, fără cele două odrasle ale ei și fără soțul său.6Atunci ea s‑a ridicat, împreună cu nurorile ei, ca să se întoarcă acasă din câmpiile Moabului, căci, pe când era în regiunea Moabului, auzise că DOMNUL Își cercetase poporul și le dăduse hrană.7Ea a ieșit din locul în care se afla, iar cele două nurori ale ei erau cu ea. Și au plecat la drum ca să se întoarcă în țara lui Iuda.8Naomi le‑a zis totuși celor două nurori ale ei: – Plecați! Întoarceți‑vă fiecare la casa mamei sale! DOMNUL să Se poarte față de voi cu bunătatea[2] cu care și voi v‑ați purtat față de cei ce au murit și față de mine!9Să dea DOMNUL ca fiecare din voi să găsească odihnă în casa viitorului soț! Apoi le‑a dat sărutare, iar ele și‑au ridicat glasul și au plâns.10Ele i‑au zis: – Nu! Vom merge cu tine la poporul tău.11Dar Naomi a răspuns: – Întoarceți‑vă, fiicele mele! De ce să veniți cu mine? Mai am eu oare fii în pântecul meu, care să vă fie apoi soți?12Întoarceți‑vă, fiicele mele! Plecați! Căci eu sunt prea bătrână să mă mai mărit. Chiar dacă aș zice că mai este speranță pentru mine, chiar dacă m‑aș mărita în noaptea aceasta și aș naște fii,13ați aștepta voi până s‑ar face mari? V‑ați păstra voi pentru ei, fără să vă măritați? Nu, fiicele mele! Eu sunt mult mai amărâtă decât voi[3], căci mâna DOMNULUI s‑a întins împotriva mea!14Ele și‑au ridicat glasul și au plâns din nou. Orpa i‑a dat sărutare soacrei sale și a plecat, dar Rut s‑a ținut de ea.15Naomi a zis: – Iată, cumnata ta s‑a întors la poporul ei și la dumnezeii ei! Du‑te și tu după cumnata ta!16Rut a răspuns: – Nu insista să te părăsesc și să mă întorc de la tine. Căci unde mergi tu, voi merge și eu. Unde vei înnopta tu, voi înnopta și eu. Poporul tău va fi și poporul meu, iar Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu.17Unde vei muri tu, voi muri și eu, și tot acolo voi fi și îngropată. DOMNUL să Se poarte cu mine cu toată asprimea[4] dacă altceva, în afară de moarte, mă va despărți de tine!18Văzând‑o hotărâtă să meargă cu ea, Naomi a încetat să‑i mai vorbească astfel.19Cele două au călătorit până au ajuns la Betleem. Când au intrat în Betleem, în toată cetatea a fost multă forfotă pe seama lor. Femeile se întrebau: – Aceasta este Naomi?20Ea le‑a zis: – Nu mă mai numiți Naomi[5], ci numiți‑mă Mara[6], pentru că Cel Atotputernic[7] m‑a amărât mult.21Când am plecat, aveam de toate, dar DOMNUL m‑a adus înapoi cu mâinile goale. De ce să mă mai numiți Naomi, de vreme ce DOMNUL a mărturisit împotriva mea și Cel Atotputernic a adus necazul asupra mea?[8]22Așa s‑a întors Naomi din câmpiile Moabului împreună cu moabita Rut, nora ei. Ele au sosit în Betleem, tocmai când începea seceratul orzului.
1Zu der Zeit, als die Richter regierten, kam eine Hungersnot über das Land. Da zog ein Mann mit seiner Frau und seinen beiden Söhnen aus Betlehem in Juda fort, um sich als Fremder im Grünland Moabs niederzulassen.2Der Mann hieß Elimelech, seine Frau Noomi und seine Söhne hießen Machlon und Kiljon; sie waren Efratiter aus Betlehem in Juda. Als sie im Grünland Moabs ankamen, blieben sie dort.3Elimelech, der Mann Noomis, starb und sie blieb mit ihren beiden Söhnen zurück.4Diese nahmen sich moabitische Frauen, Orpa und Rut, und so wohnten sie dort etwa zehn Jahre lang.5Dann starben auch Machlon und Kiljon und Noomi blieb allein, ohne ihren Mann und ohne ihre beiden Söhne.
Noomis Heimkehr in Begleitung von Rut
6Da brach sie mit ihren Schwiegertöchtern auf, um aus dem Grünland Moabs heimzukehren; denn sie hatte dort gehört, der HERR habe sich seines Volkes angenommen und ihm Brot gegeben.7Sie verließ zusammen mit ihren beiden Schwiegertöchtern den Ort, wo sie sich aufgehalten hatte. Als sie nun auf dem Heimweg in das Land Juda waren,8sagte Noomi zu ihren beiden Schwiegertöchtern: Kehrt doch beide heim zu euren Müttern! Der HERR erweise euch Güte, wie ihr sie den Toten und mir erwiesen habt.9Der HERR lasse jede von euch Geborgenheit finden bei einem Gatten. Damit küsste sie beide zum Abschied; doch Orpa und Rut begannen laut zu weinen10und sagten zu ihr: Nein, wir wollen mit dir zu deinem Volk gehen.11Noomi sagte: Kehrt doch um, meine Töchter! Warum wollt ihr mit mir ziehen? Habe ich etwa in meinem Leib noch Söhne, die eure Männer werden könnten?12Kehrt um, meine Töchter, und geht; denn ich bin zu alt, noch einem Mann zu gehören. Selbst wenn ich dächte, ich habe noch Hoffnung, ja, wenn ich noch diese Nacht einem Mann gehörte und gar Söhne bekäme:13Wolltet ihr warten, bis sie erwachsen sind? Wolltet ihr euch so lange abschließen und ohne einen Mann leben? Nein, meine Töchter! Mir täte es bitter leid um euch; denn mich hat die Hand des HERRN getroffen.14Da weinten sie noch lauter. Doch dann gab Orpa ihrer Schwiegermutter den Abschiedskuss, während Rut nicht von ihr ließ.15Noomi sagte: Du siehst, deine Schwägerin kehrt heim zu ihrem Volk und zu ihrem Gott. Folge ihr doch!16Rut antwortete: Dränge mich nicht, dich zu verlassen und umzukehren! Wohin du gehst, dahin gehe auch ich, und wo du bleibst, da bleibe auch ich. Dein Volk ist mein Volk und dein Gott ist mein Gott.17Wo du stirbst, da sterbe auch ich, da will ich begraben sein. Der HERR soll mir dies und das antun - nur der Tod wird mich von dir scheiden.18Als sie sah, dass Rut darauf bestand, mit ihr zu gehen, redete sie nicht länger auf sie ein.19So zogen sie miteinander bis Betlehem. Als sie in Betlehem ankamen, geriet die ganze Stadt ihretwegen in Bewegung. Die Frauen sagten: Ist das nicht Noomi?20Doch sie erwiderte: Nennt mich nicht mehr Noomi, Liebliche, sondern Mara, Bittere; denn viel Bitteres hat der Allmächtige mir getan.21Reich bin ich ausgezogen, aber mit leeren Händen hat der HERR mich heimkehren lassen. Warum nennt ihr mich noch Noomi, da doch der HERR gegen mich gesprochen und der Allmächtige mir Schlimmes angetan hat?22So kehrte Noomi mit Rut, ihrer moabitischen Schwiegertochter, aus dem Grünland Moabs heim. Zu Beginn der Gerstenernte kamen sie in Betlehem an.