1Toți vameșii[1] și păcătoșii[2] se apropiau de El ca să‑L asculte. (Mat 18:12; Lu 3:12; Lu 5:30)2Dar fariseii și cărturarii murmurau și ziceau: – Acest Om îi primește pe păcătoși și mănâncă împreună cu ei!3El însă le‑a spus următoarea pildă:4– Care om dintre voi, dacă are o sută de oi și pierde una din ele, nu le lasă pe câmp pe celelalte nouăzeci și nouă și nu se duce după cea pierdută, până când o găsește?!5Iar când o găsește, o pune bucuros pe umeri,6vine acasă și‑și cheamă prietenii și vecinii, zicându‑le: „Bucurați‑vă împreună cu mine, fiindcă mi‑am găsit oaia pierdută!“7Tot așa, vă spun că va fi mai mare bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăiește, decât pentru nouăzeci și nouă de oameni drepți care n‑au nevoie de pocăință!
Pilda cu moneda pierdută
8Sau care femeie, dacă are zece drahme[3] și pierde una din ele, nu aprinde o candelă, nu mătură casa și nu caută cu atenție până când o găsește?! (Lu 7:41)9Iar când o găsește, își cheamă prietenele și vecinele și le spune: „Bucurați‑vă împreună cu mine, căci am găsit drahma pe care o pierdusem!“10Tot așa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăiește!
Pilda fiului risipitor
11El a mai zis: – Un om avea doi fii.12Cel mai tânăr dintre ei i‑a zis tatălui: „Tată, dă‑mi partea de avere care mi se cuvine!“ Și tatăl a împărțit între ei avuția.[4] (Deut 21:17)13Nu după multe zile, fiul cel tânăr a strâns totul și a plecat într‑o țară îndepărtată, iar acolo și‑a risipit averea, trăind într‑un mod destrăbălat.14După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în țara aceea, iar el a început să ducă lipsă.15S‑a dus și s‑a alipit de unul dintre cetățenii acelei țări, iar acesta l‑a trimis pe câmpurile lui ca să‑i pască porcii.[5] (Lev 11:7)16El tânjea să se sature din roșcovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le dădea nimeni.17Atunci și‑a venit în fire și a zis: „Câți angajați ai tatălui meu au belșug de pâine, iar eu mor de foame aici!18Mă voi ridica, mă voi duce la tatăl meu și‑i voi spune: «Tată, am păcătuit împotriva Cerului și înaintea ta19și nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău. Fă‑mă ca pe unul dintre angajații tăi!»“20Și s‑a ridicat și s‑a dus la tatăl lui. În timp ce el era încă departe, tatăl său l‑a văzut și i s‑a făcut milă de el. A alergat la el, l‑a îmbrățișat și l‑a sărutat mult.21Fiul i‑a zis: „Tată, am păcătuit împotriva Cerului și înaintea ta și nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău!“22Dar tatăl le‑a zis sclavilor săi: „Aduceți repede cea mai bună robă și îmbrăcați‑l cu ea! Puneți‑i un inel în deget și sandale în picioare!23Aduceți apoi vițelul cel îngrășat și tăiați‑l![6] Să mâncăm și să ne înveselim, (Gen 41:42; Zah 3:4)24pentru că acest fiu al meu era mort, și trăiește iarăși, era pierdut, și a fost găsit!“ Și au început să se înveselească.25Fiul lui cel mai în vârstă era la câmp. Când a venit și s‑a apropiat de casă, a auzit muzică și dansuri26și l‑a chemat pe unul dintre slujitori ca să‑l întrebe ce se întâmplă.27Acesta i‑a răspuns: „A venit fratele tău, iar tatăl tău a tăiat vițelul cel îngrășat, pentru că l‑a primit înapoi sănătos.“28Atunci el s‑a mâniat și n‑a vrut să intre. Tatăl lui a ieșit afară și l‑a rugat să intre,29însă el, răspunzând, i‑a zis tatălui său: „Iată, eu îți slujesc de atâția ani și niciodată nu ți‑am încălcat porunca! Și mie nu mi‑ai dat niciodată nici măcar un ied ca să mă înveselesc cu prietenii mei!30Dar când a venit acest fiu al tău, care ți‑a mâncat averea cu prostituatele, lui i‑ai tăiat vițelul cel îngrășat!“31Tatăl i‑a zis: „Copile, tu întotdeauna ești cu mine și tot ce este al meu este și al tău.32Dar trebuia să ne înveselim și să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort, și acum trăiește, era pierdut, și a fost găsit!“
Das Doppelgleichnis vom verlorenen Schaf und von der verlorenen Drachme
1Alle Zöllner und Sünder kamen zu ihm, um ihn zu hören.2Die Pharisäer und die Schriftgelehrten empörten sich darüber und sagten: Dieser nimmt Sünder auf und isst mit ihnen.3Da erzählte er ihnen dieses Gleichnis und sagte: (Ioan 10:11)4Wenn einer von euch hundert Schafe hat und eins davon verliert, lässt er dann nicht die neunundneunzig in der Wüste zurück und geht dem verlorenen nach, bis er es findet? (Mat 18:12)5Und wenn er es gefunden hat, nimmt er es voll Freude auf die Schultern,6und wenn er nach Hause kommt, ruft er die Freunde und Nachbarn zusammen und sagt zu ihnen: Freut euch mit mir, denn ich habe mein Schaf wiedergefunden, das verloren war!7Ich sage euch: Ebenso wird im Himmel mehr Freude herrschen über einen einzigen Sünder, der umkehrt, als über neunundneunzig Gerechte, die keine Umkehr nötig haben.8Oder wenn eine Frau zehn Drachmen hat und eine davon verliert, zündet sie dann nicht eine Lampe an, fegt das Haus und sucht sorgfältig, bis sie die Drachme findet?9Und wenn sie diese gefunden hat, ruft sie die Freundinnen und Nachbarinnen zusammen und sagt: Freut euch mit mir, denn ich habe die Drachme wiedergefunden, die ich verloren hatte!10Ebenso, sage ich euch, herrscht bei den Engeln Gottes Freude über einen einzigen Sünder, der umkehrt.
Das Gleichnis vom verlorenen Sohn
11Weiter sagte Jesus: Ein Mann hatte zwei Söhne. (Mat 21:28)12Der jüngere von ihnen sagte zu seinem Vater: Vater, gib mir das Erbteil, das mir zusteht! Da teilte der Vater das Vermögen unter sie auf.13Nach wenigen Tagen packte der jüngere Sohn alles zusammen und zog in ein fernes Land. Dort führte er ein zügelloses Leben und verschleuderte sein Vermögen.14Als er alles durchgebracht hatte, kam eine große Hungersnot über jenes Land und er begann Not zu leiden.15Da ging er zu einem Bürger des Landes und drängte sich ihm auf; der schickte ihn aufs Feld zum Schweinehüten.16Er hätte gern seinen Hunger mit den Futterschoten gestillt, die die Schweine fraßen; aber niemand gab ihm davon. (Lu 16:21)17Da ging er in sich und sagte: Wie viele Tagelöhner meines Vaters haben Brot im Überfluss, ich aber komme hier vor Hunger um.18Ich will aufbrechen und zu meinem Vater gehen und zu ihm sagen: Vater, ich habe mich gegen den Himmel und gegen dich versündigt. (Ps 51:6)19Ich bin nicht mehr wert, dein Sohn zu sein; mach mich zu einem deiner Tagelöhner!20Dann brach er auf und ging zu seinem Vater. Der Vater sah ihn schon von Weitem kommen und er hatte Mitleid mit ihm. Er lief dem Sohn entgegen, fiel ihm um den Hals und küsste ihn.21Da sagte der Sohn zu ihm: Vater, ich habe mich gegen den Himmel und gegen dich versündigt; ich bin nicht mehr wert, dein Sohn zu sein.[1]22Der Vater aber sagte zu seinen Knechten: Holt schnell das beste Gewand und zieht es ihm an, steckt einen Ring an seine Hand und gebt ihm Sandalen an die Füße!23Bringt das Mastkalb her und schlachtet es; wir wollen essen und fröhlich sein.24Denn dieser, mein Sohn, war tot und lebt wieder; er war verloren und ist wiedergefunden worden. Und sie begannen, ein Fest zu feiern. (Ef 2:1)25Sein älterer Sohn aber war auf dem Feld. Als er heimging und in die Nähe des Hauses kam, hörte er Musik und Tanz.26Da rief er einen der Knechte und fragte, was das bedeuten solle.27Der Knecht antwortete ihm: Dein Bruder ist gekommen und dein Vater hat das Mastkalb schlachten lassen, weil er ihn gesund wiederbekommen hat.28Da wurde er zornig und wollte nicht hineingehen. Sein Vater aber kam heraus und redete ihm gut zu.29Doch er erwiderte seinem Vater: Siehe, so viele Jahre schon diene ich dir und nie habe ich dein Gebot übertreten; mir aber hast du nie einen Ziegenbock geschenkt, damit ich mit meinen Freunden ein Fest feiern konnte.30Kaum aber ist der hier gekommen, dein Sohn, der dein Vermögen mit Dirnen durchgebracht hat, da hast du für ihn das Mastkalb geschlachtet.31Der Vater antwortete ihm: Mein Kind, du bist immer bei mir und alles, was mein ist, ist auch dein. (Ioan 17:10)32Aber man muss doch ein Fest feiern und sich freuen; denn dieser, dein Bruder, war tot und lebt wieder; er war verloren und ist wiedergefunden worden.