1Toți fiii lui Israel au ieșit de la Dan până la Beer-Șeba[1] și până la ținutul Ghiladului. Comunitatea s‑a strâns astfel ca un singur om înaintea DOMNULUI, la Mițpa.2Conducătorii întregului popor, ai tuturor semințiilor lui Israel, s‑au înfățișat în adunarea poporului lui Dumnezeu: erau patru sute de mii de pedestrași în stare să scoată sabia.3Fiii lui Beniamin au auzit că fiii lui Israel s‑au suit la Mițpa. Fiii lui Israel au zis: – Spuneți, cum s‑a întâmplat răul acesta?4Atunci, levitul, bărbatul femeii care fusese ucisă, a luat cuvântul și le‑a zis: – Eu și țiitoarea mea intrasem în Ghiva, care aparține de Beniamin, ca să înnoptăm acolo.5Dar locuitorii Ghivei s‑au ridicat împotriva mea, au înconjurat pe timp de noapte casa în care eram și au vrut să mă ucidă. Mi‑au necinstit țiitoarea până când a murit.6Atunci mi‑am apucat țiitoarea, am tăiat‑o în bucăți și le‑am trimis prin toată țara moștenită de Israel, căci au săvârșit o desfrânare și o spurcăciune în Israel.7Iată‑vă pe toți, fii ai lui Israel: vorbiți între voi și sfătuiți‑vă aici!8Tot poporul s‑a ridicat ca un singur om, zicând: – Niciunul din noi nu va pleca la cortul lui. Nimeni nu se va întoarce acasă.9Iată acum ce‑i vom face Ghivei: o vom lua cu asalt după cum vom ieși la sorți!10Din toate semințiile lui Israel vom lua zece bărbați dintr‑o sută, o sută dintr‑o mie și o mie din zece mii. Aceștia vor aduce provizii pentru popor. Apoi, când ei se vor întoarce, vom pedepsi Ghiva lui Beniamin potrivit cu toată spurcăciunea pe care a săvârșit‑o în Israel.11Toți bărbații lui Israel s‑au strâns împotriva cetății, uniți ca un singur om.12Semințiile lui Israel au trimis niște bărbați prin toată seminția lui Beniamin ca să spună: „Ce înseamnă răul acesta care a avut loc printre voi?13Acum, predați‑i pe oamenii aceia, pe acei fii ai lui Belial[2] care sunt în Ghiva, ca să‑i omorâm și să nimicim astfel răul din Israel!“ Dar fiii lui Beniamin n‑au vrut să asculte de glasul fraților lor, fiii lui Israel. (2 Cor 6:15)14Fiii lui Beniamin s‑au strâns din cetățile lor la Ghiva ca să iasă la luptă împotriva fiilor lui Israel.15În ziua aceea, s‑au mobilizat din cetăți douăzeci și șase de mii de fii ai lui Beniamin în stare să scoată sabia, în afară de locuitorii Ghivei, care s‑au strâns în număr de șapte sute de bărbați aleși.16Din tot poporul aceasta, șapte sute de bărbați aleși erau stângaci. Toți aceștia, trăgând cu praștia, puteau ținti chiar și un fir de păr și nu greșeau.17În afară de Beniamin, oamenii lui Israel care se adunaseră erau patru sute de mii de bărbați în stare să scoată sabia. Toți aceștia erau războinici.18Ei s‑au ridicat, s‑au suit la Betel și L‑au întrebat pe Dumnezeu. Fiii lui Israel au zis: – Care dintre noi să se suie primul la război împotriva fiilor lui Beniamin? DOMNUL le‑a răspuns: – Iuda să se suie primul!19Fiii lui Israel s‑au sculat dimineața și și‑au așezat tabăra lângă Ghiva.20Apoi au ieșit la luptă împotriva celor din Beniamin și s‑au așezat în linie de bătaie, înaintea Ghivei.21Fiii lui Beniamin au ieșit din Ghiva și au doborât la pământ în ziua aceea douăzeci și două de mii de bărbați din Israel.22Poporul, bărbații lui Israel, s‑a îmbărbătat și s‑a așezat din nou în linie de bătaie în locul în care se așezase în prima zi.23Între timp, fiii lui Israel s‑au suit și au plâns înaintea DOMNULUI până seara. Ei L‑au întrebat pe DOMNUL, zicând: – Să pornim din nou la luptă împotriva fiilor lui Beniamin, frații noștri? DOMNUL le‑a răspuns: – Suiți‑vă împotriva lor!24Astfel, fiii lui Israel au înaintat a doua zi împotriva fiilor lui Beniamin.25Dar și a doua zi cei din Beniamin au ieșit din Ghiva ca să‑i înfrunte și iarăși au doborât la pământ optsprezece mii de bărbați din fiii lui Israel, toți în stare să scoată sabia.26Atunci, toți fiii lui Israel, deci tot poporul, s‑au suit la Betel și au plâns. În ziua aceea, au rămas acolo, în prezența DOMNULUI, au postit până seara și au adus înaintea DOMNULUI arderi‑de‑tot și jertfe de pace[3].27Fiii lui Israel L‑au întrebat pe DOMNUL – în zilele acelea, Chivotul Legământului cu Dumnezeu era acolo,28iar Fineas, fiul lui Elazar, fiul lui Aaron, slujea înaintea lui în zilele acelea – și I‑au zis: – Să ies din nou la luptă împotriva fiilor lui Beniamin, fratele meu, sau să încetez? DOMNUL a răspuns: – Suiți‑vă, căci mâine îi voi da în mâna ta!29Atunci, Israel a pus la pândă niște oameni împrejurul cetății Ghiva.30A treia zi, fiii lui Israel s‑au suit împotriva fiilor lui Beniamin și s‑au așezat înaintea Ghivei ca și în celelalte ocazii.31Fiii lui Beniamin au ieșit să întâlnească poporul, fiind astfel îndepărtați de lângă cetate. Au început să lovească în popor și să ucidă ca în celelalte ocazii, pe drumurile cele mari – unul care duce la Betel și altul la Ghiva – și în câmpie. Au ucis aproape treizeci de bărbați din Israel.32Fiii lui Beniamin ziceau: „Iată‑i învinși înaintea noastră ca și mai înainte!“ Dar fiii lui Israel ziceau: „Să fugim și să‑i îndepărtăm de cetate spre drumurile cele mari!“33Toți bărbații lui Israel s‑au ridicat din locurile lor și s‑au regrupat la Baal-Tamar, iar Israelul care stătea la pândă s‑a năpustit din locul în care era, la apus[4] de Ghiva.34Zece mii de oameni aleși din tot Israelul au înaintat împotriva Ghivei. Bătălia a fost aprigă, iar beniamiții nici nu‑și imaginau că va veni asupra lor un asemenea dezastru.35DOMNUL i‑a învins pe cei din Beniamin înaintea lui Israel și astfel fiii lui Israel au doborât în acea zi, în Beniamin, douăzeci și cinci de mii o sută de bărbați, toți aceștia în stare să scoată sabia.36Fiii lui Beniamin au văzut că au fost învinși. Atunci când bărbații lui Israel s‑au lăsat urmăriți de cei din Beniamin, ei s‑au bazat pe oamenii care fuseseră puși la pândă în apropierea Ghivei.37Cei ce stăteau la pândă au înaintat repede împotriva Ghivei, s‑au năpustit asupra ei și au trecut cetatea prin ascuțișul sabiei.38Semnalul pe care bărbații lui Israel îl hotărâseră cu cei ce stăteau la pândă era acela că ei trebuiau să înalțe în cetate un nor mare de fum.39Doar atunci bărbații lui Israel ar fi trebuit să se întoarcă în luptă. Dar cei din Beniamin începuseră să lovească, iar pentru că numărul celor uciși din Israel era aproape de treizeci de oameni, ei își ziceau: „Cu siguranță sunt pe deplin învinși înaintea noastră ca în prima luptă!“40Când coloana de fum a început să se înalțe din cetate, cei din Beniamin au privit înapoi și au observat‑o cum se înălța din întreaga cetate înspre cer.41Atunci bărbații lui Israel s‑au întors. Când au văzut dezastrul care‑i aștepta, bărbații lui Beniamin s‑au îngrozit.42Au fugit dinaintea bărbaților lui Israel spre drumul pustiei, dar n‑au putut scăpa de luptă, iar cei din cetăți i‑au doborât în mijlocul lor.43Ei i‑au înconjurat pe cei din Beniamin, i‑au urmărit fără încetare[5] și i‑au nimicit până în fața Ghivei, spre răsărit.44Optsprezece mii de bărbați din Beniamin au căzut, toți aceștia fiind bărbați viteji.45Unii au fugit și au scăpat în pustie, la Stânca lui Rimon. Israeliții au ucis la drumurile cele mari cinci mii dintre ei. Pe alții i‑au urmărit până la Ghidom[6] și au ucis dintre aceștia două mii de bărbați.46Astfel, toți cei din Beniamin care au căzut în ziua aceea au fost douăzeci și cinci de mii de bărbați în stare să scoată sabia, toți bărbați viteji.47Dintre cei care au fugit și au scăpat în pustie, la Stânca lui Rimon, au mai rămas șase sute de bărbați. Ei au locuit la Stânca lui Rimon timp de patru luni.48Bărbații lui Israel s‑au întors la fiii lui Beniamin și au trecut prin ascuțișul sabiei toate cetățile cu tot ce au găsit în ele: oameni și animale. Ei au dat foc tuturor acestor cetăți pe care le‑au găsit în cale.
1Alle Israeliten zogen aus. Die Volksgemeinde versammelte sich wie ein Mann von Dan bis Beerscheba, dazu das Land Gilead beim HERRN in Mizpa. (Jud 21:1; 1 Sam 7:5; 1 Sam 10:17)2Die Häupter des ganzen Volkes, alle Stämme Israels, traten zu einer Versammlung des Volkes Gottes zusammen, vierhunderttausend Mann zu Fuß, mit Schwertern bewaffnet.3Die Benjaminiter erfuhren, dass die Israeliten nach Mizpa hinaufgezogen waren. Die Israeliten sagten: Berichtet, wie dieses Verbrechen geschehen ist!4Der Levit, der Mann der ermordeten Frau, antwortete: Ich bin mit meiner Nebenfrau nach Gibea, das in Benjamin liegt, gekommen, um zu übernachten.5Da rotteten sich die Herren von Gibea gegen mich zusammen und umringten nachts in feindlicher Absicht das Haus. Sie wollten mich umbringen und meine Nebenfrau vergewaltigten sie, sodass sie gestorben ist.6Da ergriff ich meine Nebenfrau, schnitt sie in Stücke und schickte sie in alle Gebiete des Erbbesitzes der Israeliten; denn sie haben ein Verbrechen und eine Schandtat in Israel begangen.7Siehe, ihr alle seid Israeliten; also besprecht euch auf der Stelle miteinander und beratet!8Da erhob sich das ganze Volk wie ein Mann und sagte: Keiner von uns darf in sein Zelt gehen und keiner von uns darf in sein Haus zurückkehren.9Und jetzt ist das der Beschluss, was wir Gibea tun wollen: Wir wollen gegen die Stadt ziehen nach dem Los.10Und zwar nehmen wir aus allen Stämmen Israels jeweils zehn Männer von hundert und hundert von tausend und tausend von zehntausend. Sie sollen Verpflegung für das Volk holen, damit sie mit Geba in Benjamin, wenn sie dorthin kommen, machen, was es nach der Schandtat verdient, die es mitten in Israel begangen hat.
Dreitägige Schlacht der Israeliten gegen die Benjaminiter
11So versammelten sich alle Männer Israels, geschlossen wie ein Mann, bei der Stadt.12Und die Stämme Israels schickten Boten durch das ganze Gebiet des Stammes Benjamin und ließen sagen: Was ist das für eine üble Tat, die bei euch geschehen ist?[1]13Gebt uns also das üble Gesindel von Gibea heraus, wir wollen es töten und wollen das Böse aus Israel austilgen. Doch die Benjaminiter wollten nicht auf die Stimme ihrer Brüder, der Israeliten, hören.14Sie kamen vielmehr aus ihren Städten bei Gibea zusammen, um gegen die Israeliten in den Kampf zu ziehen.15Als man an jenem Tag die Benjaminiter aus den Städten musterte, zählte man sechsundzwanzigtausend mit Schwertern bewaffnete Männer, ohne die Einwohner von Gibea, von denen siebenhundert auserlesene Männer gemustert wurden.16Unter diesem ganzen Volk befanden sich siebenhundert besonders auserlesene Männer; sie waren alle Linkshänder und konnten einen Stein haargenau schleudern, ohne je das Ziel zu verfehlen.17Auch die Männer Israels ließen sich mustern. Es waren ohne die Benjaminiter vierhunderttausend mit dem Schwert bewaffnete Männer, alles tüchtige Krieger.18Sie brachen auf, zogen nach Bet-El hinauf und befragten Gott. Die Israeliten sagten: Wer von uns soll zuerst gegen die Benjaminiter in den Kampf ziehen? Der HERR antwortete: Zuerst Juda.19Die Israeliten brachen am Morgen auf und bezogen ihr Lager gegenüber Gibea.20Dann rückten die Männer Israels zum Kampf gegen die Benjaminiter aus und stellten sich ihnen gegenüber vor Gibea zum Kampf auf.21Die Benjaminiter rückten von Gibea aus und streckten an diesem Tag zweiundzwanzigtausend Israeliten zu Boden.22Doch das Volk, die Männer Israels, fassten wieder Mut und stellten sich noch einmal zum Kampf auf, am gleichen Ort, wo sie sich am ersten Tag aufgestellt hatten.23Die Israeliten zogen hinauf und weinten bis zum Abend vor dem HERRN. Sie fragten den HERRN: Soll ich noch einmal zum Kampf gegen die Söhne meines Bruders Benjamin antreten? Der HERR antwortete: Zieht hinauf gegen ihn!24Als nun die Israeliten am zweiten Tag gegen die Benjaminiter vorrückten,25zogen ihnen die Benjaminiter am zweiten Tag von Gibea aus entgegen und streckten noch einmal achtzehntausend Männer aus Israel zu Boden, die alle mit Schwertern bewaffnet waren.26Darauf zogen alle Israeliten, das ganze Volk, hinauf und kamen nach Bet-El. Dort saßen sie klagend vor dem HERRN; sie fasteten an jenem Tag bis zum Abend und brachten dem HERRN Brandopfer und Heilsopfer dar.27Dann befragten die Israeliten den HERRN. In Bet-El stand nämlich in jenen Tagen die Bundeslade Gottes28und Pinhas, der Sohn Eleasars, des Sohnes Aarons, stand in jenen Tagen vor ihm. Die Israeliten sagten: Soll ich noch einmal ausrücken zum Kampf mit den Söhnen meines Bruders Benjamin oder soll ich es sein lassen? Der HERR antwortete: Zieht hinauf! Denn morgen gebe ich ihn in deine Hand. (Num 25:7)29Darauf legten die Israeliten rings um Gibea Leute in den Hinterhalt.30Am dritten Tag zogen die Israeliten gegen die Benjaminiter hinauf und stellten sich, wie die beiden vorigen Male, bei Gibea auf.31Die Benjaminiter rückten gegen das Volk aus, wurden aber so von der Stadt fortgelockt; sie begannen, wie die beiden vorigen Male, auf freiem Feld einige vom Volk zu erschlagen, an den Straßen, von denen die eine nach Bet-El, die andere nach Gibea hinaufführt, im Ganzen etwa dreißig Mann.32Die Benjaminiter dachten: Sie werden von uns geschlagen wie beim ersten Mal. Die Israeliten aber hatten gesagt: Wir wollen fliehen und ihn von der Stadt weg zu den Straßen hinlocken.33Alle Männer Israels zogen sich also von ihrem Platz zurück und stellten sich bei Baal-Tamar wieder auf, während die Israeliten, die im Hinterhalt lagen, von ihrer Stellung aus der Lichtung von Geba hervorbrachen.34Zehntausend ausgewählte Männer aus ganz Israel rückten gegenüber Gibea heran. Es gab einen schweren Kampf; die Benjaminiter erkannten nicht, dass das Unheil sie ereilte.35Der HERR schlug die Benjaminiter vor Israel und die Israeliten machten an jenem Tag fünfundzwanzigtausendundeinhundert Mann aus Benjamin nieder, alles mit Schwertern bewaffnete Krieger.36Die Benjaminiter sahen, dass sie geschlagen waren.
Die Israeliten gaben also Benjamin Gelände preis; denn sie vertrauten auf den Hinterhalt, den sie bei Gibea gelegt hatten.37Die Leute im Hinterhalt stürmten nun schnell auf Gibea los. Sie kamen aus dem Hinterhalt hervor und erschlugen alles in der Stadt mit scharfem Schwert.38Die Männer Israels hatten mit den Männern im Hinterhalt verabredet, dass sie eine Rauchwolke aus der Stadt aufsteigen lassen sollten.39Die Männer Israels machten kehrt im Kampf. Benjamin hatte begonnen, etwa dreißig Israeliten zu erschlagen, denn sie sagten: Sicher wird Israel von uns völlig geschlagen wie beim ersten Kampf!40Da begann das Signal aus der Stadt aufzusteigen, eine Rauchsäule. Die Benjaminiter wandten sich um und siehe, der Brand der ganzen Stadt war wie ein Opfer zum Himmel emporgestiegen!41Die Männer Israels hatten kehrtgemacht, da gerieten die Benjaminiter in Verwirrung; denn sie erkannten, dass das Unglück sie ereilt hatte.42Sie wandten sich von den Männern Israels ab auf die Wüste zu. Da konnten sie aber dem Kampf nicht entrinnen. Denn die Israeliten brachen aus der Stadt hervor und machten die Benjaminiter in ihrer Mitte nieder.43Sie umzingelten Benjamin, sie ließen ihn bis Menuha verfolgen, sie warfen sie bei Gibea von Osten her nieder.44Achtzehntausend Mann aus Benjamin fielen, alles kampferprobte Männer.45Sie wandten sich also um und flohen auf die Wüste zu, nach Sela-Rimmon. Die Israeliten hielten Nachlese und vernichteten auf den Straßen noch einmal fünftausend Mann. Bei der Verfolgung, die sich bis nach Gidom hinzog, erschlugen sie nochmals zweitausend von ihnen.46Die Gesamtzahl der Gefallenen aus Benjamin betrug an diesem Tag fünfundzwanzigtausend, lauter mit dem Schwert bewaffnete Krieger.47Nur sechshundert Mann konnten sich absetzen und in die Wüste nach Sela-Rimmon fliehen; sie blieben vier Monate in Sela-Rimmon. (Jud 21:13)48Die Männer Israels aber kehrten zu den Benjaminitern zurück und erschlugen alles, was zu finden war, mit scharfem Schwert, von der männlichen Stadtbevölkerung bis zum Vieh. Ebenso steckten sie alle Städte, die sie finden konnten, in Brand.