1Iefta, ghiladitul, era un războinic viteaz. El era fiul unei prostituate. Iefta i se născuse lui Ghilad.2Soția lui Ghilad îi născuse și ea fii. Când fiii soției lui au crescut mari, l‑au alungat pe Iefta și i‑au zis: „Tu nu vei avea moștenire în casa tatălui nostru pentru că ești fiul unei alte femei!“3Iefta a fugit dinaintea fraților săi și a locuit în țara Tob. Acolo, niște bărbați de nimic[1] s‑au adunat pe lângă Iefta și l‑au însoțit. (Jud 9:4)4După câteva zile, fiii lui Amon au luptat împotriva lui Israel.5În timp ce fiii lui Amon se luptau cu Israel, bătrânii[2] Ghiladului s‑au dus să‑l aducă pe Iefta din regatul Tob. (Jud 8:14)6Ei i‑au zis lui Iefta: – Vino să ne fii conducător, ca să ne luptăm cu fiii lui Amon.7Dar Iefta le‑a zis bătrânilor Ghiladului: – Oare nu voi sunteți aceia care m‑ați urât și m‑ați alungat din familia tatălui meu? De ce ați venit la mine acum când sunteți în pericol?8Bătrânii Ghiladului i‑au răspuns lui Iefta: – Ne întoarcem la tine pentru că am dori să vii cu noi și să lupți împotriva fiilor lui Amon. După aceea, tu vei fi căpetenia noastră, a tuturor locuitorilor Ghiladului!9Iefta le‑a zis bătrânilor Ghiladului: – Dacă mă aduceți înapoi ca să lupt împotriva fiilor lui Amon, și DOMNUL îi dă în mâna mea, voi deveni eu căpetenia voastră?10Bătrânii Ghiladului i‑au răspuns lui Iefta: – DOMNUL să fie martor între noi, dacă nu vom face întocmai cum ai zis!11Iefta a plecat cu bătrânii Ghiladului, iar poporul l‑a pus în fruntea lui drept căpetenie și conducător. Apoi Iefta a rostit din nou aceste cuvinte, înaintea DOMNULUI, la Mițpa.
Iefta îi învinge pe amoniți
12După aceea, Iefta a trimis niște mesageri la regele fiilor lui Amon ca să‑i spună: – Ce ai cu mine, de ai venit să lupți împotriva țării mele?13Regele fiilor lui Amon le‑a răspuns mesagerilor lui Iefta: – Pentru că atunci când s‑a suit din Egipt, Israel mi‑a luat țara, de la Arnon până la Iabok și până la Iordan. Acum, înapoiază‑mi‑o pe cale pașnică!14Iefta a trimis din nou mesageri regelui fiilor lui Amon15ca să‑i spună: – Așa vorbește Iefta: „Nu Israel a luat țara Moabului și țara fiilor lui Amon16pentru că, atunci când s‑a suit din Egipt, Israel a mers prin pustie până la Marea Roșie[3] și apoi și‑a continuat drumul până la Kadeș. (1 Re 9:26; Iona 2:5)17Israel a trimis atunci mesageri regelui Edomului, zicând: «Lasă‑mă, te rog, să trec prin țara ta!» Dar regele Edomului nu i‑a îngăduit. A mai trimis mesageri și regelui Moabului, dar nici acesta nu a acceptat. Astfel, Israel a rămas la Kadeș.18Apoi au călătorit prin pustie, au înconjurat țara Edomului și țara Moabului, au ajuns în partea de răsărit și și‑au așezat tabăra dincoace de Arnon. Deci n‑au intrat în teritoriul Moabului, întrucât Arnon era hotarul Moabului.19Atunci Israel a trimis mesageri lui Sihon, regele amoriților, rege al Heșbonului. Israel i‑a zis: «Lasă‑ne, te rugăm, să trecem prin țara ta ca să ajungem la locul nostru!»20Dar Sihon n‑a avut încredere în Israel ca să‑l lase să îi traverseze teritoriul, ci și‑a adunat poporul, și‑a așezat tabăra la Iahaț și s‑a luptat cu Israel.21Însă DOMNUL, Dumnezeul lui Israel, l‑a dat pe Sihon și pe toți oamenii săi în mâna lui Israel. Ei i‑au învins și astfel Israel a luat în stăpânire tot teritoriul amoriților care locuiau în această țară.22Ei au moștenit tot teritoriul amoriților de la Arnon până la Iabok și din pustie până la Iordan.23Acum, după ce DOMNUL, Dumnezeul lui Israel, i‑a alungat pe amoriți dinaintea poporului Său Israel, tu să‑i iei în stăpânire teritoriul?24Oare nu vei moșteni tu ceea ce îți dă în stăpânire zeul tău CHEMOȘ[4]? Deci și noi vom lua în stăpânire pe toți cei alungați de DOMNUL, Dumnezeul nostru, dinaintea noastră!25Crezi că ești mai puternic decât Balak, fiul lui Țipor, regele Moabului? S‑a certat el oare vreodată cu Israel sau s‑a luptat el împotriva lui?26Israel locuiește de trei sute de ani în Heșbon și în satele dimprejurul lui, în Aroer și în satele dimprejurul lui și în toate cetățile care sunt pe malurile Arnonului. De ce nu le‑ați luat înapoi în tot acest timp?27Eu nu ți‑am greșit cu nimic, iar tu îmi faci rău luptându‑te cu mine. DOMNUL să judece astăzi! El să fie Judecător între fiii lui Israel și fiii lui Amon!“28Regele fiilor lui Amon n‑a luat în seamă mesajul pe care i l‑a trimis Iefta.29Atunci Duhul DOMNULUI a venit peste Iefta. El a străbătut Ghiladul și Manase, a trecut prin Mițpa Ghiladului și din Mițpa Ghiladului a înaintat împotriva fiilor lui Amon.30Iefta a făcut un jurământ DOMNULUI, zicând: „Dacă îi vei da în mâna mea pe fiii lui Amon,31atunci ceea ce va ieși pe porțile casei mele, când mă voi întoarce în pace de la fiii lui Amon, va fi al DOMNULUI și îl voi aduce ca ardere‑de‑tot!“32Iefta a traversat spre fiii lui Amon ca să lupte împotriva lor și DOMNUL i‑a dat în mâna lui.33El i‑a lovit de la Aroer până la intrarea în Minit, douăzeci de cetăți, provocând o mare înfrângere până la Abel-Cheramim. Astfel, fiii lui Amon au fost supuși înaintea fiilor lui Israel.34Iefta s‑a întors acasă, la Mițpa. Și iată că fiica sa i‑a ieșit în întâmpinare cu tamburine și dansuri. Ea era singurul lui copil. Nu mai avea niciun alt fiu sau fiică.35Când a văzut‑o, și‑a sfâșiat hainele și a zis: – Vai, fiica mea! Mă îndurerezi atât de tare! Ai ajuns asemenea celor ce mă tulbură. Mi‑am deschis gura înaintea DOMNULUI și nu pot să‑mi retrag jurământul!36Ea i‑a răspuns: – Tată, dacă ți‑ai deschis gura înaintea DOMNULUI, fă‑mi potrivit cu ceea ce ți‑a ieșit din gură, mai ales acum când DOMNUL te‑a răzbunat pe fiii lui Amon, dușmanii tăi.37Apoi i‑a zis tatălui său: – Fă‑mi însă favoarea aceasta! Lasă‑mă singură două luni, ca să mă duc, să cobor înspre munți și să‑mi plâng fecioria împreună cu prietenele mele!38El a răspuns: – Du‑te! Și a lăsat‑o singură două luni. Ea s‑a dus cu prietenele ei și și‑a plâns fecioria în munți.39La sfârșitul celor două luni, s‑a întors la tatăl ei, și el i‑a făcut potrivit cu jurământul pe care l‑a rostit. Ea fusese fecioară. De atunci s‑a statornicit în Israel obiceiul40ca în fiecare an, fiicele lui Israel s‑o jelească pe fiica ghiladitului Iefta timp de patru zile.
Judecătorii 11
Einheitsübersetzung 2016
de la Katholisches Bibelwerk1Jiftach, der Gileaditer, war ein tapferer Held; er war der Sohn einer Dirne und Gilead zeugte Jiftach.2Auch Gileads Ehefrau gebar ihm Söhne. Als nun die Söhne der Ehefrau herangewachsen waren, jagten sie Jiftach fort und sagten zu ihm: Du sollst im Haus unseres Vaters nicht erben; denn du bist der Sohn einer anderen Frau.3Da floh Jiftach vor seinen Brüdern. Er ließ sich im Land Tob nieder und Männer, die nichts zu verlieren hatten, scharten sich um Jiftach und zogen mit ihm aus.4Nach einiger Zeit führten die Ammoniter Krieg mit Israel.5Als nun die Ammoniter mit Israel Krieg führten, machten sich die Ältesten Gileads auf den Weg, um Jiftach aus dem Land Tob zu holen.6Sie sagten zu Jiftach: Komm, sei unser Anführer, damit wir gegen die Ammoniter kämpfen können!7Jiftach erwiderte den Ältesten Gileads: Habt ihr mich nicht gehasst und aus dem Haus meines Vaters verjagt? Warum kommt ihr jetzt zu mir, da ihr in Bedrängnis seid?8Die Ältesten Gileads antworteten Jiftach: Eben darum haben wir uns jetzt dir wieder zugewandt. Geh mit uns und kämpfe gegen die Ammoniter; dann wirst du für uns das Haupt aller Bewohner Gileads sein.9Jiftach entgegnete den Ältesten Gileads: Wenn ihr mich zum Kampf gegen die Ammoniter zurückholt und der HERR sie mir preisgibt, will auch ich für euch das Haupt sein!10Die Ältesten Gileads antworteten Jiftach: Der HERR soll uns Ohrenzeuge sein: Ganz gewiss werden wir genau nach deinem Wort handeln.11Daraufhin ging Jiftach mit den Ältesten Gileads und das Volk setzte ihn zum Haupt und Anführer über sich ein. Jiftach aber brachte in Mizpa alle seine Angelegenheiten vor den HERRN.
Jitachs Verhandlung mit dem König der Ammoniter
12Danach schickte Jiftach Boten zum König der Ammoniter und ließ ihn fragen: Was haben du und ich miteinander zu schaffen, dass du herangerückt bist, um gegen mein Land Krieg zu führen?13Der König der Ammoniter antwortete den Boten Jiftachs: Israel hat mir mein Land zwischen dem Arnon und dem Jabbok, bis hin zum Jordan, weggenommen, als es aus Ägypten heraufzog. Gib es jetzt freiwillig wieder zurück!14Darauf schickte Jiftach noch einmal Boten zum König der Ammoniter15und ließ ihm sagen: So spricht Jiftach: Israel hat das Land Moabs und das Land der Ammoniter nicht weggenommen.16Als Israel aus Ägypten heraufzog, wanderte es durch die Wüste bis zum Roten Meer und kam nach Kadesch.17Da schickte Israel Boten zum König von Edom und ließ ihm sagen: Ich möchte durch dein Land ziehen. Aber der König von Edom hörte nicht darauf. Auch zum König von Moab schickten sie, aber auch er wollte nicht. Deshalb blieb Israel in Kadesch.18Es zog dann durch die Wüste, umging das Land Edoms und das Land Moabs und kam so in das Gebiet östlich vom Land Moabs. Sie schlugen jenseits des Arnon ihr Lager auf, kamen also gar nicht in das Gebiet Moabs; denn der Arnon ist die Grenze Moabs. (Num 21:13)19Dann sandte Israel Boten zu Sihon, dem König der Amoriter, dem König von Heschbon, und ließ ihm sagen: Wir möchten durch dein Gebiet bis zu meinem Ort ziehen. (Num 21:21)20Sihon aber traute Israel nicht, dass es nur durch sein Gebiet durchziehen wollte. Sihon sammelte sein ganzes Volk und sie schlugen in Jahaz ihr Lager auf und er eröffnete den Kampf gegen Israel.21Der HERR, der Gott Israels, aber gab Sihon und sein ganzes Volk in die Hand Israels. Israel schlug sie und nahm das ganze Land der Amoriter, der Bewohner jenes Landes, in Besitz.22So nahmen sie das ganze Land der Amoriter vom Arnon bis zum Jabbok und von der Wüste bis zum Jordan in Besitz.23Der HERR, der Gott Israels, hat also die Amoriter vor seinem Volk Israel vertrieben. Und du willst es nun aus seinem Besitz vertreiben?24Ist es nicht so: Wen Kemosch, dein Gott, vertreibt, dessen Besitz nimmst du, und wen immer der HERR, unser Gott, vor unseren Augen vertreibt, dessen Besitz nehmen wir.25Bist du denn wirklich besser als der Moabiterkönig Balak, der Sohn Zippors? Hat er denn mit Israel einen Streit oder einen Krieg angefangen? (Num 22:2; Ios 24:9)26Als Israel dreihundert Jahre lang in Heschbon und seinen Tochterstädten saß, in Aroër und seinen Tochterstädten und in allen Städten, die zu beiden Seiten des Arnon liegen, warum habt ihr diese Städte nicht in jener Zeit an euch gerissen?27Ich habe dir kein Unrecht getan, aber du willst mir Böses antun, indem du den Kampf gegen mich eröffnest. Der HERR, der Richter, möge heute richten zwischen den Israeliten und den Ammonitern.28Doch der König der Ammoniter hörte nicht auf die Botschaft, die ihm Jiftach schickte.
Jiftachs Gelübde und sein Sieg über die Ammoniter
29Da kam der Geist des HERRN über Jiftach und Jiftach zog durch Gilead und Manasse und er zog nach Mizpa in Gilead und von Mizpa in Gilead zog er gegen die Ammoniter. (Jud 3:10; Jud 6:34; Jud 13:25)30Jiftach legte dem HERRN ein Gelübde ab und sagte: Wenn du die Ammoniter wirklich in meine Hand gibst31und wenn ich wohlbehalten von den Ammonitern zurückkehre, dann soll, was immer mir aus der Tür meines Hauses entgegenkommt, dem HERRN gehören und ich will es als Brandopfer darbringen.32Darauf zog Jiftach gegen die Ammoniter in den Kampf und der HERR gab sie in seine Hand.33Er schlug sie von Aroër bis dahin, wo man nach Minit kommt, zwanzig Städte, und bis hin nach Abel-Keramim. So mussten sich die Ammoniter vor den Israeliten beugen.
Opferung der jungfräulichen Tochter Jiftachs
34Als Jiftach nach Mizpa zu seinem Haus kam, siehe, da kam ihm seine Tochter entgegen mit Handtrommeln und Reigentänzen. Sie war sein einziges Kind; er hatte weder einen Sohn noch eine andere Tochter.35Und es geschah, sobald er sie sah, zerriss er seine Kleider und sagte: Weh, meine Tochter! Du hast mich tief gebeugt und du gehörst zu denen, die mich ins Unglück stürzen. Habe ich doch dem HERRN gegenüber meinen Mund zu weit aufgetan und kann nun nicht mehr zurück.36Sie erwiderte ihm: Mein Vater, du hast dem HERRN gegenüber deinen Mund zu weit aufgetan. Tu mit mir, wie es aus deinem Mund hervorgegangen ist, nachdem dir der HERR Rache an deinen Feinden, den Ammonitern, verschafft hat!37Und sie sagte zu ihrem Vater: Nur das eine soll mir gewährt werden: Lass mir noch zwei Monate Zeit, damit ich in die Berge hinabgehe und zusammen mit meinen Freundinnen meine Jungfrauschaft beweine.38Er entgegnete: Geh! und ließ sie für zwei Monate fort. Und sie ging mit ihren Freundinnen hin und beweinte in den Bergen ihre Jungfrauschaft.39Und es geschah, als zwei Monate zu Ende waren, kehrte sie zu ihrem Vater zurück und er erfüllte an ihr sein Gelübde, das er gelobt hatte; sie aber hatte noch mit keinem Mann Verkehr gehabt. So wurde es Brauch in Israel,40dass Jahr für Jahr die Töchter Israels hingehen und die Tochter des Gileaditers Jiftach besingen, vier Tage lang, jedes Jahr.