Isaia 49 | Noua Traducere Românească

Noua Traducere Românească

Robul Domnului

1 Ascultați‑Mă, insule! Luați aminte, popoare de departe! DOMNUL M‑a chemat încă din pântec. Încă din lăuntrul mamei Mele, El Mi‑a amintit Numele. 2 Mi‑a făcut gura ca o sabie ascuțită și M‑a ascuns la umbra mâinii Sale; M‑a făcut o săgeată lustruită și M‑a ascuns în tolba Lui. 3 El mi‑a zis: «Israel, Tu ești Robul Meu prin Care Îmi voi arăta slava!» 4 Dar Eu am zis: «Am trudit degeaba, Mi‑am irosit puterea pentru nimic și fără niciun folos. Totuși, dreptul Meu este la DOMNUL, iar răsplata Mea este la Dumnezeul Meu.» 5 Și acum DOMNUL vorbește, El, Care M‑a întocmit încă din pântec să fiu Robul Său, să‑l aduc pe Iacov înapoi la El, astfel încât Israel să fie adunat la El. Eu sunt onorat în ochii DOMNULUI, și Dumnezeul Meu a devenit tăria Mea. 6 El zice: «Este prea puțin pentru Tine să fii Robul Meu ca să ridici semințiile lui Iacov și să‑i aduci înapoi pe supraviețuitorii lui Israel. Te‑am pus o lumină pentru neamuri, ca să fii mântuirea Mea până la marginea pământului!»“ 7 Așa vorbește DOMNUL, Răscumpărătorul lui Israel și Sfântul său, către Cel disprețuit și urât de popor, către Robul stăpânitorilor: „Regii vor vedea și se vor ridica, iar conducătorii se vor pleca, datorită DOMNULUI, Care este credincios, a Sfântului lui Israel, Care Te‑a ales.“

Restaurarea lui Israel

8 Așa vorbește DOMNUL: „La vremea îndurării Ți‑am răspuns și în ziua mântuirii Te‑am ajutat. Te‑am păzit și Te‑am făcut un legământ pentru popor, pentru a reface țara și a reîmpărți moștenirile pustiite, 9 pentru a le zice captivilor: «Ieșiți!», iar celor din întuneric: «Arătați‑vă!» Ei vor paște pe lângă drumuri, iar pășunea lor va fi pe toate înălțimile pleșuve. 10 Nu le va fi foame, nici nu le va fi sete, arșița nu‑i va lovi, nici soarele, căci Cel Ce Se îndură de ei îi va conduce și îi va călăuzi pe lângă izvoare de apă. 11 Voi preface toți munții Mei într‑un drum, și străzile Mele vor fi înălțate. 12 Iată‑i venind de departe – unii dinspre nord, unii dinspre apus, iar alții dinspre ținutul Syene^[1].“ 13 Strigați de bucurie, ceruri! Bucură‑te, pământ! Izbucniți în strigăte de bucurie, munților! Căci DOMNUL Și‑a mângâiat poporul și va avea îndurare față de cei asupriți ai Săi. 14 Sionul însă a zis: „DOMNUL m‑a părăsit, Stăpânul a uitat de mine.“ 15 „Dar oare poate o femeie să‑și uite copilul pe care‑l alăptează sau să nu aibă milă de rodul pântecului său? Și chiar dacă ea ar uita, Eu nu te voi uita! 16 Iată, te‑am încrustat în palmele Mele, iar zidurile tale sunt totdeauna înaintea Mea. 17 Fiii tăi se grăbesc să se întoarcă, iar cei ce te‑au distrus și te‑au lăsat în ruină se îndepărtează de tine. 18 Ridică‑ți ochii și privește în jur! Toți fiii tăi se adună și vin la tine. Viu sunt Eu, zice DOMNUL, că‑i vei purta pe toți ca pe o podoabă, te vei înfășura cu ei ca o mireasă. 19 Pentru că ruinele, locurile tale pustii și țara ta devastată vor fi acum prea strâmte pentru locuitorii tăi, iar cei ce te‑au devorat vor fi departe. 20 Fiii de care ai fost lipsită îți vor spune chiar în auzul tău: «Locul este prea strâmt pentru mine; fă‑mi mai mult loc ca să locuiesc!» 21 Atunci vei zice în inima ta: «Cine mi i‑a născut pe aceștia? Eram fără copii și stearpă, exilată și izgonită. Cine i‑a crescut? Iată, eram părăsită și singură; de unde sunt aceștia?»“ 22 Așa vorbește Stăpânul DOMN: „Iată, voi face cu mâna semn neamurilor și Îmi voi ridica steagul către popoare; ele îți vor aduce fiii pe brațe, iar fiicele îți vor fi purtate pe umerii lor. 23 Regii lor vor fi îngrijitorii tăi, iar reginele lor te vor alăpta. Cu fețele plecate la pământ ți se vor închina și vor linge țărâna de pe picioarele tale. Atunci vei ști că Eu sunt DOMNUL, iar cei ce nădăjduiesc în Mine nu vor fi făcuți de rușine.“ 24 Poate fi luată prada de la cel viteaz sau pot fi eliberați captivii celui groaznic? 25 DOMNUL însă vorbește astfel: „Da, captivii celui viteaz vor fi luați, iar prada celui groaznic va fi eliberată. Eu voi lupta cu împotrivitorii tăi și Eu îi voi mântui pe fiii tăi. 26 Îi voi face pe asupritorii tăi să‑și mănânce propria carne și se vor îmbăta cu sângele lor ca de must. Atunci orice făptură va ști că Eu sunt DOMNUL, Mântuitorul și Răscumpărătorul tău, Puternicul lui Iacov.“

Einheitsübersetzung 2016

de la Katholisches Bibelwerk

Berufung des Gottesknechts

1 Hört auf mich, ihr Inseln, / merkt auf, ihr Völker in der Ferne! Der HERR hat mich schon im Mutterleib berufen; / als ich noch im Schoß meiner Mutter war, hat er meinen Namen genannt. 2 Er machte meinen Mund wie ein scharfes Schwert, / er verbarg mich im Schatten seiner Hand. Er machte mich zu einem spitzen Pfeil / und steckte mich in seinen Köcher. (Is 51:16; Apo 19:15) 3 Er sagte zu mir: Du bist mein Knecht, Israel, / an dem ich meine Herrlichkeit zeigen will. 4 Ich aber sagte: Vergeblich habe ich mich bemüht, / habe meine Kraft für Nichtiges und Windhauch vertan. Aber mein Recht liegt beim HERRN / und mein Lohn bei meinem Gott. (1 Cor 15:58) 5 Jetzt aber hat der HERR gesprochen, / der mich schon im Mutterleib zu seinem Knecht geformt hat, damit ich Jakob zu ihm heimführe / und Israel bei ihm versammelt werde. So wurde ich in den Augen des HERRN geehrt / und mein Gott war meine Stärke. 6 Und er sagte: Es ist zu wenig, dass du mein Knecht bist, / nur um die Stämme Jakobs wieder aufzurichten / und die Verschonten Israels heimzuführen. Ich mache dich zum Licht der Nationen; / damit mein Heil bis an das Ende der Erde reicht. (Is 42:6; Fapte 13:47) 7 So spricht der HERR, der Erlöser Israels, sein Heiliger, / zu dem tief verachteten Mann, dem Abscheu der Nation, / dem Knecht der Herrschenden: Könige werden es sehen und sich erheben, / Fürsten werfen sich nieder, um des HERRN willen, der treu ist, / um des Heiligen Israels willen, der dich erwählt hat. 8 So spricht der HERR: Zur Zeit der Gnade habe ich dich erhört, / am Tag des Heils habe ich dir geholfen. Und ich forme dich / und mache dich zum Bund mit dem Volk, um das Land aufzurichten / und das verödete Erbe zu verteilen, (2 Cor 6:2) 9 den Gefangenen zu sagen: Kommt heraus! / und denen, die in der Finsternis sind: Zeigt euch! An den Wegen weiden sie, / auf allen kahlen Hügeln ist ihre Weide. 10 Sie leiden weder Hunger noch Durst, / Hitze und Sonnenglut treffen sie nicht. Denn der sich ihrer erbarmt, leitet sie / und führt sie zu sprudelnden Quellen. 11 Alle meine Berge mache ich zu Wegen / und meine Straßen werden gebahnt sein. 12 Siehe, sie kommen von fern, / die einen von Norden und Westen, / andere aus dem Land der Siniter.^[1] 13 Jubelt, ihr Himmel, jauchze, o Erde, / freut euch, ihr Berge! Denn der HERR hat sein Volk getröstet / und erbarmt sich seiner Armen.

Gottes Trost für Zion

14 Doch Zion sagt: Der HERR hat mich verlassen, / Gott hat mich vergessen. 15 Kann denn eine Frau ihr Kindlein vergessen, / ohne Erbarmen sein gegenüber ihrem leiblichen Sohn? Und selbst wenn sie ihn vergisst: / Ich vergesse dich nicht. (1 Re 3:26; Ier 31:20) 16 Sieh her: Ich habe dich eingezeichnet in meine Hände, / deine Mauern sind beständig vor mir. 17 Deine Erbauer eilen herbei / und die dich zerstört und verwüstet haben, ziehen davon.^[2] 18 Erhebe deine Augen ringsum und schau: / Alle haben sich versammelt und sind zu dir gekommen. So wahr ich lebe - Spruch des HERRN: / Du wirst sie alle wie einen Schmuck anlegen, / du wirst dich mit ihnen schmücken wie eine Braut. (Is 60:4) 19 Denn dein ödes, verheertes, zerstörtes Land / wird jetzt zu eng für seine Bewohner, / weit weg sind alle, die dich verschlingen wollten. 20 Bald wirst du, die du kinderlos warst, / mit eigenen Ohren hören, wie deine Kinder sagen: Mir ist der Platz zu eng, / rück zur Seite, damit ich hier wohnen kann! (Is 54:1) 21 Dann wirst du dich in deinem Herzen fragen: / Wer hat mir diese geboren? Ich war doch kinderlos und unfruchtbar, / war verbannt und verstoßen. Wer hat mir diese herangezogen? / Ich war doch allein übrig geblieben. / Wo kommen sie her? 22 So spricht GOTT, der Herr: / Siehe, ich erhebe meine Hand zu Nationen; / und für Völker richte ich mein Feldzeichen auf / und sie bringen auf den Armen deine Söhne herbei / und tragen deine Töchter auf den Hüften. (Is 60:4; Is 62:10) 23 Könige werden deine Kinder pflegen / und Fürstinnen ihre Ammen sein. Mit dem Gesicht zur Erde werfen sie sich nieder vor dir / und lecken dir den Staub von den Füßen. Dann wirst du erkennen, dass ich der HERR bin / und dass die nicht beschämt werden, die auf mich hoffen. (Ps 72:9; Is 60:16) 24 Wird einem Starken die Beute entrissen / und kann der Gefangene eines Gerechten entkommen? 25 So spricht der HERR: / Auch einem Starken entreißt man den Gefangenen / und einem Mächtigen entkommt seine Beute. Ich selbst will mit deinem Gegner streiten, / ich selbst will deine Kinder retten. 26 Deinen Unterdrückern gebe ich ihr eigenes Fleisch zu essen, / sie sollen sich an ihrem Blut berauschen wie an Most. Dann wird alles Fleisch erkennen, / dass ich, der HERR, dein Retter bin / und ich, der Starke Jakobs, dein Erlöser. (Is 60:16)